Mai bine mi-ai smulge ultima bucata de suflet ramasa putrezita in mine si mi-ai lua tot oxigenul de care, oricum, nu mai am nevoie de cand ai plecat, decat sa te porti asa cum o faci.
Chiar daca iertarea cere sacrificii, o prefer pe ea in locul ignorantei.
Durerile, absentele, noptile nedormite si singurul regret m-au transformat fara sa vreau in poet.
Ai asteptat atata timp dragostea acelui cineva care ti-a dat-o si ti-a luat-o, iar el a ramas cu dragostea ta, transformandu-te intr-un dependent de amintiri.
Si scrii versuri…Oare unde o sa ajungi cu asta? Va reusi cineva sa te auda in lumea asta surda, plina de chiori care vad doar ce vor ei?!
Te transformi intr-un monstru care traieste din amintiri, in jurul caruia timpul nu mai reprezinta nimic de cand tu ai plecat.
Nu conteaza parerea mea. Oricum nu ti-o voi spune si oricum tot ca tine vei face.
De zambetul tau mi-e dor in orice zi, caci e puritatea care-mi inchide sufletul odata cu lipsa lui.
Si iti jur ca nu m-as imbata din doua beri precum m-as putea imbata din doua cuvinte spuse de tine.
Tristetea ti se citeste in ochi. Esti incoltit! Ce **** mea vei face?
Noptile se lungesc si devii un ostatic al nesomnului si al viselor cu ochii deschisi.
[Scuze pentru eventuale greseli...Sunt facute la 3-4 dimineata ) Esti primul care le vede]
andreea4ever întreabă:
andreea4ever întreabă:
BiancaBibi15 întreabă: