@ Tipul_Verde.
chiar sunt retardati si ce ai mai zis tu acolo? intrebarea nu a fost referitoare la,, cum e scoala?''. a fost referitoare la faptul,, cum a fost IN A PRIMA ZI DE SCOALA dupa vacanta''
La mine. a fost foarte frumos!
Liceul la care sunt eu ( Liceul Psihologic-filosofie si psihologie). a fost o mica,, petrecere''. sau serbare!
Am facut orele, si in ultima ora, copiii de la cor au cantat cantece despre scoala, poezii, sau ceva de genul,, ce bine ca m`am intors la scoala'' pe asta s`a bazat serbarea.
In prima ora (care am avut`o cu dna diriginta). ne-am imbratisat cu ea, cu ceilalti colegi. a fost o revedere emotionanta.
Elevii din clasa noastra, si profesorii. sunt foarte sufletisti! Adica ne iubim intre noi. Nu punem pretul ca un baiat de la noi din clasa este in scaun (paralizat). toti suntem prieteni cu ei. Intelegi ce vreau sa zic.
Scoala este,, a doua casa a noastra''. Prima casa este cea in care locuim, iar scoala este a doua. Profesorii sunt,, ceilalti parinti ai nostri''. Primii parinti sunt cei care ne-au nascut, profesorii sunt ceilalti. Colegii sunt ceilalti frati ai nostri. Primii frati sunt cei din nastere, iar colegii sunt ceilalti frati ai nostri.
Bafta la scoala! Fi inteligent si cu capul pe umeri, deoarece cu scoala ajungi undeva!
Ingrozitor! offf.ma mai consoleaza gandul ca mi-am reintalnit mult prea iubitii si retardatii mei colegi! m-ai ales pe cea mai buna prietena a mea, mi-a fost tare dor de ea
Very crappy. Scoala e la fel de veche, retarda, plina de prosti, inutila si dezgustatoare ca inainte. Dar macar la cantina de fac sendvisuri bune.
Bina. Nu am facut ore si neam distrat dar tot mai bine e in vacanta la tine cum a fost?
Sincer? Nu mi a placutA trebuit sa ma trezesc la ora 7 Si am dat test in prima zi de scoala