Ce părere aveţi de basm? Prâslea cel voinic şi Făt-Frumos: A fost ce-a fost; dacă n-ar fi fost, nici nu s-ar povesti. A fost odată un împărat, un împărat mare şi puternic, adorat de toţi oamenii şi toate animalele din lume; Împărăţia lui era atât de mare încât nimeni nu ştia unde începe şi unde se termină. Unii credeau că e nesfârşită iar alţii ziceau că ţin minte că au auzit din bătrâni că a purtat războaie cu vecinii săi, unii mai mari şi mai puternici iar alţii mai mici şi mai slabi decât el. Crescură feciorii împăratului. Ce feciori! Trei feciori în ţară ca trei stele pe cer! Rareş, cel mai mare, era înalt cât un stejar, cu nişte umeri, încât nu l-ai putea măsura cu patru pălmi cruciş. Mihnea e cu totul altul: mic la statură, cu braţul de bărbat, cu pumnul îndesat. Al treilea şi cel mai tânăr fecior al împăratului e Prâslea: înalt ca bradul, slab ca parul, mai mult fată decât fecior. Prâslea nu face multă vorbă; Râde şi cântă, cântă şi râde de dimineaţă până seara. Se zvonea că prinţesa Desideria îl va lua de soţ pe primul care îi va aduce o cană de apă din Fântâna Tinereţii care se găsea în Pădurea de Cleştar.   Rareş se hotărî să îşi încerce norocul. În drumul lui se întâlni cu un bătrân care îi spuse: -Te rog să îmi dai şi mie un colţ de pâine şi o gură de apă, dar el îl ignoră şi merse mai departe. Când ajunse la marginea împără-ţiei întâlni un bălaur cu şapte capete care l-a ucis.   Văzând că Rareş nu vine, Mihnea se hotărî să îşi încerce şi el norocul. Procedează la fel ca fratele său mai mare şi are aceeaşi soartă ca şi el. Prâslea îi zise într-o zi tatălui său: -Mă duc şi eu în urma fraţilor mei. -Apoi mergi cu Dumnezeu, îi zise împăratul, doară vei avea mai mult noroc decât fraţii tăi. Şi cel mai tânăr fecior al împăratu-lui porni către Fântâna Tinereţii. În dru-mul său a întâlnit acelaşi bătrân ca şi fraţii săi care îi spuse: -Te rog să îmi dai şi mie un colţ de pâine şi o gură de apă. Prâslea îi dăduse tot ce i-a cerut iar bătrânul îi spuse: -Pentru că m-ai ajutat, te voi ajuta şi eu. Ia toiagul ista şi când ai nevoie de ajutor, bate cu el de trei ori în pământ. Prâslea mulţumi şi îşi continuă drumul. Când ajunse la marginea împără-ţiei întâlni, de această dată, un bălaur cu douăsprezece capete! Dar şi-a aflat voini-cul! Prâslea nu se înspăimântă, ci înce-puse a se sufleca la mâneci şi a scuipa în palme:   -Feri din cale! Bălaurul începu a scuipa foc. Prâslea nu mai făcu multă vorbă, ci scoase sabia şi se grăbi să se repeadă spre bălaur. Cei doi se luptară şi se luptară până ce osteniră. Prâslea îşi aminti de bătrânul pe care îl ajutase şi bătu de trei ori cu toiagul primit în pământ. În momentul următor se trezi cu bătânul lângă el. Acesta, cu o lovitură de toiag, îl aruncă pe bălaur la depărtare de şapte mări şi şapte ţări iar Prâslea îşi continuă drumul. După un timp, undeva unde drumul lui se intersecta cu un alt drum, se întâlni cu Făt-Frumos. -Încotro te îndrepţi, Prâslea? -Ia, mă îndrept spre Fântâna Tine-reţii. Dar tu? -Mă plimb şi eu în căutare de aventuri. Poate te ajut în căutarea ta. Acestea fiind spuse, cei doi îşi continuară drumul împreună. Merseră ei ce merseră, până ce ajunseră la Pădurea de Aramă. Aceasta era păzită de un Zmeu Sur de Văgăună. Prâslea începuse a se sufleca la mâneci şi a scuipa în palme: -Feri din cale! Zmeul îşi scoase buzduganul, scoase o dată foc pe nări şi se avântă spre cei doi. Aceştia îşi scoaseră săbiile şi lovindu-l deodată, îl tăiară pe zmeu în trei părţi egale iar voinicii îşi continuară dru-mul.   Merseră şi merseră, zi de vară până-n seară, până ce ajunseră la Pădurea de Argint. Aceasta era străjuită de un Zmeu cu Colţi. Văzându-i pe Făt-Frumos şi Prâslea împreună, îi întrebă: -Cum de voi călătoriţi împreună? -Ia mai lasă vorba şi să trecem la subiect, zise Făt-Frumos. -Da’ ce atâta grabă? răspunse zmeul. Nu rămâneţi pentru un control stomatologic? -Ascultă, măi Chung, spuse Prâslea, noi ne grăbim să ajungem la Fântâna Tinereţii. Deci dacă nu trebuie să ne luptăm, lasă-ne să trecem! -Nici măcar un control? N-am mai avut un client de secole! -Bine. Un control nu face rău nimănui, spuse Făt-Frumos. După un minut… -Aaaaaaaaaauuuuuuuuuuuu! Cred că m-am înşelat! -Poţi urla mai încet? -Aaaaaaaaaaaaaauuuu… -Bine, am terminat. Puteţi pleca. -Aaahăăuuu…   Cei doi îşi continuară drumul. Merseră şi merseră până ce ajunseră la Pădurea de Aur. Aceasta era apărată de un Zmău. Când îi zări pe cei doi, zmeul îi întrebă: -Cum vreţi să ne batem? În buzdugane să ne lovim, în săbii să ne tăiem ori în luptă să ne luptăm? -Ba în luptă, că-i mai dreaptă! răspunseră cei doi în cor. Începură a se lupta şi se luptară şi se luptară, zi de vară până-n seară, până ce osteniră. Deasupra lor trecu un Zmeu al Zmeelor. Zmăul îi spuse: -Dă-mi o cană de apă şi nu te voi mânca. -Ba dă-ne nouă câte o cană cu apă şi îţi voi face rost de cea mai bună cosânzeană! La auzul acestor vorbe, Zmeul Zmeelor îi dăduse fiecăruia câte o cană de apă iar Făt-Frumos îi spuse unde se găsea cosânzeana. Se luptară şi iar se luptară până când Zmăul băgă pe Prâslea în pământ până la glezne. Atunci Făt-Frumos luă pe Zmău şi-l băgă în pământ până la brâu, Prâslea îi tăie capul iar cei doi îşi continuară drumul. Merseră ei ce merseră până ce ajunseră într-un deşert, un deşert ce părea nesfârşit. Aici nimeni nu putea supravie-ţui. Însă cei doi se încumetară să-şi continue drumul.   Într-un târziu, cei doi ajunseră la un lac. Prâslea se repezi spre el dar Făt-Frumos îi spuse: -Stai! Să nu bei apă din el! -De ce? -Pe acest lac stă un blestem. Cine bea apă din lac va da ochii cu balaurul cu o mie de capete! Singura modalitate în care puteau trece lacul era înotând. Cu toate că ştia consecinţele, Prâslea era foarte tentat să bea din lac şi îşi spuse: -Fie ce e dat să fie! Barem voi vedea şi balaurul cu o mie de capete. Dacă mi-e ursit să pier, oi pieri, iar dacă nu, apoi scap. Luă apoi o gură de apă. -N-ai făcut bine! zise Făt-Frumos plin de grijă. Dacă ai făcut-o însă, e făcu-tă! Abia rosti Făt-Frumos vorba şi lacul începu să sece. Când dispăru toată apa, se ivi balaurul cu o mie de capete! -Frică ţi-e? întrebă Făt-Frumos. -Ba! răspunse Prâslea, întărindu-se de inimă. Dacă e acum aşa, apoi fie cum e! -Nici nu-ţi fie frică! începu a-l îndemna Făt-Frumos.   Balaurul începu a scuipa foc în toate direcţiile. Cerul pieri de mult. Un fel de ceaţă îi învălui pe cei doi. Peste tot vedeai doar capetele lui. Dar ce tot stăm şi pălavrăgim despre balaur? Să trecem la subiect! Voinicii noştri îşi luară inimile în piept şi se avântară către balaur. Trecu o zi şi o noapte; balaurul rămăsese cu nouă sute nouăzeci şi opt de capete. În acest ritm ar fi terminat lupta abia peste un an. Trebuiau să găsească o modalitate mai rapidă. Dar care? -Să ţintim inima! spuse Prâslea.   -Va dura ceva. Are nouă inimi, răspunse Făt-Frumos. Dar, hai să încer-căm! Trecu o zi, trecu o săptămână; balaurul a rămas cu o singură inimă. Însă aceasta nu era de găsit. I-au ciopârţit tot pieptul. Oare unde se afla? -Care e ultimul loc în care ai căuta, Prâslea? întrebă Făt-Frumos. -Într-unul din capete. -Bună idee! să încercă în ultimul cap! Zis şi făcut! Au lovit cu toată puterea capul. Şi ce să vezi! Inima era chiar acolo! Când a căzut, din cauza greutăţii, s-a format un cutremur care i-a aruncat pe cei doi chiar în faţa Pădurii de Cleştar. Însă aveau o problemă: nu puteau înainta. Cleştarul era ud şi alunecos. La câţiva metri de ei stătea un Zmeu al Zmeilor care petrecea nişte timp cu buzduganul său. Prâslea l-a întrebat: -Ne poţi duce la Fântâna Tinereţii? -Sigur! Însă doar dacă puteţi arunca buzduganul mai sus decât mine. -S-a făcut! zise Făt-Frumos.     Zmeul îşi aruncă buzduganul în aer iar acesta căzu după nouă zile. Acum era rândul lui Prâslea. Buzduganul său căzu după trei zile. Încercă şi Făt-Frumos al cărui buzdugan căzu după şapte zile. Lui Prâslea îi veni o idee: -Hai să aruncăm împreună! De această dată, acesta căzu, nu după zece zile, ci după trei săptămâni! Zmeul îşi ţinu promisiunea şi îi aruncă până la fântână. Prâslea luă o cană de apă şi i-o duse prinţesei Desideria. Aceasta îl luă de soţ şi făcuseră o nuntă de trei zile şi trei nopţi. Dar Făt-Frumos cu ce s-a ales? Ei bine, Desideria avea o soră mai mică pe nume Ileana, o fată frumuşică şi blajină. Aceasta se mărită cu el şi ţinuseră şi ei o nuntă de trei zile şi trei nopţi. Asta a fost, dragii mei cei buni, povestea lui Prâslea cel voinic şi Făt-Frumos. Cei patru au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi şi poate mai trăiesc şi astăzi dacă n-or fi murit.

Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro

Logare cu email şi parolă

Creare de cont nou

Logare cu Facebook