Criza epileptica apare ca urmare a unei tulburari a activitatii electrice in creier.
In principiu orice poate face creierul si corpul uman in mod normal poate apare intr-o criza la o persoana care sufera de epilepsie.
Crizele pot fi foarte diferite si nu toate aspectele sunt vizibile sau pot apare. Mai jos e o descriere a tuturor etapelor.
Persoana poate stii cu mai mult timp inainte daca in ziua respectiva va avea o criza epileptica (ore, zile).
Cu ceva timp inaintea crizei persoana poate avea o schimbare de comportament, anumite emotii, senzatii care prevestesc criza.
La inceput persoana poate trai un fenomen neurologic denumit "aura". Aura este traita foarte subiectiv, poate fi o senzatie de frica, o dorinta de miscare, un gust metalic in gura, un fenomen deja vu / jamais vu, flash-uri (vizual) etc.
Urmeaza faza critica, denumita ictala. Persoana isi poate pierde cunostinta, poate avea vederea incetosata, poata sa nu mai auda, sa aiba halucinatii vizuale, o senzatie ca isi paraseste corpul, dar si emotii placute. Are dificultati sa vorbeasca, pot apare miscari fara sens sau convulsii.
Ultima faza, post ictala, este perioada de recuperare. Poate dura minute sau ore, alte persoane isi revin imediat. Persoanei poate sa-i fie somn, poate fi frustrata, rusinata, confuza. Persoana trebuie asezata intr-o pozitie comoda.
Persoanele care fac crize de epilepsie se pot rani, dar acest aspect depinde de locul unde apare criza, cat dureaza, daca devine o urgenta medicala. De cele mai multe ori crizele trec de la sine si nu pun probleme suplimentare.
O urgenta medicala este de exemplu o criza tonico-clonica, o criza care dureaza 5 minute sau mai mult, cu convulsii generalizate. Asemenea crize sunt recunoscute de oricine si trebuie acordat primul ajutor. Persoana isi pierde cunostinta, cade, incep convulsiile.
In acest caz, dar si in altele, preventiv, persoana trebuie asezata pe o parte ca sa nu inghita saliva, voma, si sa se inece. Trebuie inlaturate obiectele de care se poate lovi. Se pune o haina / o perna sub cap. Important!: Se noteaza timpul la care a inceput criza, se cronometreaza durata crizei. Nu se blocheaza miscarile, nu se misca persoana decat daca este absolut necesar. In cazul crizelor severe / lungi se suna la 112.
In alt tip de criza persoana poate sa nu fie constienta de ce se intampla in jurul sau si de ceea ce face. Se poate dezbraca, poate merge fara un scop etc. In acest caz trebuie avut grija sa nu aiba un accident. Daca criza dureaza 5 minute sau mai mult se suna la 112.
Se suna la 112 daca: criza dureaza mai mult de 5 minute, persoana nu poate respira dupa ce-si revine, si-a rupt ceva, s-a lovit la cap.
ATENTIE: nu se pune nimic in gura persoanei care a cazut si are o criza severa. NU isi poate inghiti limba in timpul crizei.