Timiditatea are o sursă. O fată nu este înspăimântătoare ca un leu, tigru, urs.
Atunci, de ce îți este teamă?
Este un sentiment nelămurit. Acesta conține teama de ceea ce va urma. De asemenea este un amestec de atracție și teamă, care generează confuzie, nu mai ești sigue pe tine, pe picioarele tale, îți vine să te apropii, dar în acelaș timp, să fugi. Astfel, picioarele nu te mai ascultă, creierul nu te mai ascultă, vrei să spui ceva dar nu îți găsești cuvintele, gâtul și se usucă, coardele vocale nu mai funcționează, palmele îți transpiră, tot corpul intră în alertă. De ce oare? Pentru că urmează ceva important.
Ce este așa de important? Faptul că suntem doar o jumătate dintr-o ființă vie. Cealaltă jumăătate este o fată. Când o întâlnești, nu mai rămâi tu însuți așa cum te cunoșteai, urmează să devii ceva întreg împreună cu ea. Pierzi pe cel care ai fost înainte, până acum. Se produc tranformări în tine care te depășesc. Toate astea cu viteză foarte mare, într-o secundă, de cum ai văzut-o, de când te-ai apropiat de ea. o vorbă pe care o spui este legată de acest contact, din cauza aceasta această vorbă devine de o dată ea însăși ceva extraordinar de important, din cauza aceasta nu mai știi ce să spui. Cel mai simplu lucru este să saluți. A spune bună ziua, inseamnă că transmiți aceasta, că dorești celuluillt o zi bună, deci îl abordezi cu intenții bune, nu dorești să îi faci nimic rău, ci dorești o relație bună cu el, dar în acest moment special, o relație ca intre un băiat și o fată, dintre un bărbat și o femeie. Mai poți să spui servus, sunt servitorul tău sau salut, care vine de la salus din latină, însemnând salvare, ajutor. După ce ai spus salut, ea îți va răspunde. Din tonul vocii îți dai seama cum a fost recepționat salutul tău, ce intenții are, cum te vede ea, dacă o interesează persoana ta, asta din felul în care îți răspunde și din felul în care te privește.
Cum se poate învinge timiditatea. Asta înxeamnă să te învingi pe tine însuți, din cei doi, unul care vrea să se apropie și celălalt care vrea să fugă, să rămână doar cel care vrea să se apropie. Iar cu celălalt care vrea să fugă, ce se întâmplă? Moare, dar nu cu distrugere, ci moare dizolvându-se treptat. Din ce este el format? Din senzația, feeling, sentimentul de teamă? Unde este acel sentiment? Undeva în cap. și undeva în corp. Unde? În mușchii picioarelor, care vor să fugă și în mușchii abdomenului care se încordează ca la alergătorul de la cursa de 100 de metri în poziția de start.
Cum se detensionează mușchii abdomenului? Respirând lent și adânc. Așa că saluți, așa cum poți, adică emoționat.
Când emiți civintele emoționat, prin felul care el emiți, transmiți și emoția. Astfel spunând bună ziua, prin asta ai spus deja, bună ziua, sunt emoționat căci ești fată, arăți bine, îmi place de tine.
Ai terminat de spus. Închizi gura, și respiri adânc, presând abdomenul cu diafragma. Asta face ca să se relaxeze mușchii abdomenului unde era tensiunea generată de frică. Astfel senzația de frică se diminuează. Și așa mai departe.
Http://dezvoltareapersonalitati.wordpress.com/......ai-social/
http://dezvoltareapersonalitati.wordpress.com/......-sociabil/
iti recomand aceste carti
137189005-Allan-Pease-Abilitati-de-Comunicare
http://drive.google.com/......_6_vE/view
Limbajul-Trupului-Allan-Pease
http://drive.google.com/......kK1t2/view
1469123057_Daniel_Goleman_-_Inteligenta_emotionala
http://drive.google.com/......OWcRF/view
A.H.Maslow-_Motivatie_si_personalitate
http://drive.google.com/......A6B8Q/view
Limbajul-Trupului-Allan-Pease
http://drive.google.com/......kK1t2/view
37607416-barbatii-sunt-de-pe-marte-femeile-sunt-de-pe-venus
http://drive.google.com/......pITew/view
Fantastic de fantastic. Se întâmplă o lipsă de coordonare motorie care a provocat căderea de pe bicicletă. Fata a înțeles aluzia. Casă de piatră!
Gândește-te că totul este o reacție chimică ce se produce în creierul tău. Frică, teamă, timiditate, milă, absolut toate aceste procese nu sunt decât unele de ordin chimic, dobândite în zeci de mii de ani de evoluție.
Dar probabil nu vrei filosofie buddhistă, cu maimuța incontrolabilă ce toarce în creierul tău, ci un răspuns cât se poate de pragmatic. CURAJUL este cheia, curajul de a acționa pentru că infernul este timpul pierdut prin inacțiune. Oricât de mult ar reprezenta ele Superioritatea și sexul frumos tot niște ființe umane cu trăiri interioare probabil mai profunde sunt. Respectă-le și arată-le asta purtându-te frumos cu ele. Oricât de respingător ai crede că ești, crede-mă că fiind un gentilom ele vor trece peste aparență și se vor apropia de tine. Nu te speria de o fată, ele sunt inteligente și știu să aprecieze orice calitate pe care-o ai, fără să caute perfecțiunea de ordin fizic sau moral. Deci ai CURAJUL chiar acum să intri în vorbă fără să te pierzi, lasă-le să vadă ce frumos ești înăuntru. Fără o doză de curaj viețile noastre ar fi o pierdere de vreme, și ne-am condamna singuri la libertatea de a ne construi gratii gratis.
E normal ca încă să ai emoții și să fii intimidat, până la urma e vorba și de niște sentimente firești în corp, ideea e să nu fii copleșit de ele. Și eu tot ca o revelație am realizat că tot ființe umane ca noi sunt.
croissant întreabă: