Ce parere aveti despre oamenii care atunci cand te uiti la ei incep sa rada, acei oameni care sunt mereu singuri fara nici un prieten niciodata, traind in lumea lor, acei oameni care mereu cand merg pe strada vorbesc cu ei insisi in mintea lor imaginandu-si ca mai este cineva cu ei asa scapand de singuratate, acei oameni care sunt speriati cand vine cineva catre ei si ii intreaba un anumit lucru. asa ma simt eu in fiecare zi, un om inferior fata de ceilalti, cu dizabilitati psihice si batjocorit de fiecare om cunoscut inclusiv de parinti. oamenii ca mine mai au o speranta la un viitor frumos cu aspiratii inalte?

Salut!
Despre oamenii care incep sa rada, atunci cand ma uit la ei, as putea crede mai multe lucruri, depinzand si de context: daca persoana respectiva incearca sa vorbeasca serios, desi o apuca rasul cand se chinuie, imi vine sa rad si eu, dar daca persoana rade fara un anumit motiv concret sau mi se pare distrasa, as crede ca prezinta lipsa de seriozitate pentru momentele importante (da, are sens ce am spus).
Oamenii singuri, fara prieteni, mi se par pe de o parte niste oameni care sunt egoisti, dar pentru alte situatii mi se par niste oameni cu o putere asa de mare, fiind niste persoane independente cu potential foarte mare de a se descurca singuri pe propriile picioare.
Mi se pare perfect normal sa stai singur pe strada si sa iti organizezi ideile astfel incat sa ai mai mult timp pentru tine mai tarziu. Personal atunci cand vorbesc cu mine, nu ma gandesc ca stau de vorba cu altcineva, ci ca imi fac niste planuri pe baza carora sa imi stabilesc niste repere pe moment sau pe viitor. Intelegi ce zic?
Desrpe faza cu intrebatul unui anumit lucru, depinde iar cine o face si cum o face. Daca o persoana ma intreaba politicos, calm sau pe un ton placut sa imi denote ca pot avea incredere ca nu urmeaza sa spuna ceva stupid sau sa ma batjocoreasca, atunci ii voi raspunde pe masura, de calitate. Daca persoana in schimb este o fata de care imi place sau este cineva mai... agresiv, pur si simplu m-as "panica" si as trece pe modul "nu ma uit in ochii tai, sunt total speriat dar totusi vreau sa te ajut cum pot mai bine".
Nu are de ce sa te simti inferior fata de ceilalti. Oamenii sunt egali. Fiecare are o anumita personalitate, suntem diferiti, e in regula! Nu are de ce sa iti fie teama. Oricine are o speranta la un viitor asa cum si l-ar dori, atata timp cat exista. Ce vreau sa spun prin asta? Daca ceva in tine inca mai este sa iti spuna "trebuie sa ma ridic, sa imi revin, sa lupt", poti spune ca deja esti pe drumul cel bun si ca inca ai sanse destul de mari la un viitor frumos.
Cat despre parintii tai, ar trebui sa inteleaga ca asta este felul tau de a fi si sa te sustina in alegerea ta (indirecta) de a fi. Ai mei ar fi vrut sa fiu asa, cum spui si tu, mai iesit pe afara, mai sociabil. Au vazut in schimb ca imi place mai mult sa stau in casa, pe calculator, in siguranta. Sa stii ca siguranta este un factor foarte puternic care sa te faca sa ramai in casa, decat afara cu niste oameni total imprevizibili.