Noi nu ne naștem cu o Stimă de sine predefinită, ci o construim odată cu formarea personalității noastre.
Aceasta înseamnă că fiecare experiență care ne modelează personalitatea încă din primii ani de viață, contribuie fundamental și la construirea Stimei de Sine. Ea ne influențează apoi toată viața, toate alegerile, deciziile și rezultatele, la fel cum un termostat reglează temperatura într-o casă în funcție de nivelul care i-a fost stabilit.
Ca să înțelegem impactul experiențelor din primii ani de viață asupra Stimei de sine, te invit să pătrundem în Universul copilului mai mic de 7 ani. Să spunem că nu a venit în casă de la joacă la ora stabilită de părinte. Acesta îl ceartă pentru nerespectarea regulii, și chiar nu mai vorbește și nu îi mai oferă atenție copilului. El aociază în mod inconștient atenția cu iubirea, pentru că încă din primele zile de viață, atenția părintelui pentru el era cea mai concretă dovadă că el este în siguranță și rămâne în viață. Așadar, mintea copilului a învățat că atenția este supraviețuire, deci copilul va face orice îi stă în putință să nu piardă atenția părintelui, și, per ansamblu, relația cu el. Altfel, supraviețuirea lui este în pericol, având în vedere că un copil nu are toate capacitățile mentale, fizice sau materiale să își întrețină supravițuirea în lume.
Toate aceste mecanisme se petrec la nivelul subconștient al minții sale. Având în vedere că singurul scop al minții este să îi ofere copilului o viață lungă și fericită, ea va căuta să îl îndepărteze pe acesta de durere/respingere/suferință și să îl apropie de ceea ce îi face bine, îi oferă plăcere și îl menține în viață. Deci, în exemplul nostru, mintea copilului va căuta să îl îndepărteze pe copil de suferința respingerii din partea oricărei persoane, și va învăța că el trebuie să își lase deoparte bucuria, plăcerea, relaxarea ca ceilalți să fie fericiți, și astfel să nu mai existe potențialul de a fi respins/abandonat/umilit.
În concluzie, învățăm să ne bucurăm condiționat, doar atunci când îndeplinim anumite condiții (de ex.: ceilalți sunt mulțumiți de noi, când suntem acceptați, primiți sau iubiți). Ajuns adult, copilul din exemplul nostru va învăța că nu merită să se destindă și să se relaxeze în voie până când cei apropiați lui nu sunt bine și ajunge să se epuizeze făcând mereu lucruri și servicii pentru alții, punându-se pe ultimul loc și spunând „lasă că dacă îi stiu pe ei bine, o să mă simt și eu bine!” Dacă și acum, adult fiind, consideri că starea ta de bine depinde de cât de mult te acceptă ceilalți, atunci Stima ta de sine este scăzută. În schimb, dacă tu îți exprimi părerea în fața unui grup fără teama de a fi respins, chiar și dacă părerea este diferită de a celorlalți, atunci ai potențialul de a avea o Stimă de Sine înaltă.
Primii 3 ani de viață sunt esențiali în consolidarea siguranței emoționale, și primii 7, în formarea nivelului cel mai profund al Stimei de Sine și anume Iubirea de Sine.
Dacă un copil învață încă din primii ani de viață că merită să fie iubit indiferent de greșelile, performanțele sau standarde de comportament ale părinților, atunci pornește cu un start solid în construirea următorului pilon al Stimei de Sine: concepția despre sine (părerea pe care ne-o facem despre noi) care începe să se contureze odată cu intrarea în colectivitate și medii sociale diferite de familie.
Așadar, un copil are nevoie de un părinte care îl susține și încurajează, care îi valorizarează reușitele, îi subliniază calitățile și îl susține pentru ameliorarea punctelor de îmbunătățit. În schimb, critica este cel mai mare dușman al Stimei de sine a copilului cu atât mai mult cu cât ea este abia în formare în primii ani ai vieții noastre.
Citind acum aceste rânduri poate te regăsești în povestea copilului, sau poate doar ai fi avut nevoie de mai multe încurajări, aprecieri sau recompense.
Oricum, ca să știi dacă ai nevoie să îți îmbunătățești Stima de Sine îți recomand să te uiți la rezultatele din viața ta. Fie că e vorba de greutatea corporală, numărul de clienți sau mulțumirea de la locul de muncă, în toate se reflectă nivelul stimei tale de sine și oricare ar fi acesta el se poate îmbunătăți cu rezultate pe toate planurile vieții tale.
Alice Cornea este psiholog și lector la Fundația Calea Victoriei unde susține cursul online Cum să-ţi îmbunătăţeşti stima de sine?
Daca e omul sanatos, are stima de sine de la sine, daca nu e, mereu se gasesc motive sa zicem ca are problema aia si ailalta.
Conteaza si educatia, insa dat fiind ca majoritatea-s okey si nici nu ajung sa-si puna problema asta, inseamna ca majoritatea familiilor sunt okey, sau chiar daca nu-s okey, omul are incredere in sine fara sa fie neaparat valorizat in trecut, isi cunoaste capacitatile si le foloseste pentru viata, necontand ce ziceau parintii cand ziceau.
Ca eu daca invat bine si am note mari, degeaba zice tata si mama ca-s prost, ca nu-s bun de nimic, daca notele mele arata altceva, adica realitatea, faptele bat la fund vorberele false ale altora la adresa mea.
E f simplu sa ai incredere in sine, iti constientizezi capacitatile, ce esti capabil sa faci, si atunci stii clar ca vei face treaba.
Daca nu esti in stare sa vezi faptele, inseamna ca suna putin a schizo pe acolo.
Dar daca sunt oameni cu probleme, apar rupturi in sistemul psihic si gata, daca zice mama ca-s prost, eu cred desi faptele imi arata ca nu sunt, adica la baza sta putina samanta de schizo, ca altfel validat faptele si ignorai niste pareri care nu se pupa cu realul.
Caracteristic schizo ce e? Ca omu nu valideaza realitatea in ciuda evidentelor!
Bine, nu are schizo din aia de are crize, ci doar un fin fundal psihotic.
Asta daca se dovedeste ca e capabil de aia si aia, daca nu e capabil si e chiar adevarat, e logic ca nu poti avea incredere in tine cand nu esti capabil de nimic desi ai tot incercat.
Totul incepe de la parinti daca ei te invata valorile morale atunci in viata poti sa devi cine vrei
Porneste de la sanatatea mintala si de la inteligenta, caci in functie de asta preiei de la parinti ceva sau nu.
Asa se explica ca multi reactioneaza diferit in acelasi mediu.
Valorile morale le vezi tu in societate mai in colo, o sa vezi ce e bine si ce nu, independent de ce ti-au zis tie parintii, o sa vezi daca e bine sau nu ce au zis.
Si sa-ti dau un exemplu de ce la baza e sanatatea psihica si inteligenta:
Un copil vede ca tacsu bate pe mama, mai tarziu face la fel ca asa a vazut (desi doar un dobitoc pastreaza ideea ca e bine, cand vede in societate ca nu e deloc bine, simplu fapt ca faci un rau, e clar ca nu e bine, si nu poti zice ca nu e rau sa faci sa sufere cineva).
Sau altul care zice "NU, eu nu vreau sa fac ce a facut tata".
mariuschakra12 întreabă: