Prima oara e senzatia aia de nervi,dupa care tare mult iti doresti sa spargi/rupi ceva,si apoi urmeaza expresia aia "ti-a cazut ceru' in cap". Urmeaza vreo doua saptamani grele,in care fumezi,bei numai ca sa-ti faci rau tie,nu mai vrei sa traiesti, adica intr-un cuvant, depresie.Si nu numai asta.na,te iei la cearta cu toata lumea,te gandesti numai la ea,cu cine-o fi,ce-o face,de ce nu mi-a spus motivele despartirii,bla, bla, bla...Pana realizezi si ajungi la concluzia ca,nu o sa traiesti toata viata cu ea,[aici vorbind pentru baieti,asta-i doar parerea mea], o sa gasesti o "alta" si tot asa, o sa se repete chestia.
Pai as reactiona in felul urmator:As incerca sa nu o las sa faca asta.Ia-si spune ca e iubirea mea si micul meu puitz si ca nu pot trai fara ea. Daca tot nu are vrea as mai incerca...pana as vedea ca numai e sansa prin diferite modalitati.Dupa as suferi ceea ce e normal si asi incerca sa trec peste incetul cu incetul dar vorbiind din cand in cand cu ea sa imi mai alin ''durerea''. Asta daca vom mai fi amici. Daca nu va trece mult timp pana sa imi gasesc din nou jumatatea inimi mele!
I-as spune"A fost frumos,poate chiar m-ai iubit si eu te-am crezut; dar daca vrei sa pleci esti liber. Poate ca voi suferi, poate ca vor exista nopti in care voi plange amintindu-mi chipul sau vocea ta; dar daca relatia noastra a devenit o inchisoare pentru tine, pleaca! Te iubesc prea mult pentru a te vedea nefericit.Du-te!"
Diorrus întreabă: