Cum pot să mă împrietenesc cu colegii mei? Ei îmi dau bullying. Ma fac în toate felurile"proastă" "npc" etc. Și dacă fac ceva greșit sau îi dezavantajez vorbesc între ei și zic ca sunt proastă. Și râd pe seama mea și ma bârfesc. M-am săturat sa ma prefac că nu aud sau nu mă interesează. Și mereu încerc sa îi iert și să îi uit. Și de ce trebuie să facă mișto de felul cum mă îmbrac în forma unui compliment? "Îmi place cum te imbraci" iar apoi începe sa râdă și să pufnească. Da, știu că mă îmbrac urât și colorat ca un copil de 6 ani dar eu având 13. Știu ca nu am de firmă, Jordan, converși, pantaloni de 200 de lei și etc. Dar fiecare se îmbracă după bugetul propriu și după cum vrea. Și eu mi-as dori sa ma îmbrac la modă, dar cu acei 200 de lei ai nevoie pentru mai multe. Și eu vreau să scap de hainele colorate pe care le am. În acea zi am fost cu mama la magazin sa îmi iau o pereche de pantaloni negri, sa ii iau la școală și sa nu mai ma îmbrac cu colanți colorați. Dar când am ieșit din magazin, parca zambea doar pe jumătate.Ma simțeam penibil. Voiam doar sa ma îmbrac că toți ceilalți, ca să nu mai facă mișto. Dar nu vreau sa ii fac pe părinți sa se sacrifice. Vreau doar sa nu mai fiu judecată. Oricum eu nu am nici o problemă în a purta haine colorate ca de copii mici, sunt chiar lejere și ok. Nu prea ma interesează cum ma îmbrac atâta timp cât ma simt bine în ceea ce port. Dar voiam doar sa nu mai ma judece. Nu haina face pe om, ci omul face haina. Și nu le aduc niciun folos în nimic. Sunt un nimic pentru ei. Pot sa ma declar gunoi în fata lor. Nu ii ajut cu nimic. Nu sunt bună la sport. Deci nu ma vor în echipă pentru că nu le aduc niciun folos și îi dezavantajez. Nu sunt bună la învățat, deci nu sunt bună sa le dau tema sa o copieze. Nu sunt bună la proiecte, deci nu ma vor în echipă lor. Nu sunt bună la nimic. Sunt inutilă pentru ei. Sunt un în fata lor. Și am realizat că dacă nu aduci niciun folos omului, nu te vrea pentru că ești inutil.Eu nu sunt bună la nimic, deci nu ma pot folosi și să le fiu utilă. E prea greu. Ei nu știu cum e să încerci să îți ți lacrimile și sa nu plângi când auzi cuvinte din astea. Îmi e frică să le cer și un pix dacă am nevoie. Dar dacă im cer ei, îmi e frică să îi rezuf. Și nu pot face nimic. Nu pot avea tupeu, pentru că sunt un în fata lor, și ei sunt mari în fata mea, și ar zice ca am prins tupeu și ar fi și mai răi. Și nu pot sa zic nici lu diriga, că ea săracă nu ar nicio vină, și ei nu ar asculta și ar avea și mai mare boală pe mine. Nici de la școală nu pot sa ma mut, ca la anul sunt a 8 a și e nasol. Dar nu mai pot nici asa. M-am săturat. M-am săturat sa fiu asa. Mai are oare vreun rost sa îmi continui viata? Dar pentru ce trăiesc eu? Pentru ce se chinuie părinți mei sa ma crească? Ca eu sa ajung un pe lume un nimic care nu are ce face? O sa ajung un nimic în viata asta.
help
help 
În principiu, oamenii (nu doar copiii)(și vorbesc despre oameni care au probleme cu stima de sine, în general) fac rău acelora pe care îi simt mai slabi și care reacționează așa cum se așteptă ei să reacționeze. Deci reacția ta (tristețe, capul plecat, etc) este exact ceea ce caută și obțin. Tu le dai această satisfacție. Vezi tu, și ei au frustrările lor, și tu le ai pe ale tale, doar că sunteți poziționați diferit. Nu te-ar ajuta cu nimic să te muți la altă scoala, deoarece tu vei rămâne aceeași. Mai important de atât este să înțelegi lucrurile acestea, să încerci să schimbi felul în care răspunzi răutății lor și să înveți să nu mai pui la suflet= să realizezi că nu este ceva personal: nu tu ești problema lor și nici ei nu sunt problema ta. Dacă iți modifici ideile astea și în acelasi timp si mentalitatea, comportamentul, atunci nu vei mai avea probleme de genul acesta oriunde te-ai duce. Pentru că altfel, schimbi școala, schimbi colegii, dar nu și ceea ce le transmiți oamenilor din jurul tău "sunt slabă, sunt vulnerabilă. dacă vreți să faceti mișto de cineva, eu sunt persoana ideală". Nu știu să-ți spun acum niciun titlu de carte, dar îți recomand din suflet să citești despre cele 3 nevoi psihologice de bază ale oamenilor( contact, competență, control) ce înseamnă, cum se manifestă lipsa lor și cum se pot aborda. (Mai sunt și seminarii gratuite de la Urania Cremene, într-adevăr, pentru părinți, dar te pot ajuta si pe tine, pentru tot restul vieții. Mult succes! Eu îți garantez că poți schimba lucrurile! Lasă victimismul de-o parte și fă ceva bun pentru tine, pentru care îți vei mulțumi mai târziu.
Răspunde
Ordonare:
După relevanţă
Nu ai ce asteptari sa ai de la colegii tai la o varsta asa frageda, daca situatia se inrautateste spune-i dirigintei.
Răspunde
Solutia nu este sa te imprietenesti cu ei. Daca doreau acest lucru nu te-ar fi mai hartuit. Aproximez ca jumatate din text este scris despre parerea lor proasta asupra persoanei tale.Incearca sa gandesti mai la rece, fiindca tu esti valoroasa in primul rand pentru parintii tai, nu ai absolut nicio treaba cu colegii nesimtiti si mistocari, nu la aprecierea lor trebuie sa te raportezi tu.Erai importanta si pana acum inainte sa ii cunosti pe ei, deci de ce in prezent spui tot felul de lucruri negative fara sens? Nu traiesti pentru ei, sa le fii sluga sau magazin de rechizite in clasa, traiesti pentru tine! Refuza sa mai imprumuti obiecte, ca nu e asa de greu sa isi aduca de acasa fiecare ce are nevoie. Ajutorul acesta nu este apreciat cu bun simt si respect asa cum este normal, ci te considera inferioara si supusa. Vrei ca aceasta situatie sa continue? Cu siguranta nu.
Imbraca-te cu ce doresti tu fiindca respectivii vor face oricum misto pe viitor si daca iti arunci tot dulapul de haine ca sa-ti cumperi altele noi, in trend.Asa cum ai spus si tu,, Nu haina face pe om, ci omul face haina.'' Dar, din pacate, le-ai dat deja de inteles foarte bine ca le tolerezi comportamentul, nu ai de gand sa reactionezi impotriva, alegi sa ramai o victima permanenta in ochii lor, ei se hranesc cu reactiile tale.Niste haine nu vor schimba nimic, crede-ma. Vorbeste cu parintii plus diriginta, deoarece in mod clar problema e peste puterile tale de rezolvare si ai nevoie de un adult cu autoritate care sa se impuna.
Te sfatuiesc sa mergi la psihologul sau consilierul scolii pentru a reusi sa-ti alungi aceste ganduri negre, eventual sa vorbeasca acesta cu diriginta astfel incat sa faceti activitati de constientizare impotriva fenomenului de bullying.Nu pot sa-mi inchipui cum nu exista astfel de activitati in scoala, lunar! La noi se faceau in fiecare an, totusi e drept ca atunci fenomenul avea proportii mult mai mici.
Te doare mana mergi la psiholog. Iti este rau mergi la psiholog.pentru orice penibilitate le spui tuturor sa meargă la psiholog in loc sa i motivezi sa isi rezolve singuri problemele, le faci si reclama celor bogați
Răspunde Ce raspuns inutil.Tu sigur ai motivat-o 100% pe fata.Recomand psihologul atunci cand gasesc potrivit.Iti sugerez sa recitesti postarea, poate te prinzi ca a trecut de mult de punctul in care isi putea rezolva problema singura.Mentalitatea asta a ta e motivul pentru care multi adolescenti ascund si ajung apoi adulti cu probleme, in loc sa ceara ajutor de la parinti si oricine este in masura, asa cum este normal, la momentul potrivit.Vezi de exemplu ce zice userul Furnicuta000 mai jos.Nu mai fa reclama traumei generate de bullying si nu mai normaliza inactiunea.Mersi.
Off si eu am fost exact ca tine in clasele 5-8. Cea mai urata perioada din viata mea. Nici acum nu am uitat si nu o sa uit niciodata. Si nici nu o sa-i iert. La mine in clasa erau 3 specimene care se luau constant de mine si ajunsese sa nu mai fie doar verbal ci si cu violenta fizica. Cel mai mare regret e ca nu le-am spus parintilor mei prin ce trec. Eu ii spuneam doar dirigintei, zilnic, iar raspunsul ei era sa ii ignor. Pai cum doamne iarta-ma sa ignor pe cineva care ma batjocoreste zilnic? Adica el vine la mine sa-si bata joc de mine si eu sa-l ignor? Si nu aveam cum sa-l ignor pentru ca daca ripostam devenea si mai agresiv. Bullyingul e o chestie foarte serioasa, te distruge mental si fizic. Eu daca as fi in locul tau as pleca de acolo, adica alta solutie nu vad. Nu o sa ii faci sa inceteze decat daca devii ca ei si asta imi dau seama ca e imposibil. Si sa nu incerci sa faci asta, esti o fata prea desteapta si prea educata ca sa te transformi intr-un monstru. Si nici la director, politie etc nu poti apela pentru ca daca nu e vorba de violenta fizica nu o sa faca nimic. Sau este vorba si de asta?
Nu, nici chiar cu bătaie, nici nu urlă la mine, e cu gesturi și jigniri gen" vezi ce proastă e" sau chestii de astea vorbesc ei între ei despre mine dar îi aud. Și mai multe lucruri asemănătoare.
Când glumesc pe seama ta, razi și tu, spune le ca știi ca ești caraghioasa și faci tu haz de tine, singurica, înaintea lor.
Autocritica, închide gurile rautaciosilor.
Dacă te simți tu în hainele colorate, nu renunța la ele.
Oricum, mai ai puțin și ai sa schimbi colegii.
Însă, nu trebuie sa schimbam lumea din jur. Noi trebuie sa invatam cum sa ne raportam la orice porcarioara de genul acesta.
Ești tânără, ai timp sa te gândești ce vrei sa te faci când vei fi mare.
Poate vei fi un psiholog care va ajuta tinerii sa depășească momentele mai puțin plăcute din viata lor.
Te vei îmbraca colorat și cabinetul tău va fi de asemenea colorat, nu anost, ca multe altele.
Pune muzica ce ți place și lasa copilărie altora.
Viata frumoasa sa ai.
Doar curajosii se îmbracă în culorile preferate.
Ești super tare.
E o idee foarte proasta sa isi faca ea haz de necaz si sa se autocritice.
Fa-ti tu la adresa ta daca atata poti.
Dar ce rost are să râd de mine atâta timp cât știu și eu că sunt proastă sau că mă îmbrac ca un copil mic? Și nu prea am chef de ras când aud chestii de astea sincer... gen eu ma abțin să nu plâng și să mai râd și eu de mine?
Ma refeream sa tratezi cu umor.
Nu sa razi tu de tine ci cu tine.
Nu ai de sa razi de tine, te îmbraci cum te simți confortabil.
Chiar nu ai de ce sa plângi.
Eventual nu arata nici o reacție, ca și când nu auzi.
Se vor plictisi.
Oricum ești o fata curajoasa care nu se îmbracă după regulile altora.
Cred ca ești foarte simpatica.
Doamne draga, ce rau imi pare pentru tine.
Stiu ce inseamna bullying-ul si fiindca sunt mai invarsta decat tine, stiu traumele care se pot declansa in viata de adult.
Ei sunt un gunoi pentru ceea ce fac si ceea ce spun, nu tu.
Ar merita sa fie dati la politie...Si o spun sincer. Intai venit parintii tai la scoala pentru confruntare cu directorul, elevii si parintii lor si apoi mers mai departe la politie.
Stiu cat de grele sunt aceste umilinte si regret ca nu am luat actiune cand trebuia...As face multe de ar plange in genunchi daca m-as putea intoarce in timp cu mintea de acum.
Tu nu poti progresa si te simti inferioara si o nulitate pentru ca esti intr-un mediu toxic...Intre jeguri! Esti un diamant intr-o groapa de gunoi!
As vrea sa iti fiu alaturi moral sau amiceste atat cat pot pentru ca vreau sa te stiu bine!
Ma bucur mult pentru maturitatea ta si pentru faptul ca nu esti deranjata ca nu porti haine scumpe...E mare lucru!
Alea sunt niste zdremte cu un nume de firma, atat dar majoritatea sunt oi proaste si nu constientizeaza!
Nu te lasa si actioneaza... Urgent, eu si alti membrii ai comunitatii TPU iti vom fi alaturi.
De ce aș fi un diamant într-o groapă de gunoi? Nu sunt specială cu nimic, sunt doar un om. Poate chiar invers, un gunoi într-o groapă de diamante. Nu ma simt specială. Dar toți ceilalți sunt speciali. Eu nu sunt bună de nimic. Nici la învățat, nici la sport, nici la socializare pentru că nu am prieteni. Cu ce sa fiu specială? Ca râd alții de mine? Nu am înțeles niciodată de ce cel care primește bully e considerat special.Contra, nu este ca ceilalți. Eu nu sunt utila la nimic pentru ei. Și nu sunt specială, nu sunt bună la învățat, nu sunt bună la sport, nu sunt bună la desen, nu sunt bună la lucrul în echipă, nu sunt desteaptă, nu sunt utilă pentru ceilalți. Asta ma face diferită în sens negativ. Ei sunt diamantele, eu gunoiul. Asa ma consider eu pe mine, și chiar asa sunt. Ești ceea ce te consideri. Chiar am nevoie de niște prieteni care mă inteleg. Părinții ma iubesc mult, dar nu pot sa stau și la vârsta asta cu mama de mână. Mie și rușine să nu mă vadă colegii când mă ia de mână? știu ca trebuie sa ma bucur ca am și că încă ii am, dar nu vreau sa râdă alții de mine. Uni din colegii mei au deja iubită/ iubiți. Și pe mine încă vrea mama sa ma ia de mână? Dar nu vreau nici sa o fac sa se simtă prost ca nu o iau de mână... știu cum se simte, și nu vreau sa mai simtă nimeni asta. Ei stau pe insta, caută fete/băieți, le da mesaj, și etc. Iar eu încă nu am niciun băiat cu care vorbesc sau îmi place. Bine, eu am 13 și cam toți din clasă au 14 și la anul 15. Dar totuși, și eu ar trebuie sa stau pe insta, sa dau mesaje, sa am iubit, sa port ce e la modă și scump, sa ies cu prietenii, sa vorbesc, ca sa nu fiu diferită și judecată, nu?
Nu exista gropi de diamante nicaieri.O buna parte din vina o ai si tu, prin adoptarea acestei mentalitati nihiliste.Sunt sigura ca profesorii ar spune altceva despre tine, in niciun caz ca nu esti buna la nimic.
,, Ești ceea ce te consideri. '' De fapt nu, devii ceea ce gandesti.Cand scapi de gandirea actuala lucrurile se vor imbunatati dramatic.Nu, nu ar trebui sa faci chestii care nu te definesc si nu se potrivesc cu situatia ta financiara.Si eu mi-am luat niste ochelari foarte scumpi ca sa-i impresionez pe colegi.A functionat? Nu.Mai vorbesc cu acei colegi dupa 15 + ani? Nu, nici macar nu ne mai salutam pe strada.Aceasta este interactiunea pe care o vei avea cu toti colegii, fie din prezent, liceu sau facultate.E realitatea.Intreaba orice adult, iti va confirma.Secretul e sa iti gasesti cativa prieteni foarte buni si sa pastrezi legatura numai cu ei, restul nu conteaza.Asadar nu te mai chinui singura, nu le mai fa pe plac unor oameni care, repet, nu conteaza deloc in viata ta si nici nu vor conta ever.Pentru relatii ai timp destul la liceu, deocamdata totul este o joaca extrem de superficiala care se lasa cu drama mai mult decat este cazul, din cauza varstei pe care o aveti atat tu cat si colegii.Relatii semnificative se construiesc abia mai incolo.
Maria, te înțeleg perfect. Și eu am fost ținta bullyingului în școala generală. Bine, eu am prins cea mai groaznică perioadă din acest punct de vedere: anii '90. Gândește-te că școala va trece și va urma liceul și facultatea, care, cel puțin pentru mine a fost o degajare, descătușare totală.
Ce poți face? Nu îți mai afișa emoțiile, sentimentele. Nu îți manifesta public slăbiciunile. Transformă faptul că nu ești ca ceilalți în atuu.
Pentru început, citește Colț-Alb. Învață câte ceva din mecanismele lui de apărare și de supraviețuire.
Și profită de fiecare ocazie. Învață să fii oportunistă. Succes!
Te înțeleg perfect, și eu îmi iau bully la școală da ce să faci? Aia e..pana la urmă încearcă să nu le mai faci pe plac și la le comentezi înapoi! Nu ai nimic de pierdut 
)
Este o chestie des întâlnită și foarte stresanta( știi ca trebuie să te duci, deși chiar nu îți dorești deloc asta), dar trecătoare. La liceu este altceva. Dar orice ar fi, în nici un caz să nu te apuci să faci lucruri prostești doar ca să încerci să pari altfel, mai cool sau mai cu tupeu în fața lor. De ei o să scapi în curând, dar de alegerile proaste făcute doar pentru a impresiona sau de a-ti crea o altă imagine posibil să te lovești mai târziu. Fa.ti familia mândra și trăiește.ti copilăria, și nu uita"ce nu te omoară te face mai puternic"?
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
