Cine imi spune si mie o poezie inventata despre iarna?

1. * afara e pustiu si
peste tot ninge
dar nu mai la noi
stelele se atinge

afara este frig si inorat
iar copi stau nu-mai sub brad.
se uita pe geamul ighetat
sa-l priveasca pe mos craciun sub brad.


Totu-i alb in jur cat vezi
Noi podoabe pomi -ncarca
Si viseaza sub zapezi
Satele adormite parca

Doamna-iarna-n goana trece
In calesti de vijeli
Se turtesc pe geamuri rece
Nasuri carne si hasli

Tata iese sa mai puna
Apa si nutret la vaca
Vine-nins cum fel de bruma
Si-n mustati cu promoroaca


1.Afara este ceata
Iar totul e pustiu
Pe jos este doar gheata
Geamul e argintiu.

2.In casa e caldura
Cu totii stam la foc
Zapada se scutura
Nu poate sta in loc.

3.Si ninge, ninge, ninge,
Zapada se aduna
Geamul nu-l pot atinge
Afara e furtuna.

4.E iarna grea dar totusi
Eu vreau sa ma distrez
Sa ies cu saniuta
Sau chiar sa patinez.

5.E frig, si vantul bate
Pe casa e-un morman;
O plapum-argintie
Ce cade-ntr-un troian.

6.Craciunul e a proape
Pe Mos il asteptam
Sa vina sa aseze
Cadouri pe sub pom.

7. Apoi urmeaza iar
Revelionul drag
Cand trecem inc-o data
Al anului nou prag.

8.Si-acum poezia-asta,
A iesit din lumea mea!

A-nceput de ieri sa cada
Cate-un fulg, acum a stat,
Norii s-au mai razbunat
Spre apus, dar stau gramada
Peste sat.

Nu e soare, dar e bine,
Si pe rau e numai fum.
Vantu-i linistit acum,
Dar navalnic vuiet vine
De pe drum.

Sunt copii. Cu multe sanii
De pe coasta vin tipand,
Si se-mping, si sar razand:
Prin zapada fac matanii
Vrand-nevrand.

Gura fac ca roata morii;
Si de-a valma se pornesc,
Cum prin gard se galcevesc
Vrabii gurese, cand norii
Ploi vestesc.

Cei mai mari acum, din sfada;
Stau pe-ncaierate pusi;
Cei mai mici, de foame-adusi,
Se scancesc si plang gramada
Pe la usi.

Colo-n colt acum rasare
Un copil, al nu stiu cui;
Largi de-un cot sunt pasii lui,
Iar el mic, caci pe carare
Parca nu-i.

Haina-i maturand pamantul
Si-o taraste-abia-abia:
Cinci ca el incap in ea;
Sa mai bata, soro, vantul,
Dac-o vrea!

El e sol, precum se vede,
Ma-sa l-a trimis in sat,
Vezi, de aceea-i incruntat,
Si s-avanta, si se crede
Ca-i barbat;

Cade-n branci si sa ridica,
Dand pe ceafa putintel
Toata lana unui miel:
O caciula mai voinica
Decat el.

Si tot vine, tot inoata,
Dar deodata cu ochi vii,
Sta pe loc – sa mi te tii!
Colo, zgomotoasa gloata
De copii!

El degraba-n jur chiteste
Vrun ocol, caci e pierdut,
Dar copiii l-au vazut!
Toata casa navaleste
Pe-ntrecut.

Uite, ma, caciula, frate,
Mare cat o zi de post -
Aoleo, ce urs mi-a fost!
Au sub dansa sapte sate
Adapost!

Unii-l iau grabit la vale,
Altii-n gluma parte-i tin -
Uite-i, fara pic de vin
S-au jurat sa-mbete-n cale
Pe crestin!

Vine-o baba-ncet pe strada
In cojocul rupt al ei
Si incins cu sfori de tei.
Sta pe loc acum sa vada
Si ea ce-i.

S-otereste rau batrana
Pentru micul Barba-Cot.
Ati innebunit de tot -
Puiul mamii, da-mi tu mana
Sa te scot!

Cica vrei sa stingi cu paie
Focul cand e-n clai cu fan,
Si-apoi zici ca esti roman!
Biata bab-a-ntrat in laie
La stapan.

Ca pe-o bufnit-o-nconjoara
Si-o petrec cu chiu, cu vai,
Si se tin de dansa scai.
Plina-i stramta ulicioara
De alai.

Nu e chip sa-i faci cu buna
Sa-si pazeasca drumul lor!
Rad si sar intr-un picior,
Se-nvartesc si tipa-ntruna
Mai cu zor.

Baba si-a uitat invatul:
Bate,-njura, da din mani:
Dracilor, sunteti pagani?
Maica mea! Sa stai cu batul,
Ca la cani!"
Si cu, batul se-nvarteste
Ca sa-si faca-n jur ocol;
Dar abia e locul gol,
Si multimea navaleste
Iarasi stol.

Astfel tabara se duce
Lalaind in chip avan:
Baba-n mijloc, capitan,
Scuipa-n san si face cruce
De satan.

Ba se rascolesc si canii
De prin curti, si sar la ei.
Pe la garduri ies femei,
Se urnesc mirati batranii
Din bordei.

Ce-i pe drum atata gura?
Nu-i nimic. Copii strengari.
Ei, auzi! Vedea-i-as mari,
Parca trece-adunatura
De tatari!

Desfrunzit si prea batran,
Tremura de frig gorunul.
Au cazut si-ntaii fulgi
Si l-am prins din zbor pe unul.

Migalos lucrata-n fir,
Floarea mica si rotunda
S-a topit si a murit –
O minune de-o secunda.

M-am intors induiosat
Sa scriu trista ei poveste;
Despre-un fulg care-a venit
Timpuriu si nu mai este.

-Pentru ce n-ai mai ramas
In inaltul boltii tale,
De-ai venit atat de pur
Spre noroaiele din vale?

Care vant nelinistit,
Rasucindu-te cu ura,
Ti-a manat catre pamant
Prea gingasa ta faptura?

Si de vreme ce sosisi,
Pentru ce-ai dat mortii vama?
Nu puteai sa fii de-argint,
Ori de sticla, ori de scama?

Dar in vreme ce scriam
Intrebarea mea nebuna,
N-am vazut cum langa geam
Ninge-ntruna si intruna.

Iar cand ochii mi-am-naltat,
Am vazut cum prin ninsoare
Valea-ntreaga lumina
Minunat scaparatoare.

Pe obraz, pe nas, pe umar,
Tot cad fulgii fara numar,
Mi-a cazut in palma unul
Iute, iute inchid pumnul

Desfac pumnul, unde-i fulgul
Am in mana-un strop de roua
Sau un bob de apa, ploua?
S-a topit in mana mea
Ca o lacrima de nea.