Cunosc oameni noi în fiecare zi şi ajung să îmi pară rău că am făcut asta în cazul unora.
E un risc ce trebuie asumat
Da,ştiu asta.Dar atunci când dau peste nişte "domnişoare" care se cred cele mai importante şi în faţa lor nu ai voie să spui nimic, înjură mai rău ca un băiat şi îşi dau cu trafaletul pe faţă în fiecare zi, încep să îmi pară rău pentru ele. Când vezi câtă prostie pluteşte în atmosferă, şi că deşi vor să pară nişte păpuşele din porţelan, cuvintele pe care le scot aceste "domnişoare" din gură te fac să vrei să îţi iei câmpii.Şi ce e şi mai trist, este că trebuie să le suport cam în fiecare zi 6-7 ore.Nu am nicio problemă cu faptul că se machiază exagerat sau vorbesc cum vorbesc,că până la urmă fiecare face ce vrea. Însă atunci când încep de dimineaţa cu hărmălaia,eu nefiind o persoană prea matinală, mă cam deranjează.
Ştiu că am ce învăţa de la fiecare oricât de mic ar fi nivelul lui intelectual, însă câteodată stau şi mă întreb dacă mai există vreo scăpare pentru aceşti oameni, şi niciodată nu găsesc un răspuns în favoarea lor.
Asta e.Mai dau şi peste oameni mai "normali" dar mai rar, şi asta e cam trist.
Eu sunt un om cat de normal! te inteleg perfect ce zici, si eu am patit-o!:p
Hahaha imi place de tine.
Ai mare dreptate!
Um,mulţumesc. c:
Rzv_Razvan_1996_WKqG întreabă: