Să o iau mai de la mijloc. Băile ar fi mai curate dacă cei care le folosesc ar menține curățenia, adica s-ar strădui să nimerească cerculețul fără să dea pe langa, nu ar mai arunca toate gunoaiele in WC și nu ar mai îndesa pungi folosite in calorifere. Sa-ți dau un exemplu: când eram in gimnaziu doar ce ne puseseră la baie și la clase uși noi. Copiii fugeau unii de alții și se închideau in baie, iar cel care ii fugărea venea și dădea cu picioarele în ușă să o deschidă. Îți dai seama că ușile alea, în mai puțin de un semestru, nu se mai închideau cum trebuie. La fel și cu băncile. Poarta și gardul sunt special pentru siguranța elevilor, așa cum e și regula:"nu ieșiți din curtea școlii in timpul orelor" pentru ca vrei- nu vrei, școala și profesorii răspund de siguranța ta in acel interval orar și nimeni nu-și asuma niciun risc. Dacă vrei cevă de pachet, trezeste-te mai devreme și fă-ți ceva acasă sau înainte sa mergi la școala treci pe la magazin. In legătura cu prezenta, prea puțini copii conștientizează importantă școlii. Dacă nu ar mai fi obligatorii cele 10 clase, majoritatea ar renunța și ar ajunge să regrete la 20-30 de ani când realizează ca sunt prostiți și ca nu știu sa citească sau sa scrie, dacă sunt suficient de inteligenți încât sa realizeze. Ce contează ca sunt câțiva buni dacă marea majoritate sunt ultra proști. Mergi la școala forțat, dar măcar se leagă ceva de tine, sper. Legat de bullying, contează educația celor ce abuzează, dar și ceea ce se întâmpla acasă. Poate și ei la rândul lor sunt victimele unui abuz și se răzbuna pe cei mai slabi. Câteodată e doar răutate, dar cu o educație mai buna cred ca s-ar mai diminua fenomenul. Tot te raportezi la standarde americane, deși eu cred ca nu sunt exemplul perfect doar pentru ca au dulapuri cu cheiță. În România problema e mai adâncă. De la scoli cu toaleta-n curte, clase cu 40 de copii, la lipsa de profesori pregătiți și care să-și iubească meseria și copiii. Nu exista suficiente scoli, nu exista suficient spațiu pentru dulapul fiecărui copil. Și încă ceva, cum de te face poarta aia sa te simți ca la închisoare? Ia-o ca pe un job. Ai o responsabilitate față de ceea ce faci, nu poți sa vii când ai chef, nu poți să pleci când nu-ți convine. Nu așa o să fie mai departe. E nevoie de oameni serioși și responsabili, nu de cei care sunt învățați ca pot sa abandoneze tot când nu mai merge. Dacă n-ar fi poarta aia, ai pleca? Pfffffu, toate astea ca sa pot spune că mentalitatea și gândirea copiilor trebuie schimbată o data cu sistemul de învățământ, bineînțeles. Ei sunt viitorii părinți care-și vor educa copiii. Speram ca bad boy-ul școlii se va trezi cândva la realitate și nu va rămâne așa și la 30 de ani, inconștient și imatur. Chestia asta se îndreaptă într-o direcție in care nu-mi place, nu te gândi că am zis ceva despre tine, cum că ai fi tu genul de copil despre care am scris mai sus. Nu vreau să cred că am reușit, fără sa vreau, sa te jignesc cumva. Contribuie la schimbarea pe care o vrei.
Craciun fericit, probabil cand va veni in partid serios la guvernare si nu va fi indiferent fata de educatie, de 30 de ani se tot schimba de la an la an sistemul de invatamant, nu cred ca Romania va ajunge america vreodata, dar este nevoie in primul rand de un guvern care sa nu fie votat pentru ca da un leu la pensie
1. Avem același sistem de învățământ de 30 ani încoace...
2. Tu vrei curățenie, fără porti la școală, fără acel bulling, cu profesori le care elevii ii consideră inutili sau care nu sunt 'de treaba'(nu se trag de șireturi cu ei, nu le împărtășesc opiniile etc), dar și în școlile din America exista treburile astea. Nu toate școlile sunt curate (poate în interior, ca nimeni nu sta sa verifice dacă cineva a scuipat sau nu pe banca), exista scoli care au porți, fenomenul de "bulling" a fost denumit de americani, iar orificii lor nu sunt toți la fel, fiecare preda după vârstă și experiența lui de viata.
Acelasi sistem precar care e acum va fi in viitor. Multe chestii de invatat care nu folosesc in viata cotidiana, in Finlanda copii se duc la scoala si se joaca iar invatatul se bazeaza prin jocuri psihologice rad se simt bine si ajung mult mai departe fata de un roman cu stres si tigara in gura plecat din tara.
In filme scolile arata bine. In continuare ma voi referi la sistemul public.
In scolile americane, elevii nu au clasa lor. Ai dulap, dar in pauze stai in fund pe holuri. Salile de clasa sunt ale profesorilor, te duci ca la laborator in Romania.
Nu e poarta, dar e un politai care sta in scoala full time (liaison officer).
Bullying e si aici. Din cand in cand cate un elev se sinucide din cauza asta. Mai vine si cate unul si impusca cativa (vezi Columbine, vezi Marysville si au mai fost si altele). In Canada in Ontario a fost recent un caz de hazing care practic a fost abuz sexual. Nu intru in amanunte, dar a fost o mizerie absoluta.
E mai curat, e adevarat, si budele sunt curate. Dar totul are un aspect de "obosit" daca scoala nu e noua. Nu se poate fuma pe teritoriul scolii (nici pe terenuri, nicaieri).
Prezenta se face si aici. Profesori ciudati sunt si aici.
Si nu se prea face carte. Sistemul nu ii invata sa fie competitivi.
Si inca ceva: scoala, programa, legile care o guverneaza sunt la nivel de stat, nu federal. La fel in Canada, sunt la nivel de provincie. Nu vorbim de scoala din USA, vorbim de scoala din Texas sau Oregon sau Ohio.
Dulapuri - depinde de scoala. Eu am avut, de exemplu. Putine carti le lasam acolo pentru ca aveam nevoie de multe acasa, pentru teme.
Teme - Ce am observat eu e ca daca nu lucrezi si acasa, nu vei reusi sa inveti cum trebuie. Ma refer la orice domeniu. S-ar putea totusi implementa un sistem prin care elevii de liceu sa aprofundeze strict materiile specifice profilului lor. Celelalte materii sa fie studiate normal. Astazi, este posibil ca un elev de la mate-info sa-si piarda ore intregi facand un proiect la franceza, geografie, socio-umane ca profesorii sa ii dea note.
Igiena - Depinde de educatia elevilor si seriozitatea cadrelor auxiliare ale scolii. Toate acestea trebuie impuse de conducerea scolii. Am vazut scoli ordonate, ca in reclame (in Romania) si am vazut si scoli mai putin ordonate.
Iesitul din scoala - Eu cred ca fiecare elev ar trebui sa poata iesi cand vrea din scoala si sa intre cand vrea. Paznicul sa aiba grija sa nu intre persoane straine care ar putea face rau. In rest, nimeni sa nu fie raspunzator daca elevul pateste ceva in afara incintei scolii. Se doreste sa se caute mereu un vinovat, in afara de copil, de parca el e pur. E nevoie de modificari ale legislatiei aici. Am fost si eu intr-o scoala in care doar daca suna parintele la diriginta ca sa iti dea un bilet ca sa-l dai la portar, doar asa puteai iesi. Daca veneai dupa ora 8:05 era inchis, nu mai intrai. Nu-i pasa nimanui de micile incidente.
Bullying - Aici as introduce pedepse foarte grave pentru cei care abuzeaza de altii. Desigur, la prima abatere sa fie o discutie cu parintii. Cum ai spus tu, sa vina la scoala doar cei ce vor sa invete, nu cei ce vor sa-si bata joc de altii. Pentru acesti elevi ar trebui o scoala de reeducare. Insa, parintii isi apara mereu fiul, el nu face rau nimanui, el e victima. Daca admit ca fiul lor e rau, e ca si cum admit ca nu l-au crescut bine.
Profesori inutili - Nu cred ca exista profesori inutili. Au terminat o facultate, au habar de domeniul in care predau. N-or fi ei perfecti, dar elevii sunt perfecti? Nu putem sa cerem doar profesori care predau excelent in timp ce nu exista doar elevi care invata mereu. Vreau sa spun ca intr-o comunitate de oameni nu poti sa ai doar oameni care isi fac perfect meseria.
Schimbarile ce trebuie facute nu sunt radicale. Sunt mici detalii ce ar trebui schimbate. Insa, inainte de astea, finantarea educatiei trebuie sa fie mai serioasa.
Andrei67y5 întreabă: