| PredatoR a întrebat:

Cum e mai indicat sa duc un Rottweiler la plimbare cu Ham sau cu Zgarda? Nu vreau sa si-o ia in cap si sa traga de lesa, sa il invat sa mearga la pas...

Răspuns Câştigător
| JustInCase_1628 a răspuns:

Hei! Urmaresti emisiunea Cezar si cainii? Ti-o recomand. De acolo am invatat multe lucruri despre comportamentul cainilor si de influenta oamenilor asupra acestuia.
Modul adecvat de a-ti plimba cainele este ca acesta sa paseasca fie langa tine, fie in spatele tau, niciodata in fata ta. Acest lucru poate parea neinsemnat pentru mintea umana, dar inseamna enorm in mintea cainelui, caruia instinctul ii dicteaza ca cel care conduce merge in fata. Lipsa exercitiului fizic si a energiei mentale pe care o plimbare lunga ar elibera-o, pot duce la probleme de comportament la un caine.
Sa determini un caine sa mearga corect in lesa nu este atat de greu pe cat ar parea, da, chiar si cand ne referim la cainele tau.( tu poti plimba mai mult decat un caine corect in lesa).
Atunci cand te pregatesti sa iesi cu cainele, cheama cainele la tine, nu te duce tu la caine sa ii pui lesa. Dupa ce cainele a venit, determina-l sa stea calm, inainte de a-i pune lesa, evita-le pe cele retractabile deoarece diminueaza controlul stapanului asupra cainelui.
Asteptarea permisiunii de a parasi casa
Trebuie sa inveti cainele sa astepte comanda de a iesi din casa. Du cainele la usa de la intrare, deschide-o, fa-l sa stea linistit, nu ii permite sa o ia la goana. Cainele are nevoie sa vada ca tu esti acela care decide momentul plecarii.
A sosit momentul sa plecati la plimbare
Din momentul in care cainele tau sta linistit la iesire, puteti pleca. Asigura-te ca parasesti casa inaintea cainelui, chiar daca esti doar cu un pas in fata lui. Nu trebuie sa existe tensiune in lesa. Nu trebuie sa ii permiti cainelui sa traga in lesa, si nici tu nu trebuie sa exerciti presiune asupra lui, trebuie sa te relaxezi.
Lesa trebuie sa fie scurta si sa atarne libera. In cazul in care cainele incepe sa traga in lesa, apuc-o de o parte spre a-l dezechilibra. Daca cainele este prea inflacarat si nu reusesti sa il faci sa mearga in spatele tau sau langa tine, opreste-te si fa-l sa stea linistit. Asteapta pana este calm, apoi ia-o de la capat. Sa nu chemi cainele cand incepi din nou plimbarea, pur si simplu incepe sa mergi. Conducatorul haitei nu ii cheama pe ceilalti sa vina dupa el, haita il urmeaza instinctual. Cainele are nevoie sa invete ca el este cel care te urmeaza, nu trebuie sa il lauzi pentru ca se plimba calm. Aceasta nu produce decat excitatie si cresc sansele sa ii modifici cainelui dispozotia calma, supusa.
Cainele nu are voie sa miroasa pamantul si sa isi faca nevoile oriunde doreste, el trebuie sa se concentreze la a-si urma stapanul in timp ce se plimba. Persoana care plimba cainele este cea care decide momentul cand ii permite sa adulmece si sa urineze. Asta deoarece cainele are nevoie sa vada ca tu esti cel care il conduce, nu ca el te conduce pe tine.
Daca treci pe langa un caine care latra, sau altceva ce constituie o distragere a atentiei, continua sa te misti. Daca atentia cainelui este distrasa, trage usor de lesa spre a-l avertiza sa se concentreze la plimbare. Daca asta nu funcioneaza, poti sa iti folosesti piciorul, nu ca sa lovesti cainele ci ca sa il atingi suficient cat sa iti acorde din nou atentie deplina. Daca cainele continua sa traga in lesa, opreste-te si fa-l sa se aseze.
Mergi cu pasi masurati, purtandu-ti umerii drepti. Cainii simt imediat tensiunea sau lipsa de incredere, asa ca paseste mandru, ca si cum ai fi un conducator puternic si neinfricat. Cainele tau va fi receptiv la aceasta, va sesiza imediat si nu va mai fi nici o tensiune in lesa.

SFATURI PENTRU IUBITORII DE CÂINI
De la Cesar Millan

1. Câinii nu sunt oameni. Ce-i face pe ei fericiți nu ne face neapărat și pe noi fericiți. Ce-și doresc câinii e simplu: exerciții regulate, un șef de haită stabil și afecțiune obținută pe merit.

2. Plimbă-ți câinele pentru cel puțin 45 de minute în fiecare zi. O plimbare făcută în mod regulat este esențială, mai ales pentru câinii cu probleme comportamentale și reprezintă cel mai puternic instrument de apropiere între tine și câinele tău.

3. Fii consecvent. Ai grijă că toți membrii familiei stabilesc aceleași reguli și limite pentru câinele tău.

4. Afecțiunea în momentul nepotrivit poate duce la o minte instabilă. Oferă afecțiune după ce câinele a făcut exerciții și a mâncat, și-a schimbat acea latură nedorită din comportament așa cum doreai tu, a răspuns la o comandă sau a respectat o regulă, sau a adoptat o atitudine relaxată, calmă și supusă.

5. Câinii descoperă lumea cu ajutorul nasului, ochilor și urechilor. Atunci când întâlnești un câine pentru prima oară, stabilește o legătură de încredere permițându-i să-ți cunoască mirosul înainte de a stabili un contact vizual sau de a-i vorbi.

6. Rasa nu înseamnă destin. Mai important decât să alegi rasa potrivită este să alegi un câine cu un nivel al energiei compatibil cu al tău și cu stilul tău de viață.

7. Câinii au nevoie de un lider. Preia tu rolul liderului de haită controlând modul cum se desfășoară plimbarea și urmând regula "exercițiu, disciplină și apoi afecțiune".

8. Lasă-ți câinele să verifice vremea. Lasă câinele să iasă afară și să simtă singur dacă este prea cald, prea umed sau prea frig pentru o plimbare lungă. Instinctiv, câinele va înțelege că trebuie să-și scurteze plimbarea sau să se întoarcă în casă unde este în siguranță.

9. Niciodată nu lăsa câinele în mașina parcată. Chiar și la umbră, o mașină reține mai multă căldură decât un spațiu deschis. În plus, un câine ar putea deveni surexcitat în mașină din cauza trecătorilor sau să se panicheze din cauza claustrofobiei, crescându-și șansele deshidratării.

10. Fii conștient de starea vremii. În timpul verii, ia cu tine o sticlă cu apă în timpul plimbărilor și urmărește eventualele semne ale deshidratării. Iarna, protejează-ți câinele cu cizmulițe speciale și echipament special pentru vreme rece.

11. Câinii se plictisesc la fel ca și oamenii. Oferă-i câinelui provocări mentale cum ar fi un joc de-a prinsul, o cursă de agilitate, un joc de supunere cu răsplată.

12. Emană o energie echilibrată. Câinii consumă din energia ta, deci dacă ești agitat, la fel va fi și câinele tău. Rămâi întotdeauna calm și ferm!

2 răspunsuri:
Legiuitoarea
| Legiuitoarea a răspuns:

Bună.
Ham dar pune-i și o borniță, nu se știe niciodată cum reacționează!
Pa, pa.

| besideyou a răspuns:

Ham-ul e mai sigur ca si eu am rottweiler