Ii spui ca nu sunt de acord parintii tai si nu are ce sa faca in privinta asta.
II spui ca parintilor tai nu le place.Fii sincera cu ea, daca e o prietena adevarata nu se va supara.Despre ce inseamna a fi un prieten adevarat, sper sa iti fie util acest articol.
Capitolul 8
Cum pot să-mi fac prieteni buni?
„Când sunt nervoasă, simt nevoia să spun cuiva ce am pe suflet. Când sunt tristă, doresc ca cineva să-mi spună că totul va fi bine. Când sunt fericită, vreau să-mi împart bucuria cu cineva. Nu pot trăi fără prieteni." (Brittany)
S-A SPUS că cei mici au nevoie de tovarăşi de joacă, iar adolescenţii, de prieteni. Care este diferenţa?
Un tovarăş de joacă îţi ţine companie.
Un prieten îţi împărtăşeşte şi valorile.
Mai mult, Biblia spune că „un tovarăş adevărat iubeşte tot timpul şi este un frate care s-a născut pentru ziua necazului" (Proverbele 17:17). Aceste cuvinte vorbesc despre o prietenie mult mai profundă decât cea dintre doi tovarăşi de joacă.
Adevăr: Pe măsură ce te maturizezi, ai nevoie de prieteni care
1. au calităţi deosebite
2. respectă norme morale înalte
3. au o influenţă pozitivă asupra ta
Întrebare: Cum poţi găsi prieteni care întrunesc aceste cerinţe? Să le examinăm una câte una.
Cerinţa nr. 1 — Să aibă calităţi deosebite
Ce ar trebui să ştii. Nu toţi cei ce pretind că îţi sunt prieteni pot fi numiţi, pe drept cuvânt, prieteni. Biblia chiar spune că „există tovarăşi care sunt gata să se distrugă unul pe altul" (Proverbele 18:24). Lucrul acesta poate părea exagerat. Dar gândeşte-te: Ai avut vreodată un „prieten" care a profitat de tine? Sau unul care te-a vorbit pe la spate ori a răspândit zvonuri false despre tine? O astfel de experienţă îţi poate zdruncina încrederea în ceilalţi. Nu uita niciodată că, şi în cazul prietenilor, calitatea este mai importantă decât cantitatea!
Ce poţi face. Alege-ţi prieteni dintre cei care au calităţi demne de imitat.
„Toţi au o părere foarte bună despre prietena mea, Fiona. Aş vrea să se vorbească la fel de frumos şi despre mine. Mi-ar plăcea să am şi eu o reputaţie ca a ei. Ar fi extraordinar!" (Yvette, 17 ani)
Fă acest exerciţiu.
1. Citeşte Galateni 5:22, 23.
2. Întreabă-te: „Au prietenii mei calităţi precum cele care alcătuiesc «rodul spiritului»?".
3. Scrie mai jos numele prietenilor tăi apropiaţi. În dreptul fiecăruia, notează o calitate care îl caracterizează.
Numele Calitatea
․․․․․ ․․․․․
Sugestie: Dacă-ţi vin în minte doar trăsături negative, poate că e timpul să-ţi faci alţi prieteni!
Cerinţa nr. 2 — Să respecte norme morale înalte
Ce ar trebui să ştii. Când cauţi cu disperare prieteni, rişti să faci alegeri greşite. Biblia spune: „Cine se întovărăşeşte cu cei fără minte o duce rău" (Proverbele 13:20). Expresia „cei fără minte" nu se referă la cei care iau note mici sau la cei lipsiţi de inteligenţă, ci mai degrabă la cei care nu acceptă judecata sănătoasă şi preferă să ducă o viaţă imorală. De astfel de prieteni te poţi lipsi!
Ce poţi face. În loc să te împrieteneşti cu oricine, fii selectiv (Psalmul 26:4). Dar asta nu înseamnă să ai prejudecăţi. A fi selectiv înseamnă a fi suficient de perspicace pentru ‘a vedea deosebirea dintre cel drept şi cel rău, dintre cel ce-i slujeşte lui Dumnezeu şi cel ce nu-i slujeşte’ (Maleahi 3:18).
„Le sunt recunoscător părinţilor că m-au ajutat să-mi fac prieteni de vârsta mea, tari din punct de vedere spiritual." (Christopher, 13 ani)
Fă acest exerciţiu.
Mi-e teamă că prietenii ar putea insista să fac ceva ce ştiu că este greşit?
□ Da
□ Nu
Ezit să le fac cunoştinţă părinţilor cu prietenii mei de teamă că nu le va plăcea de ei?
□ Da
□ Nu
Sugestie: Dacă ai răspuns afirmativ la întrebările de mai sus, ar fi bine să-ţi cauţi prieteni care au norme morale mai înalte, prieteni care sunt creştini exemplari.
Cerinţa nr. 3 — Să aibă o influenţă pozitivă asupra ta
Ce ar trebui să ştii. Biblia afirmă: „Tovărăşiile rele strică obiceiurile folositoare" (1 Corinteni 15:33). O tânără pe nume Lauren mărturiseşte: „Colegii mă acceptau numai dacă făceam ce-mi spuneau ei. Mă simţeam singură, aşa că am hotărât să mă port ca ei pentru a mă integra în grupul lor". În cele din urmă, Lauren şi-a dat seama că, atunci când accepţi normele altora, poţi deveni asemenea unui pion pe o tablă de şah, fiind manevrat după bunul lor plac. Însă meriţi mai mult!
Ce poţi face. Rupe orice legătură cu cei care insistă să te schimbi pentru a te conforma stilului lor de viaţă. Dacă vei face acest lucru, poate că vei avea mai puţini prieteni, dar îţi va creşte respectul de sine şi vei găsi prieteni mai buni, care vor avea o influenţă pozitivă asupra ta (Romani 12:2).
„Prietenul meu, Clint, este un băiat cu capul pe umeri şi manifestă empatie. M-a încurajat foarte mult." (Jason, 21 de ani)
Fă acest exerciţiu.
Mă îmbrac şi vorbesc altfel sau mă comport urât doar pentru a fi pe placul prietenilor mei?
□ Da
□ Nu
Merg în locuri în care, dacă n-aş fi cu prietenii mei, nu m-aş duce niciodată?
□ Da
□ Nu
Sugestie: Dacă ai răspuns afirmativ la întrebările menţionate anterior, cere-le sfaturi părinţilor sau altei persoane mature. Dacă eşti Martor al lui Iehova, ai putea apela şi la un bătrân creştin pentru a te ajuta să-ţi găseşti prieteni care să aibă o influenţă mai bună asupra ta.
PENTRU INFORMAŢII SUPLIMENTARE, VEZI VOLUMUL II, CAPITOLUL 9
ÎN CAPITOLUL URMĂTOR
Te îndeamnă un aşa-zis prieten — sau poate inima ta — să faci lucruri rele? Află cum te poţi împotrivi!
[Notă de subsol]
Fireşte, cu toţii greşim (Romani 3:23). Prin urmare, când un prieten te răneşte, dar apoi îşi cere scuze cu sinceritate, aminteşte-ţi că „iubirea acoperă o mulţime de păcate" (1 Petru 4:8).
VERSET-CHEIE
„Există un prieten mai apropiat decât un frate." (Proverbele 18:24)
SFAT
Respectă norme morale înalte, iar cei ce se străduiesc să facă la fel vor dori, probabil, să-ţi fie prieteni. Aceştia sunt cei mai buni prieteni pe care îi poţi avea!
ŞTIAI CĂ . . . ?
Dumnezeu nu e părtinitor, însă este selectiv când stabileşte pe cine să accepte ca ‘oaspete în cortul său’ (Psalmul 15:1–5).
PLAN DE ACŢIUNE
Ca să-mi fac prieteni buni, voi ․․․․․
Dintre cei mai mari ca mine, aş vrea să-i cunosc mai bine pe ․․․․․
În legătură cu acest subiect, aş vrea să-i întreb pe părinţi: ․․․․․
CE PĂRERE AI?
● Ce calităţi preţuieşti cel mai mult la un prieten, şi de ce?
● Ce calităţi crezi că ar trebui să cultivi pentru a fi un prieten mai bun?
[Text generic pe pagina 60]
„Părinţii m-au îndemnat să rup legăturile cu un anumit grup de prieteni, dar ei erau singurii cu care-mi plăcea să ies. Totuşi, sfatul părinţilor a fost înţelept, iar când m-am trezit la realitate mi-am dat seama că puteam să-mi fac o mulţime de prieteni mult mai buni." (Cole)
[Chenarul de la pagina 61]
încearcă să aplici aceste sugestii
Discută cu părinţii despre prietenie. Întreabă-i ce fel de prieteni au avut când au fost de vârsta ta. Au unele regrete în ce priveşte alegerile pe care le-au făcut? Dacă da, de ce? Întreabă-i cum ai putea evita unele probleme cu care s-au confruntat ei.
Fă-le cunoştinţă părinţilor cu prietenii tăi. Dacă eziţi, întreabă-te de ce. Ştii despre prietenii tăi ceva ce i-ar deranja în mod sigur pe părinţi? Dacă da, poate că ar trebui să fii mai atent când îţi alegi prietenii.
Ascultă cu atenţie. Arată interes faţă de bunăstarea şi preocupările prietenilor tăi (Filipeni 2:4).
Fii dispus să ierţi. Nu aştepta perfecţiune. „Toţi ne poticnim de multe ori" (Iacov 3:2).
Nu fi posesiv cu prietenii tăi. Nu te ţine scai de ei. Prietenii adevăraţi vor fi lângă tine când vei avea nevoie de ei (Eclesiastul 4:9, 10).
[Legenda ilustraţiei de la pagina 63]
Când accepţi normele altora doar pentru a fi aprobat de ei, poţi deveni asemenea unui pion pe o tablă de şah, fiind manevrat după bunul lor plac