Ce vreau concret de la comunicare.

După ce am scris textul de mai sus, o să scurtez maxim:
Cum fac să pot să mă pot confesa sufletește unor persoane fizice (exact cum vezi un coleg și întrebi "Ce faci? De unde ești?") și să mi se spună la rândul ei ale ei?
Fiindcă asta mă face să mă simt împlinit. CUM FAC EXACT?
Mă duc direct la un străin și îl întreb: "Poți să mă asculți complet? Am nevoie ca de aer să vorbesc cu cineva?".
Nevoia asta a mea este ca una fiziologică (când nu mai poți de sete și doar dacă bei un lichid te astâmperi).

Am observat că dacă las comunicarea să aibă loc de la sine, nu îmi îndeplinesc scopul.
Care este scopul meu, ce urmăresc eu de la comunicarea cu o fată sau cu un băiat?
Vreau să mă pot confesa, psihologic și emoțional. Și nu mă aștept să mă descarc și apoi "Gata, salut!". Nu, vreau să îmi spună acea persoană pe ale ei.
Deci doresc ca în comunicare să mi se spună tot ce are pe inimă / suflet acea persoană și să fiu și eu ascultat la rândul meu.
Și nu să se întâmple asta doar formal la o ședință de psiholog ci mi-aș dori o așa prietenie / așa prietenii.
Pe mine nu mă seacă, cineva când îmi spune problemele ei / lui, chiar îmi place să o facă.
Știu foarte bine ce vreau, cum mă simt când sunt mereu izolat și nu vorbesc chiar cu nimeni (mă simt în Iad), și cum mă simt când ascult sau sunt ascultat sufletește.
Am scris "sufletește" dar vreau să exclud din startul preotul și ce ține de religie și să vă mulțumesc mult de înțelegere.
Chiar am învățat bine de tot că dacă nu spui cuiva că nu te simți bine, dacă nu ceri ajutorul, chiar nu te ajută nimeni.
Eu am avut o mamă hiper-protectivă și nu trebuia să întreb "ce urmează să se întâmple?", puteam lăsa toate preocupările pe ea, și astfel m-am învățat bine de tot să nu întreb "fiindcă are cineva grijă de mine să mă trimită unde trebuie".

Dacă, cineva mă va întreba: "De ce postezi aceeași întrebare de n ori? Este foarte enervant!" îi răspund direct: Nu este aceeași întrebare cu fix aceleași cuvinte, este tot reformulată și o să o tot reformulez pentru mine și postez pe site până am problema pusă cât mai clar și concret încât să mi se dea răspuns fix pe măsură, nu sfaturi generale și inutile pentru mine personal.

Update:
Ce am scris în întrebarea asta cât și în întrebările anterioare pentru mine are sens.
Deși am fost luat la rost ba de maică-mea, ba de frate-meu, ba de cumnată-mea: "Tu toată ziua ești "am o problemă, am o problemă". Dar ne-am săturat, până când?".
De fapt știți ceva? Nici nu ar trebui să bag în seamă ce au zis ei din moment ce nu și-ar fi dat silința să afle de la mine ce este mai exact, și să mă ajute. Au privit așa totul superficial.
La mine au fost momente în care m-am băgat cu toată intensitatea în problema cuiva, să îl ajut. Dar ei nu au fost în stare. Așadar nu mă voi mai stresa din cauza lor, să le dovedesc ceva.
Chiar atât de greu era să își dea seama că chiar eram și sunt fire izolată și am nevoie uriașă să mă confesez cuiva, atâta tot? Poate nu e clar: la mine nu merge cu sfaturi superficiale, exemple fiind "ieși pe afară, socializează, invită-ți prietenii undeva". Nu eram aici dacă mergea asta. Cine se rezumă la a mă așa sfătui, mai bine să nu îmi mai spună nimic (similar cu: Nu-i poți cere unui om nervos să se calmeze imediat sau unui deprimat să vadă instant vă viața e frumoasă, nu are niciun sens acea vorbă pentru el).

Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro

Logare cu email şi parolă

Creare de cont nou

Logare cu Facebook