De ce este atât de greu să fii acceptat de părinţii tăi aşa cum eşti? În opinia mea, asta se întâmplă din pricina prejudecăţilor, falselor convingeri, stereotipurilor cu care societatea ne bombardează încă din faşă. Fiecare creşte cu aşteptări, certitudini, credinţe cu privire la ce e bine, ce e rău, ce e frumos, ce e urât, ce aduce fericire, ce aduce necaz, cum trebuie să fie o viaţă exemplară de om sau cum nu trebuie să fie etc. Aşa şi cu părinţii tăi. Au crescut, s-au dezvoltat, au fost educaţi într-o societate care le-a dictat cum ar trebui să fie viaţa lor: să se căsătorească, să te aibă pe tine, să fie cu ochii în patru ca nu cumva copilul lor să o ia pe căi greşite, să aibă grijă să înveţi bine, să te porţi ireproşabil, să nu faci sex până la căsătorie, să fii respectuos etc. Iar tu ce faci? Îi pui, fără să vrei, faţă în faţă cu nulitatea idealului lor de viaţă. Ce-ţi pasă ţie că mama ta a visat să aibă un copil cu note foarte mari? Uite că ai apărut tu, iar tu nu dai doi bani pe visurile ei. Ţie îţi pasă doar de orele de balet şi de muzică. Ce ne facem în cazul acesta? Imaginează-ţi cât de rănită trebuie să se simtă mama ta, văzându-şi idealurile călcate în picioare. Dar totuşi, pe de altă parte, nu e datoria ta să trăieşti visul ei. Tu ai propriul vis, propriile dorinţe, propriile aptitudini, propria gândire. De ce ţi le-ai abandona pentru că părinţii tăi au visat altceva?
Din pricina acestor convingeri şi idealuri cu care ne bombardează societatea, se naşte o mare durere care îţi aparţine şi cu care cu siguranţă te confrunţi des. Este vorba de durerea de a nu fi acceptat aşa cum eşti. Din păcate, această durere este cu atât mai profundă cu cât ea izvorăşte din nesatisfacerea unei nevoi (pe care nu numai tu, ci şi părinţii tăi o au): nevoia de a fi iubit, agreat şi acceptat cu bune şi cu rele. În zilele noastre, se consideră în numeroase contexte că, pentru a fi fericiţi, ar trebui să răspundem unor criterii de perfecţiune universale, adică să avem numai calităţi. Dacă apari tu, plin de defecte cum eşti, imediat ţi se dă peste bot şi eşti trimis la colţ până când îţi rezolvi imperfecţiunile şi le transformi în virtuţi. Dar cum ai putea face asta? Uneori ai dori, dar îţi este imposibil. Ce? Tu nu ai vrea câteodată să îţi placă să faci curăţenie în camera ta? Ai vrea asta pentru că ai scăpa de numeroase scandaluri şi discuţii aprinse cu părinţii. Dar nu poţi. Nu ţine de tine. Tot ce poţi face e să îţi schimbi comportamentul, însă însuşirea de a fi sau a nu fi dezordonat (sau mai bine zis: de a-ţi plăcea sau nu curăţenia) nu prea se află în stăpânirea ta. Ar fi simplu să batem din palme şi să ne schimbăm din răi în buni, din dezordonaţi în ordonaţi, din oameni în roboţi planificaţi aşa cum trebuie (i.e. aşa cum doreşte societatea).
În fine. Cert e că suntem cum suntem. Şi tu, şi eu, şi părinţii tăi. Toată lumea. Ce ar putea face părinţii tăi pentru a te accepta aşa cum eşti? Cred că ar fi minunat dacă ei ar avea puterea de a-ţi privi defectele din unghiul potrivit. Aşadar: orice limită are şi o parte bună. Opusul limitelor tale sunt marile tale calităţi. Spre exemplu: ok, eşti vorbăreţ, asta îi deranjează pe părinţii tăi. Li se pare că vorbitul prea mult denotă superficialitate, dar hai să privim din alt unghi. Oare nu ar putea fi şi o virtute? Deseori, copilul vorbăreţ are şi o imaginaţie bogată, este creativ, are deprinderi sociale, este capabil a se descurca în preajma oamenilor, nu se teme cu uşurinţă de cei din jur tocmai pentru că dialogurile sale abundente înlesnesc apropierea inter-umană. Atrage-le atenţia asupra perspectivei pozitive a limitelor tale. Nu există defect fără faţete pozitive.
Alt exemplu: eşti un tânăr prea retras. Nu e nicio problemă. Da, e clar: nu vei deveni niciodată actor sau leader de opinie şi probabil nu vei excela în public speaking. Dar sunt o grămadă de alte lucruri pe care le poţi face. Fiind retras, probabil ai şi o sensibilitate extraordinară. Sensibilitatea este o caracteristică importantă a meseriilor creative (scriitor, poet, muzician etc.). Sau poate eşti foarte meticulos. Stai în solitudine şi despici firul în patru. Ai putea fi un bun contabil, ştiai? Nu ştiu cum eşti tu de fapt. Ţine de tine să te gândeşti cum eşti şi cum nu eşti. Da, desigur, posibil să nu fii capabil să preiei cabinetul de avocatură al tatălui tău. El este un om plin de prestanţă, iar tu eşti un biet solitar. Dar nu-i nimic. Nu e sfârşitul lumii. Există sute de alte cariere pe care le poţi urma şi care să ţi se potrivească.
Trebuie ca părinţii tăi să vadă calitatea opusă defectului. Altminteri, judecă greşit şi nu văd calitatea subiacentă limitei. Mulţi părinţi bine intenţionaţi se străduiesc prin tot felul de mijloace să încerce să elimine unele incapacităţi, limite şi defecte ale copilului lor, în loc să-l înveţe cum să trăiască cu ele.
Iată cum poate părintele să te facă să te simţi acceptat: (recunosc: e mai simplu de zis, dar mai greu de făcut : -))
- Recunoscându-te ca unic, ca pe o persoană cu drepturi depline, demn de a fi iubit şi mai ales incomparabil. O greşeală imensă pe care o fac părinţii este de a-şi compara copiii. Iar greşeala este cu atât mai mare cu cât despre copilul altuia nu pot cunoaşte mai mult decât se vede. Nu există metodă mai puternică de a distruge încrederea în sine a copilului decât comparându-l. Este pur şi simplu injust. Păcat că părinţii nu reuşesc să se pună în locul adolescentului lor şi să privească şi din perspectiva acestora. Oamenii (tineri, adulţi) sunt diferiţi, motiv pentru care comparaţiile nu îşi iau locul. Unii sunt capabili de anumite comportamente, alţii nu. Tatălui tău i-ar conveni să te audă spunându-i: „Tatăl lui Mihai este director la o companie multinaţională şi aveţi aceeaşi vârstă. Tati, tu de ce nu eşti director? Dacă el a putut, tu de ce nu poţi?” Sunt curioasă ce răspuns pertinent ţi-ar putea oferi tatăl tău dacă i-ai adresa o astfel de întrebare.
- Distanţându-se de aşteptările sale de părinte în ceea ce te priveşte. E greu, bineînţeles. Părintele trebuie să se confrunte cu întrebarea: sunt oare capabil să îmi iubesc copilul chiar dacă nu este apt a-mi îndeplini idealurile? Copilul are nevoie să fie acceptat pentru ceea ce este, fără a ţine seama de idealurile şi visurile părintelui şi de calităţile pe care acesta şi-ar dori ca tu să le ai. Deseori, tânărul este rupt de ceea ce este el pentru a corespunde aspiraţiilor părintelui.
- Iubindu-te necondiţionat. Prin iubirea necondiţionată a părintelui, şi tu, ca tânăr înveţi a te iubi pe tine însuţi, aşa cum eşti. Invers: dacă tu de-o viaţă îţi vezi părintele chinuindu-se să te schimbe, când vei deveni adult, oare vei reuşi să te accepţi? Mă îndoiesc de asta. Mesajele de tipul „Te iubesc, dar…” nu transmit mesaje de iubire, ci de acceptare condiţionată. E ca şi cum tu i-ai spune părintelui tău: „Te iubesc, mama, dar mi-ar plăcea să fii şi tu mai frumoasă, mai deşteaptă şi să aduci mai mulţi bani acasă.” Un astfel de mesaj de iubire transmite mai degrabă respingere şi de fapt…iubire a unui ideal care nu există, fără corespondent în realitate.
- Dovedindu-ţi răbdare şi toleranţă în raport cu instruirea, evoluţia ta, cu tot ceea ce reprezinţi tu. Părintele trebuie să fie conştient că, din cauza insuficientei tale experienţe de viaţă, eşti nevoit să descoperi totul şi să experimentezi de mai multe ori înainte de a fi apt să stăpâneşti o nouă învăţătură. Încă de la naştere, copiii îşi acceptă părinţii fără a-i judeca. Dacă părinţii ar putea numai vedea asta la copiii lor…ar avea atâtea de învăţat…
- Spunându-ţi cât de mult te iubeşte. Apropo, şi tu poţi face asta. E o metodă excelentă de a te apropia de părintele tău. Spune-i că îl iubeşti, chiar dacă tu ai auzit prea rar din gura lui asta. Comunică-i cât de importantă este pentru tine existenţa lui, cât de în siguranţă te simţi ştiindu-te ocrotit şi iubit de el, spune-i că indiferent de ceea ce au alţi copii, tu nu l-ai schimba cu nici un alt părinte din lume, că realizezi cât eşti de norocos eşti să îl ai ca părinte. Ar fi frumos să auzi şi din partea lui aşa ceva. Sunt mari şanse să auzi dacă tu începi să îţi exprimi sentimentele în felul acesta. Dragostea naşte dragoste. Înţelegerea naşte înţelegere. Acceptarea naşte acceptare. Dacă părintele tău va simţi cât de mult îl apreciezi chiar dacă el nu a fost capabil să îţi cumpere maşină (aşa cum i-au cumpărat părinţii colegului tău de bancă) s-ar putea să se întrebe la un moment dat: „văd că fiica mea / fiul meu mă iubeşte aşa cum sunt, chiar dacă nu îi pot oferi tot ceea ce îşi doreşte. Ia să mă gândesc: oare nu îl iubesc şi eu aşa cum este, chiar dacă nu e capabil să obţină notele pe care mi le-aş dori?”
Acceptaţi-vă împreună! Nu îi arunca părintelui tău reproşuri, nu îl evalua. Iubeşte-l aşa cum este, spune-i asta cu vorbe (părinţii pricep mai greu dacă nu le spui clar în faţă), transmite-i prin tot ceea ce faci mesaje de iubire şi acceptare. În timp, vei vedea schimbarea din el. Va aprecia că te are pe tine (şi nu pe alt copil), va deschide ochii şi va începe să te valorizeze.
Răspuns Câştigător
|
TheCritic
a răspuns:
Uh, good question! Cum au facut-o si pana acum! De ce? Pentru ca parintii mei nu mi-au reprosat ca nu invat bine, nu m-au comparat cu colegii sau prietenii si nici nu mi-au sugerat vreodata sa ma schimb. Cred ca faza cu curatenia din camera este o problema la 98% dintre adolescenti si normal ca parintii se roaga de tine sa iti pui lucrurile in ordine in camera. La mine sa zicem, e un haos organizat
. Din cauza parintilor celei mai bune prieteni eu nu mai vorbesc acum cu ea. Parintii ei i-au reprosat ca ea nu a trecut examenul la spaniola desi ea a pierdut cateva saptamani iar eu m-am pregatit cateva ore suplimentar, eu l-am trecut. Dupa afisarea rezultatelor, la 2 zile m-a sunat si mi-a zis ca nu vrea sa mai vorbeasca cu mine deoarece noi nu suntem prietene, nu ne bazam pe egalitate deoarece ea sta mereu in umbra mea. I-am sunat pe parintii ei si le-am explicat insa am inrautatit situatia. De multe ori societatea da motive de comparatie, si de mai multe ori, omul este obisnuit sa judece cartea dupa coperta si nu dupa poveste si morala. Poate ca un coleg/ de-al tau are o multime de premii nationale la competitiile de inot si media 10 pe linie si poate ca si vreun premiu la matematica iar tu nu ai decat media 9, 50. Parintii tai, necunoscandu-i familia si necunoscandu-l prea bine nu stiu ca poate el nu si-a mai trait copilaria pe deplin deoarece trebuia sa se duca la antrenamente sau la meditatii. Profesorii/invatatorii/dirigintii la sedinte, nu precizeaza niciodata cat de mult munceste acel copil suplimentar si ce sacrificii face pentru a avea acele rezultate. Poate ca acel copil nu a mai iesit afara de cateva luni, nu si-a mai vazut prietenii, nu a mai iesit cu ei sa se plimbe cu bicicletele, pe cand tu ai timp mereu inainte si dupa ce vii de la scoala si iti faci temele sa mergi si cu prietenii, sa te uiti la TV, sa te joci pe computer, sa te distrezi insa acel coleg a renuntat sa se mai distreze de mult timp, poate nu a facut-o niciodata. De multe ori parintii vor sa faca din copiii lor ceea ce ei nu au fost si ceea ce ei nu au facut. Asta e parerea mea.
Răspunde
|
consiliere-adolescenti.ro
explică (pentru TheCritic):
Frumos raspuns, TheCritic. De-aia ti-am dat si funda : -) (intre timp am aflat si eu ce e funda asta, ca habar nu aveam 
. Din pacate, exista nenumarati copii care au ajuns sa isi urasca prietenii din pricina vesnicelor comparatii pe care cei dragi le fac cu acestia. Din cate vad, multe dintre persoanele care au comentat la acest post se declara multumite de iubirea pe care o primesc de la parinti, insa cunosc personal un numar impresionant de oameni care s-au lovit de comparatiile acestea distructive si blocante. Comparatiile nu sunt corecte, mai ales ca nimeni din afara nu stie ce a facut acel copil pentru a obtine anumite rezultate. Comparatiile pot determina un om sa se simta neiubit (desi el poate este iubit de cei din jurul sau), il pot face sa se simta neacceptat si singur.
Răspunde
|
TheCritic
a răspuns (pentru consiliere-adolescenti.ro):
Multumesc pentru fundita:*...sunt foarte multi parinti care fac inconstient aceste comparatii, fara sa se gandeasca putin ca pe acel copil il afecteaza. Asta cred ca e una dintre problemele majore. E inutil sa compari 2 fiinte unice deoarece fiecare are capacitatea lui de invatare, exprimare si memorarea detaliilor.
Ordonare:
După relevanţă
Răspunde
|
Esperança
a răspuns:
Unii merg pe ideea ca daca parintii nu le da tot ce isi doresc ei inseamna ca nu ii iubesc! Eu zic ca un parinte care isi iubeste copilul nu ii da tot ce vrea el, ci ce crede ca are nevoie. Caci mai bine sa lasi copiilor tai mostenire o crestere buna, decat aur!
|
SweetSecrets
a răspuns:
Cum ma iubesc acum
.Prietenii mei mereu imi spun ca si-ar dorii si ei parinti ca ai mei,ca pe ei mereu ii cheama devreme acasa si nu le cumpara ce iti doresc,ii cearta, pe unii ii si bat
poate sunt si ei un pic neastamparati da' nu trebuie pedepsiti astfel:]... Chiar daca ma lasa sa fac aproape tot ce vreau si imi indeplinesc toate visele asta nu inseamna ca eu am voie sa iau note proste la scoala, din contra eu incerc sa ma descurc cat mai bine la fiecare materie
:*.
Ei se comporta foarte frumos cu mine si daca mi-as putea alege parintii pe ei i-as alege in mod sigur
|
consiliere-adolescenti.ro
explică (pentru SweetSecrets):
Vezi, SweetSecrets, comportamentul lor atat de deschis si frumos fata de tine nu te-a indemnat sa faci prostii si sa iti bati joc de iubirea si increderea lor. Dimpotriva, esti suficient de matura incat sa apreciezi ceea ce fac pentru tine, implicit sa simti nevoia de a le oferi ceva in schimb (si anume note bune etc.). Bravo!
|
DorelSudoru
a răspuns:
Ce am inteles din ditai postu' este:
-Incearca sa vada opusul defectelor
-Compoaratia nu e buna
-Sa vi la ei cu lapte si miere in cuvinte
Ai cam abuzat de cuvantul iubire si nchiar daca site-ul tau este dedicat adolescentilor tu dai sfaturi pentru parinti mai mult...
Cu postul asta nu am nimic, vedem la urmatorul
|
consiliere-adolescenti.ro
explică (pentru DorelSudoru):
MaDoaren1DeTotCeEsteInJurulMeu, dar vad ca ma cam monitorizezi : -) Ma bucur ca nu ai nimic cu postul asta. : -)) Uf, am scapat! Una peste alta, ai sintetizat bine: sa vada opusul defectelor, sa nu compare (asa cum nici adolescentul nu e indicat sa isi compare parintii cu alti parinti) si sa vii cu lapte si miere. Cert e ca daca ai de ales intre a urla la cineva (la parinte) si a fi mieros, eu zic ca obtii mai multe rezultate fiind mieros. Cred ca in relatia parinte-adolescent, sfaturile atat pentru o parte implicata (tanarul), cat si pentru cealalta parte (parinte) sunt binevenite si sunt cumva intrepatrunse, corelate intre ele. Mi se pare dificil de tratat adolescentul in mod singular si / sau parintele in mod singular. Sunt parte a aceleiasi tabere (familia) si trebuie sa tina cont unii de altii. Nu stiu daca pe acest site intra cumva si parinti. Daca nu, n-ar fi rau sa o faca. In felul asta, ar vedea si ei care sunt problemele reale ale adolescentilor (nu ma refer la postul meu, ci la toate postarile voastre), ce ii doare, de ce sufera, ce ii intereseaza s.a.m.d.
|
pinkqueen98
a răspuns:
Vreau sa ma lase sa fac absolut tot ce vreau! sa ma rasfete[ceea ce, o cam fac deja, dar nu indeajuns]etc
|
Classy
a răspuns:
Consider,in momentul de fata, ca parintii mei ma iubesc indeajuns.Nu mi-as dori in niciun mod mai special, deoarece stiu ca i-as jigni avand in vedere munca lor depusa pentru a ma ingriji.
|
DanielJackson
a răspuns:
Cu tot respectul,o sa fiu scurt si la obiect fara vorbe multe. Deci persoana care a scris ceea ce a scris,are o parere destul de eronata referitoare la parinti. Parinti care nu-si iubesc copii nu-i vor iubi nicioadata,si asta nu poate fi schimbat,hai sa nu ne ascundem dupa deget,stim bine cu totii ca un caine nu-si va manca coada niciodata. Cat despre,,va incepe sa te valorizeze" asta e drept, de indata ce se vor alege cu bani, sau alte beneficii, de pe urma copilului evident ca acesta devine valoros.
|
consiliere-adolescenti.ro
explică (pentru DanielJackson):
Exista o diferenta intre "a iubi" si "a-l face pe celalalt sa se simta iubit". Eu nu ma refer la parintii care isi iubesc copiii, ci la cei care, desi ii iubesc, prin comportamentele adoptate, cerintele exagerate si asteptarile nerealiste, fac copilul sa se simta neiubit (tocmai pentru ca o nevoie fundamentala a fiecaruia este de a fi acceptat asa cum este: cu bune si rele).
Situatia e valabila si in cuplu. Pot exista 2 persoane care se iubesc la nebunie, insa daca femeia se simte iubita doar atunci cand i se da atentie, cand i se telefoneaza, cand este invitata in oras, degeaba se chinuie barbatul sa ii arate ca o iubeste in alt fel...pentru ea dovezile lui de iubire nu vor valora nimic, atata timp cat nu corespund asteptarilor sale.
|
Asdffd
a răspuns:
Sa ma iubeasca asa cum sunt.
Pentru ca nimeni nu mai iubeste mai mult ca si ei.Dar totusi...au defecte.
De exemplu sa nu imi mai zica ca m-a luat nota mai mica decat colega,ca nu puteam lua mai mare,dar cand le zic eu ca aia si-a luat nu stiu ce imI zic"Ca sa nu ma compar cu nimeni" dar ei ma pot compara,ciudat
Sau ca nu ma lasa nici in centru sau la Mall de una singura sau cu prietenii, doar aici in zona, ceea ce mi se pare prea exagerat am 13 ani! Nu 7! Si totusi ceea ce pot face pentru mine si nu fac.
Macar ma pot bucura ca am parinti.
|
AndyDeiu
a răspuns:
Cum ai vrea sa te iubeasca parintii? Nema bani, Cate un cadou grandios gen 21 milioane.si uite asa.NUUU.Asta e cumparare nu e bun.Pai cu un trecut ca al meu asa de controversat e cam greu de zis.Inca is in cautarea faptasilor care nu vor avea o soarta prea buna dupa gasirea lor...Deci sa revenim. Cum sa fi iubit de parinti? Cand un parinte are n0iste ganduri marete cu copilul care urmeaza sa-l aibe sau il are deja iar gandurile copilului sunt total diferite atunci va exista un zid.Unu striga din dreapta celalalt din stanga.Si uite asa pana va ceda cineva.Cine? Copilul.ca e inca mic! Cand creste va schimba totul.Sau va uita ce a vrut sa faca acu 20 ani Deci cred ca eu voi fi 1% din parintii care isi va lasa copilul supreavegheat sa isi vada visurile implinite pentru a nu exista N disputee intre printe copil.La mine de exemplu e chestia cu zidul.Dar eu ce-am facut in trecut nu uit deci tot pe ideea aceea merg.ca si calul inainte.Pana se implineste ce imi doresc. Dupa aceea voi trage cortina voi spune gata si voi arata lumii ce-am facut atitia ani lasant sute de guri cascate cum am reusit la unu dintre spectacolele la care am participat in domeniul muzicii ma crede cineva am ramas si eu surprins. Am citit jumatate din text ca restul mi-a fost lene...Sa ma contrazica cineva cu zambetu pe fata.ai arat contrariul. Daca e lung comentariul imi cer scuze dar am avut ceva de zis Cei care au comentarii scurte o duc bine sigurat
|
plasticstyle
a răspuns:
@eSc exemplele tale sunt legate tot de educatie,educatia pe care acesti mici teribilisti o primesc de la parinti, nu-i judec, dar suporta consecintele, vorba aia "cum ii cresti asa ii ai"
|
GabiiHaș
a răspuns:
Cum iubesc copii mici dulciurile
cum iubesc pescarii pestii
~cum ii iubesc eu pe ei~
|
consiliere-adolescenti.ro
explică (pentru GabiiHaș):
Frumos raspuns : -) Chiar asa!
|
GabiiHaș
a răspuns (pentru consiliere-adolescenti.ro):
Merci 
cam asa vreau ei sa ma iubeasca:*
|
LaChatte
a răspuns:
Parintii ne iubesc orisicand chiar daca facem prostii, daca nu ascultam, daca ii mintim, daca ii facem mahniti etc. tot ne iubesc dar exista parintii care NU-SI
IUBESC COPII lor si gata.
uita-te la emisiunea "pe banii parintilor" (1, 2) acolo cand copii sunt prinsi de parintii lor CHIAR este posibil sa nu-i mai iubeasca.
funda? plzzz 
|
LaraDot
a răspuns:
Sa nu ma lase sa fac chiar tot ce imi doresc (daca m-ar lasa, ar fi un dezastru ), si, mai ales, sa vrea tot ce este mai bine pentru mine. Iar, aceste chestii, ei le fac de foarte mult timp.
|
GabiiHaș
a răspuns (pentru MioaraParalescu):
Macar stii povestea aia cu sarea?
|
GabiiHaș
a răspuns (pentru MioaraParalescu):
Bun,si atunci?
nu-ti iubesti parintii sau ei nu te iubesc(doamne iarta-ma)sau ce?
|
MioaraParalescu
a răspuns (pentru GabiiHaș):
Ma rog am zis ca in niciun caz ca sarea, nu ca sarea in bucate.
|
eSc
a răspuns:
Majoritatea ziceti :"Cum ma iubesc si acum ".Dar cand ii spui mamei tale de ce nu-ti da bani de bautura si faci un scandal horror in casa,cand faci scandal ca nu vrei laptele cald,cand te cearta ca, camera ta este ca o cocina, cand te furisesi noaptea ca sa ajungi la discoteca, cand "fugi" cu masina (la 18 ani) cu 200km/h, cand injuri in toate felurile, cand cunosti o fata si nu mai treci pe acasa de 2 saptamani,cand ajungi sa furi din magazine pentru ca nu ai de mancare, cand ajungi sub scara blocului sa cersesti, cand mergi pe strada si ai vrea tot ce se vede prin vitrine cum e?
Ei va iubesc mereu! Mai bine lasi bani pentru iubire!
Foarte bine "Cum iubeste pescarul pesti" foarte buna ideea!
Dar 50% asa fac cum am scris in cateva randuri eu...
|
BlackRoseMary
a răspuns:
Greu. Daca s-ar putea, dar nu se poate, daca nu ar fi 8 la mate, s-ar uita si la restul de 10 impecabil, la restul materiilor... daca prietena mea nu ar fi un geniu,dar este si trebuie sa seman cu ea, daca nu mi-as purta parul in ochi si blugii cu ruptur, dar ii port. Nu ma vor accepta ca un copil perfect niciodata, ci doar ca un copil al lor, o povara pe care si-au pus-o singuri in spate (P.S. In locul virgulelor erau puncte de suspensie)
|
consiliere-adolescenti.ro
explică (pentru BlackRoseMary):
BlackRoseMary, vad ca esti trista din cauza asta. Pacat ca nu apreciaza faptul ca esti un copil bun (cu exceptia matematicii unde esti de 8... ceea ce fie vorba intre noi nu e rau). Fiecare om are anumite aptitudini si abilitati. Poate matematica nu e punctul tau forte. Asta nu inseamna ca nu poti ajunge bine in viata si ca nu poti avea succes. Sunt numeroase meserii care nu necesita matematica. De ce vor parintii perfectiunea in toate? Asa cum nici parintele perfect nu exista, nu exista nici copilul perfect.
Imi pare rau ca suferi.
|
358ili
a răspuns:
Eu fac multe greseli in chestia asta dar imi iubesc mult parintii
sa ma ajute sa invat mai bine sa ne mutam la dej si sa stam fara sa ma mai certe daca eu consider ca nu are motiv sa ma certe si sa ne mutam la o casa mare...atat si sa ma iubeasaca asa cum sunt
|
xXxDanutssaxXx
a răspuns:
As vrea sa ma iubeasca cum ma iubesc acum.Sunt cei mai minunati parinti.Ma iubesc ca sarea in bucate(dar as vrea cu mai multe tablete si piscine si vile).
|
Necrophagist
a răspuns:
Daca iubesti un om ii intelegi si capacitatea sa de iubire si nu ai anumite pretentii
|
AndyStyleFrizerie
a răspuns:
Cu totii avem o persoana varstnica, acasa sau in familie. Poate fi parintele sau bunicul nostru. Dar nu conteaza. Ne este draga si umple un gol in sufletul fiecaruia dintre noi. Cand eram mici, ne-a ingrijit si dojenit, mai tarziu ne-a daruit din intelepciunea sa sau ne-a certat atunci cand ne-am dedicat familiei sau carierei si am inceput sa o neglijam.
Acum avem insa cel putin datoria morala de a-i rasplati dragostea cu care ne-a crescut. Chiar daca sprijinul pe care trebuie sa il oferim presupune unele sacrificii, candva ajutorul nostru ne va fi rasplatit cu satisfactia unui gest frumos de care, cu siguranta, vom fi mandrii.
|
sk8Rco
a răspuns:
1.http://www.mt.ro/nou/index.php
2.http://www.cfr.ro/
3.http://www.afer.ro/rom/index.html
4.http://www.infofer.ro/
5.http://www.mersultrenurilor.ro/
6.http://www.ratp.fr/
7.http://ro.wikipedia.org/wiki/Sofia_Vicoveanca
8.http://www.facebook.com/profile.php?id=100001208262145&ref=ts
9.http://www.facebook.com/bula.bulanescu
10.http://www.babynames.com/name/AULII
11.http://www.porn.com/
12.http://lamuie.com/
13.http://www.perfectgirls.net/131323/Solo_vacuum_masturbation
14.http://www.freemonsterporn.com/player.php?t=perfectgirls
15.http://ro.gamcore.com/jocuri/heavily_drunk_chick
|
OchiCapruii
a răspuns:
Pai mi-ar placea sa fie altfel, sa nu ajung acasa seara si sa ma intrebe '' ce nota ai luat azi? fata aia cat a luat? ea dc a luat o nota mai mare ca tine?'' ma simt extrem de prost cand mi se intampla asta si as vrea ca macar odata sa curaj sa le spun absolut tot ce am pe inima, am incercat odata sa vb despre problema ca ma compara cu altii, dar.degeaba, pur si simplu simt ca nu ma inteleg, ei nu se gandesc cum ma simt cand spun asta, este foarte adevarat ce se spune in aceasta intrebare despre ''Tatălui tău i-ar conveni să te audă spunându-i: „Tatăl lui Mihai este director la o companie multinaţională şi aveţi aceeaşi vârstă. Tati, tu de ce nu eşti director? Dacă el a putut, tu de ce nu poţi?", este foarte corect ce sa zis acolo, cred ca ar ramane fara cuvinte daca i-as spune asta sau cred ca m-ar certa mai degraba, pentru ca asa sunt ei, mereu trebuie sa ma critice si sa ma compare cu altii, cum am mai zis, cred ca nu ma inteleg, as vrea sa se schimbe ceva, dar din pacate cred ca asta e viata mea si asa va fi mereu, si sincer sa fiu, simt ca mor cand ma compara cu altii...atat am avut de zis, sper ca voi restul sa nu fiti ca mine si va doresc toata bune, pa pa :*:* ...
|
consiliere-adolescenti.ro
explică (pentru OchiCapruii):
Prin intrebarile pe care le pun parintii tai, descurajeaza deschiderea pe care ti-ai dori sa o ai fata de acestia. Din cate vad, tu ai vrea sa le povestesti cate-n luna si-n stele, insa cand auzi atatea comparatii, iti piere tot cheful si iti apare teama de a nu fi cumva judecata si mai mult. Asa cum exista diferente intre adulti, asa exista diferente si intre adolescenti. Ma mira ca oamenii maturi nu vad asta si au aceleasi pretentii de la toti adolescentii, fara sa tina cont de pasiunile acestora, de abilitatile, interesele lor, de trasaturile lor de personalitate etc. O sa cresti, OchiCapruii, si toata suferinta ta ve trece undeva intr-un plan secundar. La un moment dat, comparatiile acestea nu te vor mai durea. Probabil dupa ce vei ajunge la facultate, se vor mai potoli. De multe ori asa se intampla...
Întrebări similare
Întrebări recente
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
