Ce temperament am?
De ce îmi pun această întrebare? Fiindcă sunt tot tipul depresiv cu problemele după el, foarte sensibil și emotiv, nemulțumit de propria lui viață, care mereu are vreo problemă. Care ar cere atenție de la ceilalți de fiecare dată când se simte singur și trist.
Mi-am amintit de o melodie: Linkin Park - Requiem https://www.youtube.com/watch?v=9Lc6FjkCr3k
În clipul în care am auzit piesa acum (nu în cel postat de mine mai sus) am văzut scene dintr-un joc. Imediat mi-a apărut întrebarea: Eu de ce nu mă mai joc? Chiar, de ce? Adică, îmi plăceau la nebunie jocurile cam până la liceu. Apoi am renunțat să mă mai joc atât de mult. Urla în mine nevoia de a comunica, cu ceilalți. Atât. Aș fi putut comunica, cu ceilalți non-stop. Fără jocuri! Stop jocuri! Dar ce am avut eu cu jocurile? Și de ce acum mă feresc de ele ca de dracu'? Ce am cu ele? Le detest? Sunt scârbit de ele? Nu mai văd nimic fain în ele? Nu, nu e asta! Dar ce asta? Deci eu consider că motivul pentru care nu mă mai ating de jocuri este faptul că niciodată n-am reușit să mă joc bine. Mă pierdeam în ele, mă enervam, nu știam să urmez instrucțiunile, nu aveam răbdare. Dacă în single player totul era ok (să zicem) în multiplayer rămâneam în urmă de fiecare dată. Am zis: stop jocuri. Am descoperit muzica, muzica, cu versuri. Cu versuri în română. Am început să ascult cât mai mult rap/hip-hop. Cum nu comunicam aproape cu nimeni, să ascult muzică în română, cu cuvinte, mi se părea o super alternativă. Cel puțin, față de jocuri, simțeam că, cineva comunică cu mine. În jocuri cine să comunice? Computerul? Cine să mă învețe ceva? Cine să mă asculte? Computerul? Apoi am început să scriu mult pe calculator. Așa am descoperit mai multe lucruri despre mine. M-am analizat destul de mult timp și încă o fac. Cred că dacă nu mă apucam niciodată de scris pe calculator nu aș fi descoperit unele puncte importante din viața mea.
Deci, să revin. Mi-am zis că, dacă eu consider că mai bine nu mă mai joc niciodată nimic și în schimb sunt aproape toată ziua trist sau depresiv sau dezamăgit de ceva anume, ceva NU e în regulă. Nu mai suport eu asta! Adică, vorba aia "Până când o viață amară?".
Mi-a zis cineva că poate sunt eu mai melancolic de felul meu. Melancolic? Ce înseamnă asta? Oare poate fi motivul pentru care eu sunt așa cum sunt de fapt temperamentul meu, personalitatea mea? E posibil ca eu să nu am nicio problemă ci doar să fiu așa datorită personalității mele?
Am căutat pe net despre temperamente și am dat pe rezultatul ăsta http://psihoterapieintegrativadiana.blogspot.ro/......el e-4.html
Deci, am mai citit până acum ceva (deci nu azi) despre introversie și extroversie și despre cele 16 tipuri de personalități (sau nu știu cum le spune) și nu de ele aveam nevoie acum.
Am citit doar ce ține de cele 4 tipuri. La o primă citire m-am străduit să înțeleg ce e cu ele, să mă încadrez undeva.
În fraza asta m-am regăsit: "4. Tipul de personalitate melancolică este puţin rezistent din punct de vedere nervos. Persoanele aparţinând acestui tip obosesc uşor şi sunt susceptibile la stări depresive în condiţii de suprasolicitare, sau stări conflictuale.
Este un excelent muncitor pentru activităţile de rutină, desfăşurate în condiţii cunoscute şi obişnuite, care nu necesită decizii prompte şi reacţii rapide, ei putând desfăşura activităţi de mare fineţe, dar fără presiune exterioară. Înzestrat cu multă răbdare, melancolicul are înclinaţie spre analiză, precizie şi minuţiozitate. Fire anxioasă, întră în panică în faţa unor situaţii noi faţă de care reacţiile lui sunt lente, nu întotdeauna adecvate şi uneori chiar paradoxale. Timid în relaţiile interpersonale, subapreciindu-şi posibilităţile se integrează cu dificultate în grup, ataşându-se mai degrabă de persoane şi nu de colectivitate. El trebuie încurajat chiar prin supraestimarea calităţilor sale pentru a putea face faţă muncii şi problemelor care apar."
Nu am mai avut de data asta sincer chef să citesc articolul complet (sunt dispus să citesc ce anume consider că mă ajută însă îmi mai dispare și mie cheful de lectură, ca tot omu').
Apoi am trecut la pasul de a face un test online să văd în care tip mă încadrez. Eram absolut sigur că un asemenea test e de aur? Nu. Dar voiam să văd o părere, dacă mie mi-era mai dificil să hotărăsc singur în care categorie mă încadrez.
Așa că am făcut testul ăsta http://www.kudika.ro/......index.html
Și am obținut rezultatul ăsta
https://www.dropbox.com/......kudika.png
Am văzut butonul de Facebook, adică să partajez rezultatul? Ok, m-am simțit foarte incomod legat de ideea de a partaja rezultatul pe Facebook. De ce? Fiindcă, cu ce mă ajută odată? Plus că, cine se va uita la postarea mea, în măsura în care să îmi ofere un răspuns care să mă ajute (să scrie ceva așa, degeaba, nu m-ajuta și nu avea rostul)? Și pentru că nu mă simt bine să stau pe Facebook. Apreciez la Facebook doar faptul că pot conversa cu ceilalți. Că e aplicație de mesagerie instant. Atât. Mă feresc pe cât pot de mult să pierd timpul pe Facebook derulând în jos la postări sau jucând ceva joc online. Deci, nu am treabă (iar dacă am treabă cumva, mă străduiesc să nu mai am treabă) cu cei care stau mult pe Facebook. E viața lor, nu le pot impune nimic. Dar eu chiar nu simt că mă ajut în nevoile mele.
Iar acum, legat de rezultat. Zice că sunt tipul rațional. Dacă mă gândesc mai bine, legat de site, sunt foarte sceptic. Mi s-au adresat 10 întrebări, cerându-mi-se să aleg niște imagini. Ăsta nu are cum să îmi dea un rezultat bun. Fiindcă eu aleg imaginea pe care cred că e bine și nu neapărat ceea ce mă reprezintă. Și pe partea asta consider că mă ajută mai mult să analizez minuțios cele 4 tipuri decât să fac așa teste aleatorii pe net.

Voi ce spuneți? Deci chiar dacă sunt tip melancolic (nu numai, că pe siteul http://psihoterapieintegrativadiana.blogspot.ro/......el e-4.html scrie că fiecare om e unic cu o combinație de cele 4 temperamente), ăsta nu este un motiv pentru care să mă simt prost, nu unul "să mă împușc în cap pentru asta". Ceea ce știu eu despre jocuri (deși nu mă mai joc de mult timp) este că fiecare caracter are avantajele și dezavantajele sale, are o abilitate specială și unică. Prin analogie, aș putea spune asta și despre mine.
Deci, ce nu am luat în considerare până acum, la ce nu m-am gândit?
Mă puteți ajuta, vă rog tare mult, să mai fac puțină lumină în mintea mea, să parcurg încă o treaptă în a mă cunoaște pe mine?

Și, am uita să spun: Am făcut deci testul ăsta pe net nu de dragul de a-l face, din plictiseala de a nu avea nimic de făcut. L-am făcut cu un scop. Și știu că atunci când am un scop în minte deja nu mai pot fi așa de ușor fraierit și influențat ca atunci când nu aș ști de mine, ce vreau și încotro mă îndrept.

Și cu ce vrei să te ajutăm?

Dacă aș fi vrut să citesc atât mi-aș fi luat un roman. Din ce am citit am văzut că tu te lași influențat foarte mult de internet ceea ce nu e bine, ar trebui în primul rând ca tu să te descoperi căci nu internetul te va descoperi mai ales dacă tu nu ești în stare e destul de grav și de aici neputința de a te accepta pe tine ceea ce te duce la starea pe care o ai. Mai pe șleau ești exagerat de fraier, bagă-ți mințile în cap.

Nu cred ca e potrivit sa il faci fraier din moment ce nu il cunosti si mintile in cap le are.Decat sa jignesti mai bine nu ii raspunzi omului.

Și din ce considerent e asta o jignire? Nu se vede că le are că altfel ar fi ok și nu ar mai căuta chestii despre comportament pentru a se accepta.

Și încă ceva, dacă aș fi în situația lui sincer mai târziu eu aș fi apreciat răspunsul. Dar hai să îi luăm doar cu zăhărelul, bărbații nu se iau așa dacă pot fi considerați asemenea.

Este atât de facil sa jignești o persoana...Mai greu e sa spui o vorba de incurajare unui om. Sa faci pe cineva fraier nu este o jignire? Tu nu știi în ce situație este el.Crezi ca dacă îl iei tu așa tare îl intimidezi și te simți tu superior lui?

Și cu ce mă simt superior dacă îi spun cum e conform a ceea ce face? Logica ta lasă de dorit. Nu ai venit cu nimic astfel încât să îmi spui pe baza a ce e jignire, ăsta e purul adevăr, există oameni și oameni, unii sunt proști, unii fraieri, unii șmecheri etc. El nu e nici prost dar nici șmecher de exemplu, e fraier și cred că se vede clar de ce.
Omul poate să nu îmi aprecieze răspunsul dar asta depinde de el. Dacă nu îți convine răspunsul meu nu comenta că nu e adresat ție ci pune unul pe care să îl aprecieze mai mult, ceea ce văd că încă nu ai făcut.

Am căutat pe net despre temperamente, doar cu scopul să mă regăsesc într-unul din ele, să aflu ceva despre mine. În acel test nu am încredere. Doar în ce a scris în articol.
Și, în viziunea ta, de ce sunt fraier? Fiindcă, caut mereu pe net să-mi pun un "diagnostic"? Explică-mi, te rog, că aici e vorba de mine.

Exact. Tu în loc să te cunoști pe tine prin intermediul faptelor tale și să le pui cap la cap ca judecând să îți dai singur rezultatul, tu îți pierzi o groază de timp cu site-uri care nu te vor ajuta prea mult în sensul ăsta. Dacă îți dă un site diagnosticul ăla tu chiar crezi că vei putea să te cunoști pe tine? Îți spun eu că nu prea ai cum. Acel site îți dă doar un diagnostic banal(poate chiar și incorect, imprecis) dar acel site nu te va înțelege, de obicei nici oamenii nu pot înțelege alți oameni deoarece nu trăim aceleași lucruri iar netrăind ceva ce trăiește cineva nu poți spune într-adevăr că îl înțelegi. Ca să ajungi la un diagnostic sau la un rezultat cu adevărat bun trebuie să te înțelegi cu adevărat. E cum ai avea o problemă la matematică și ai un algoritm în minte ca să o rezolvi dar nu o înțelegi cu adevărat. Poți să ajungi la un rezultat, dar pe tine personal, în înțelegerea ta cu ce te ajută. Tu ești singurul care are posibilitatea să se cunoască și accepte pentru ceea ce e iar în loc să faci asta căutând răspunsuri pe internet sau în cărți din punctul meu de vedere asta te face așa cum am zis. E vorba despre viața ta, tu ești cel care are posibilitatea să fie cel mai bun cunoscător alt tău însuți, nu altceva.
Ai zis că ești depresiv și nemulțumit de viața ta, drept dovadă nu ai ajuns la un rezultat satisfăcător iar tu ai continuat să cauți și să cauți dar oriunde altundeva decât în tine.

Am găsit odată pe net citatul "Adevărul trebuie căutat în interior, nu în exterior". Nu l-am înțeles prima dată, ci după ceva timp. Se referea că din mine scot informațiile, în special legate de mine, nu de altundeva.
Și, eu tot caut în mine răspunsuri. Am găsit parțial. Scriu încontinuu în notițe pe calculator fie concluzii, fie idei, cam ce "scot" din mine. Sunt mai ok decât eram înainte, dar tot rămân destul de nemulțumit de viața mea.
Iar când mi-a venit să scriu această întrebare și am căutat despre temperamente, precum cel melancolic, speram să mă regăsesc în ceva categorie de personalitate ca măcar să știu dup-aia că sunt cum sunt datorită temperamentului meu și nu datorită vreunei boli sau problemă psihică/emoțională.
Și, dă-mi voie să-ți mărturisesc că mi-a plăcut mult ce ai zis prin "de obicei nici oamenii nu pot înțelege alți oameni deoarece nu trăim aceleași lucruri iar netrăind ceva ce trăiește cineva nu poți spune într-adevăr că îl înțelegi.". Sunt total de acord. Dacă eu pe mine însumi nu mă înțeleg, atunci cine?
Deci prin asta să înțeleg să las baltă tot acest studiu al psihologiei, al personalităților, al temperamentelor, al diagnosticurilor și să mă concentrez mult mai mult pe bine ca persoană?
Momentan consider că, dacă mă poate ajuta cineva, acela ar fi psihologul de la universitate (după ce vine unul, fiindcă celălalt a plecat - dar sper că nu din cauza mea -), să merg la ședințe cu dorința de a face ceva concret pentru mine, să mă analizeze el cât mai bine, să-mi spună ceva ce nu știu.
Și-ți mulțumesc de răspuns. Consider că te-ai apropiat de realitate câtuși de puțin dacă nu mai mult.

Las-o mai moale și bucură-te de viață cât o mai ai. Ne spunea un profesor să ne bucurăm acum cât suntem tineri de această perioadă( când viața se poate trăi la maxim și poți cunoaște oameni și face legături) că după o să ne fie dor dea ea și vorba asta o știam și sincer m-a întristat în momentul ăla și încă o face acum...Momentele astea sunt cele mai importante căci acum ne construim viața și cu ceea ce construim acum o să rămânem în viitor și o să ne facă persoanele care o să fim până la sfârșit. Deci lasă studiile și ce mai faci tu și dacă poți fă ceva ce îți place cu adevărat iar dacă nu poți mai așteaptă și învață să te accepți tu pentru a te accepta și alții. Sincer eu înainte nu știam cât de important e să te accepți așa cum ești dar m-a învățat cineva care s-a dus din viața mea dar lucrul ăsta a rămas și m-a făcut mai puternic. Crezi că pe mine mă mulțumește viața de acum? Îți spun sincer că nu dar ceea ce mă mai consolează e faptul că mă consider cineva care e înconjurat în mare parte de oameni de care nu are nevoie și știi de ce? Pentru că nu fac cu adevărat parte din viața mea și pentru că nu am reușit să creez anumite legături din anumite considerente care țin de personalitatea mea dar cu toate astea nici nu vreau să mă schimb. Mă uram mult pentru ceea ce eram dar ceea ce e schimbat e faptul că nu mă mai urăsc pentru că știu că dacă cineva mă va accepta pentru ceea ce sunt pot considera cu adevărat că am format o legătură și că acea persoană înseamnă ceva, schimbându-mă calc practic singur în picioare pe mine și ceea ce sunt și nu voi putea forma nimic de viitor, doar o stare negativă din cauză că mă neg pe mine. Să îți dau un exemplu banal care reflectă oarecum ceea ce am zis. Să zicem că ești obosit sau nu te simți bine și ești la o petrecere unde toată lumea dansează, dacă cineva te invită să dansezi și vrea să te ia de mână, o faci chiar dacă te vei simți mai rău, sau preferi să stai singur jos? Eu acum prefer a doua variantă. Dacă nu voi mai găsi persoane care să aprecieze ceea ce sunt cu adevărat îmi voi accepta viața așa în singurătate și nu o să regret. Te vei cunoaște în momentul în care știi că te comporți natural și acționezi natural, adică neconstrâns de anumiți factori și nu o să ai regrete dacă te vei accepta. Am raportat puțin viața mea în lucrurile astea, sper să aibă un folos.

Da, are sens ce mi-ai scris.
Mai am o întrebare. Ai scris "Crezi că pe mine mă mulțumește viața de acum?". Și m-ai făcut curios: Dar cum ai vrea să fie viața ta atunci?

În momentul ăsta nu aș schimba-o, poate altcândva. Doar încă mă mai afectează niște lucruri din trecut și de aia nu aș schimba-o însă ce îmi lipsește acum și o să mai treacă un timp cât să prefer să fie așa e o persoană care să îmi fie alături din toate punctele de vedere dacă înțelegi ce vreau să spun. În rest lumea nu e un aspect ce ține de tine(lumea în general) și societatea asta nu poate fi schimbată.