Cum sa am mai multa incredere in mine?

Daca in tine nu ai incredere cum sa ai in alti? daca esti o persoana de inaltime mica, emotiva nu prea ai ce face, starile de paranoia sunt declansate de mica inaltime, dezamagri, frica etc copilarie banuiesc, nu poti capata, asa ceva n il obiti vb cu cinevva si prin experientele tale personale facand lucruri care sti sa le faci bine

Nu mai juca nami

1. Ajută-i pe alţii să aibă încredere în ei. Sună aiurea, cum să-i ajuţi pe alţii cu ceva ce tu nu ai? Am citit odată o parabolă care m-a impresionat tare. Zice aşa:

Un discipol se duce la maestrul lui şi-l întreabă:
– Învăţătorule, ce să fac când nu am tărie?
– Întăreşte-i pe alţii – răspunde înţeleptul.

Fără să fi ştiut de sfatul ăsta, chiar aşa am făcut. Am avut şansa de a avea o soră cu 10 ani mai mică, pe care am crescut-o. Eram atât de marcată de timiditatea mea, încât am făcut totul pentru ca ea să aibă încredere în sine. Îi vorbeam ca şi cum am fi fost de-o seamă, o ascultam întotdeauna, aveam răbdare cu ea, îi ceream părerea. A funcţionat, a ieşit super om. Învăţ de la ea. Întotdeauna este cineva care are nevoie de întărire, întotdeauna este cineva pentru care este important să fii acolo unde trebuie. Am prietene care mă sună uneori numai pentru ca să le ţin o mică predică motivaţională, când se simt cu moralul la pământ. Lor le face bine pentru că se pare că mă pricep la predici, iar mie de asemenea, pentru că încrederea lor în mine îmi alimentează propria încredere. Le sunt profund recunoscătoare.


2. Admiră-i pe cei care au deja încredere în ei. În NLP există conceptul de modelare, care pe scurt presupune să imiţi comportamentul unei persoane care are deja o calitate pe care doreşti să o ai şi tu. Cred că admiraţia e mai mult de atât. Atunci când admiri pe cineva, te deschizi pentru a primi în interiorul tău calitatea respectivă. Eu nu mă puteam abţine. Eram atrasă magnetic de oamenii puternici, chiar dacă nu întotdeauna îndrăzneam să intru în vorbă cu ei. Îi urmăream cât de mult puteam şi da, îi mai şi imitam ca o maimuţică (mai ales când eram printre prieteni ). Chiar dacă mai mult exterior, dar până la urmă se pare că s-a prins ceva de mine. Cine mă cunoaşte acum cu greu poate să creadă că eram aşa cum vă povesteam la început.

3. Fă lucrul de care ţi-e frică. De exemplu, asta cu vorbitul. Atât de groază mi-era să vorbesc în faţa clasei când eram la şcoală, încât am găsit de cuviinţă să mă fac profesoară. Vă daţi seama ce-mi tremura izmana la început. Habar n-aveau copiii ăia cu cine au de-a face. Şi mai eram şi puştioaică, de ţipa directorul la mine când mă vedea că intru pe intrarea profesorilor. „Domnişoară, elevii la uşa din spate!" – până când strigam şi eu la el şi îşi punea mai bine ochelarii pe nas. Odată, m-am trezit cu el la o oră de-a mea. Pasămite, avea de luat nu ştiu ce chestii dintr-o debara care era fix în clasa respectivă. Era prof de istorie, cu vocaţie de dascăl. Iubea copiii şi tot ce avea legătură cu şcoala. L-am impresionat. La mine la oră era un zumzet fin, nimeni nu tăcea ca sfântul, dar toată lumea scria şi participa la lecţie cu drag. Se râdea des şi se vorbea liber, fără să ridice nimeni mâna, dar şi fără replici în plus. Se pare că grija de a le oferi celorlalţi încrederea care-mi lipsea mie funcţionase şi cu elevii mei. Eu nu cred că dacă ţi-e frică să vorbeşti la o şedinţă trebuie să-ţi imaginezi audienţa în chiloţi. E de ajuns să îi intrebi ceva pe ei, să-i angajezi într-un dialog, şi deja nu te mai simţi singur în faţa lor. Mai sunt şi alte lucruri de care mi-e frică, doar pentru asta ne aflăm în viaţă, să învăţăm.

4. Fă lucruri care îţi sporesc încrederea. De genul acelora care provoacă mulţumesc-uri. Ajută-i pe ceilalţi. Vino în întâmpinarea lor. Foloseşte-ţi înzestrările personale pentru a face cuiva o bucurie. Da, trebuie mai întâi să descoperi care sunt acele înzestrări pe care le ai. Treci de faza în care crezi că „nu eşti bun de nimic" sau alte asemenea profeţii meschine, doar pentru că aşa ţi-a repetat toată copilăria vreun părinte frustrat de propria viaţă, care nu înţelegea că în felul ăsta îţi taie aripile pentru totdeauna. Iartă-l pe acel părinte, sigur nu-şi dădea seama ce face. Nu există nici măcar un singur om pe această planetă care să nu aibă măcar o calitate. Chiar şi dacă ai un zâmbet frumos, e de ajuns să încurajezi pe cineva şi să-i faci bine. Am citit într-o carte cu sfaturi motivaţionale că absolut toţi oamenii îşi doresc în primul rând să se simtă importanţi. Eu cred că ne dorim cu toţii să fim iubiţi. Dacă reuşeşti prin faptele tale să transmiţi asta, ţi se va răspunde cu aceeaşi monedă şi îţi vei clădi încrederea în tine pas cu pas în fiecare zi.

O să-mi spuneţi că încrederea mea în mine se bazează pe lucruri exterioare. Că depind de reacţia celorlalţi ca să mă simt puternică. Adevărul e că problema cu încrederea în sine nici nu se pune în alt context. Cine nu are nevoie de părerea celorlalţi, nici nu se gândeşte măcar o clipă dacă are sau nu încredere în sine. El este pur şi simplu, şi este mulţumit aşa cum e. Asta e starea ideală. Ca atunci când corpul îţi funcţionează perfect, când eşti perfect sănătos. Îţi vezi de treabă ca şi cum nici nu l-ai avea. Dar ia să te doară un picior, să vezi cum dintr-o dată îţi aduci aminte de el. Aşa şi cu lipsa de încredere în sine. Până când nu o ai, o să ţipi după ea. Când ai dobândit-o, nu te mai gândeşti la ea. Nici eu nu mă mai gândisem de mult, dar m-a întrebat cineva de curând şi mi-am dat seama că aş putea să-i ofer un răspuns

Fa ceva care sa iti demonstreze de ce poti fi in stare!