Nu trebuie să te mai gândești la asta. Toți avem momentele noastre în care ne considerăm inferior fizic, dar e o problemă când persistă. Dacă nu-ți place ceva anume la tine, schimbi asta. Legat de imaginea de ansamblu, trebuie să-ți elimini gândul ăsta. Trebuie să lucrezi mai mult la încrederea și stima de sine. We are all we have.
Acum, să-ți răspund la întrebare. Aș minți dacă aș spune că eu nu am avut anumite temeri, în special "dacă n-o să fie la fel fizic" fiindcă problema atunci când vorbești cu cineva într-un mediu virtual, e că-ți creezi anumite așteptări. Sau "dacă n-o să rezonăm la fel de bine?"
Dar am luat-o realist. Rațional. Și am încercat să elimin orice gând sau așteptare, să trăiesc momentul și să fiu exact ce trebuie să fiu, eu însămi.
A fost chiar bine. Mult mai bine decât îmi imaginam că va fi. Și a fost și puțin. ciudat. Pozitiv vorbiind. Adică, îți dai seama, să vorbești cu cineva prin scris, iar apoi să fiți față-n față. Expresii, voce, gesturi.
Dar eu zic că nu e loc de gânduri negative, până la urmă experimentăm toți. Dacă e să fie oke, nu trebuie să te chinui în privința asta. Doar trăiește ceea ce ai, fără vreun gând anume și o să vezi ce-o să fie. Dar în niciun caz să te desconsideri sau să amâni situația. Just be yourself. If it's gonna be ok, it will be. If not, that's it. We move on.
Am avut în trecut o relație la distanță timp de-un an. A fost frumos în perioada aia. Ne vedeam cu fiecare ocazie și avem multe amintiri, dar a fost greu.
Nu știu dacă aș mai repeta experiența. Nu știu nici dacă e din cauză că a fost greu la distanță, sau fiindcă acum am o relație de foarte mult timp în care ne vedem zilnic și mi-am schimbat puțin principiul din cauza asta, dar oricum, relațiile la distanță nu sunt pentru toți.
E okay dacă distanța nu e foarte mare și există posibilități și oportunități să investiți cât mai mult timp împreună, fizic vorbiind.
Also, încrederea oricum e foarte importantă într-o relație, cu atât mai mult dacă e și una la distanță. Te și maturizează, oarecum. Trebuie să faci câteva compromisuri legat de distanță și trebuie neapărat să fiți pe aceeași lungime de undă.
Nu cunosc multe relații care au rezistat mult la distanță, dar pe cele puține pe care le cunosc, au fost un adevărat "goal".
Cum a fost când te-ai întâlnit cu el pentru prima dată? Mie îmi este frică să mă văd cu el, îmi este teamă că nu o să mai simtă la fel atunci când o să ne întâlnim, chiar dacă el susține contrariul.Nu mă consider o persoană frumoasă din punct de vedere fizic și mi-e teamă că o să îl pierd din acest motiv. Apropo, mulțumesc că ai răspuns!
Nu trebuie să te mai gândești la asta. Toți avem momentele noastre în care ne considerăm inferior fizic, dar e o problemă când persistă. Dacă nu-ți place ceva anume la tine, schimbi asta. Legat de imaginea de ansamblu, trebuie să-ți elimini gândul ăsta. Trebuie să lucrezi mai mult la încrederea și stima de sine. We are all we have.
Acum, să-ți răspund la întrebare. Aș minți dacă aș spune că eu nu am avut anumite temeri, în special "dacă n-o să fie la fel fizic" fiindcă problema atunci când vorbești cu cineva într-un mediu virtual, e că-ți creezi anumite așteptări. Sau "dacă n-o să rezonăm la fel de bine?"
Dar am luat-o realist. Rațional. Și am încercat să elimin orice gând sau așteptare, să trăiesc momentul și să fiu exact ce trebuie să fiu, eu însămi.
A fost chiar bine. Mult mai bine decât îmi imaginam că va fi. Și a fost și puțin. ciudat. Pozitiv vorbiind. Adică, îți dai seama, să vorbești cu cineva prin scris, iar apoi să fiți față-n față. Expresii, voce, gesturi.
Dar eu zic că nu e loc de gânduri negative, până la urmă experimentăm toți. Dacă e să fie oke, nu trebuie să te chinui în privința asta. Doar trăiește ceea ce ai, fără vreun gând anume și o să vezi ce-o să fie. Dar în niciun caz să te desconsideri sau să amâni situația. Just be yourself. If it's gonna be ok, it will be. If not, that's it. We move on.
Am avut așa ceva doar când eram mică și am avut o perioadă de închidere în mine din cauza unor probleme trecând peste asta, nu m-aș mai băga în așa ceva decât dacă aș avea garanția că într-un an/2 o să fim în același oraș sau locuim chiar împreună. mi se par destul de prostești mai ales în adolescență dacă stați prea departe și nu aveți posibilitatea să vă vedeți măcar de 2 ori pe lună.
Mi se par ok în schimb cele în care unu din parteneri pleacă temporar dintr-un motiv sau altul dar urmează să se întoarcă într-o anumită perioadă de timp (auc poate nu 10 ani...), una de asta dacă a mers bine până atunci merită întreținută.
am o colegă la facultate într-o relație de un an și ceva la distanță, tipu e la studii în altă țară și se văd de câteva ori pe an până urmează ea cred să plece acolo și le-a ținut relația. deci se poate, dar cu un scop zic eu, să știți că urmează să fiți împreună și fizic la un moment dat, preferabil nu foarte îndepărtat.
Am avut o relație la distanță de aproape un an dar nu a ținut.
Ideea e că dacă nu există încredere o astfel de relație nu va merge fiindcă la un moment dat apar certurile, discuțiile etc.
Și la mine au apărut pentru că eu nu prea am încredere.Dar el înțelege și rezolvăm mereu când ne certăm. Mersi că ai răspuns.
Nu am avut asemenea relatie. Dar ai vrea sa-mi raspunzi la o curiozitate?
Care este scopul unei astfel de relatii? Ce astepti de la ea?
Mersi
Păi având în vedere că îl iubesc extrem de mult, îmi doresc să ne întâlnim, cu trecerea timpului să ne mutăm împreună și mai târziu să formăm o familie împreună. Consider că și el ar vrea la fel, doar că nu știu cum vor evolua lucrurile.Totul este cam imprevizibil.Nu am de unde să știu exact ce o să se întâmple, dar sper că o să fie așa cum îmi doresc eu să fie. Mersi că ai răspuns.
Tocmai ce am iesit dintr o relatie la distanta, a fost la distanta din cauza coronavirusului ca noi ne vedeam si f2f in fine ideea e ca distanta ne a distrus nu stiu. ceva s-a schimbat la ea parerea mea..relatiile la distanga e ca si furtunul wireless imposibil