Cum sa iti gasesti prietenii
adevarati?
Nu prea am prieteni,am doar niste colegi cu care ies doar ca sa nu ma apuce depresiile prin casa 
,dar nu am si eu pe cineva serios,care sa imi asculte sfaturile si sa ma sustina.
Am avut in scoala primara si generala o colega la care tineam foarte mult inainte,desi relatia noastra de prietenie s-a cam dus pe apa sambetei dintr-o data cand a devenit distanta fata de mine si de ceilalti colegi,devenind super invidioasa pe mine si aroganta(critica pe toata lumea) si mi-am dat seama ca nu era deloc ceea ce parea si era falsa.
Am mai avut iar o alta prietena de la alta scoala,desi era laudaroasa si nu era deloc genul meu(in sensul ca eu sunt genul de persoana careia nu prea ii plac distractiile si astea,iar ea era fix opusul) si pana la urma ne-am cam distantat una de alta si nu mai vorbim decat rar.
Mai am o colega si un prieten cu care ma inteleg super bine si iesim afara, desi ea adesea e mai plecata prin oras si nu iese des pe la ea pe la bloc (noi stam intr-o comuna de langa un oras si nu prea ai unde sa iesi din cauza cainilor).
,dar nu am si eu pe cineva serios,care sa imi asculte sfaturile si sa ma sustina. 
Ordonare:
După relevanţă
E cam greu. Si necesita sa cunosti comunicarea si abordarea asertiva pentru asta. Adica asta : https://www.reginamaria.ro/articole-medicale/asertivitatea
Odata ce stapanesti asertivitatea macar cat de cat, o sa iti poti face prieteni cu usurinta si eventual sa-i si alegi dupa preferinte.
Răspunde
Nu prea mai există prieteni adevărati in ziua de azi, foarte rar, dar nici nu ai nevoie de ei, crede-mă, acei amici cu care ieși din când in când sunt suficienți, nu îți trebuie sa prieteni sa le povestești problemele si intimitățile tale ca mai apoi sa te trădeze sa spună tuturor sau sa își bată joc, sunt atâtea cazuri. Cum ai zis si tu de colega din generală, la început așa e, par de treabă, te înțelegi bine, până cand își da arama pe față si se dovedesc a fi falși acești prieteni. Când le povestești ceva bun, nu se vor bucura pentru tine, din contra, vor căuta sa îți pună bețe în roate, iar când le povestești problemele tale, se vor bucura pe ascuns, nu mai căuta prietenia, acei amici cu care ieși sunt tot ce îți trebuie.
Inseamna ca ai insecuritate si iti e frica sa te deschizi. Un om puternic emotional nu e acela care previne si tine in el. Un om puternic emotional e acela care este constient ca e posibil sa fie tradat, dar isi deschide sufletul oricum, pentru ca stie foarte bine ca asta nu o sa-l omoare. Exceptand cazurile in care viata chiar iti este pusa in pericol de moarte.
Răspunde
Recunosc ca am anumite insecuritati, la fel ca toți oamenii de altfel, dar ma consider o persoana puternică oricum, mereu mi-am deschis sufletul în orice situație si o fac cu ușurință, dar a-ți deschide sufletul nu înseamnă sa spui toate intimitățile, când ma cert cu soțul, cand facem sex cand nu facem, cum si pe unde facem, mi se par in primul rând discuții de prost gust indiferent cât de persoana apropiata ai fi, chiar am fost martora la asemenea discuție când am ieșit cu niște foste colege de liceu la un restaurant acum ceva timp, începuse fiecare sa spună despre bărbații lor care mai de care chestii care mie mi s-au părut cel puțin incomode de vorbit, am si eu o prietena de la grădiniță cu care mai povestim una alta si ținem legătura dar nu să ne băgăm una in viața celeilalte, si fratemiu are un prieten tot de la grădiniță care chiar i-a dovedit mereu ca ii este prieten adevărat cum rar am văzut vreodată, există si prieteni adevărati dar mai rar, foarte foarte rar.
Nu vad rostul in primul rând sa mai imi deschid sufletul in fața cuiva, nu neapărat ca imi e frica sa nu fiu rănită, dacă întâlnesc pe cienva care o sa simt eu ca merite, da, dar altfel nu, la femei cel puțin e o invide, o perversitate aparte la unele din noi, la bărbați e mai ușor, voi sunteți mai loiali unul altuia.
Nici la noi nu e atat de usor. Intr-adevar, la chestii triviale precum ceea ce facem, si cum facem indiferent de domeniu, noi gandim ca nu sunt prea importante si discutam despre ele oricum. Dar la barbati cand vine vorba de bani, femei si putere sociala, suntem cei mai aprigi dusmani majoritatea. Pentru ca toate astea incercam sa le obtinem, ca sa va cucerim pe voi. Si cum majoritatea suntem mediocri atat la aspect cat si la acele 3 lucruri mentionate mai sus, batalia este acerba pentru suprematie. Barbatii care au cele 3 lucruri sub control nici nu fac cel mai mic efort, obtin totul de la viata foarte usor. Celor care le lipsesc aceste puteri, sunt gata sa se manance unul pe altul ( marea majoritate ). La femei, singurul lucru de care trebuie sa aiba grija este sa fie minim decenta atat la aspect cat si la inteligenta. Poate sa fie si saraca, ca pentru ele asta nu e un impediment.
La voi e batalia pentru a atrage cel mai bun barbat.
La noi e batalia sa obtinem putere, bani si inteligenta cat sa putem ajunge chiar si langa o femeie decenta.
Prieteni iti sunt DOAR PĂRINȚII! Restul? Amici, colegi de pahar la club sau discoteca si atât!
In copilărie / adolescentă prieteniile sunt ca ploile de vara : scurte, furtunoase si cu fulgere!
Pe masura ce te maturizezi cresc si standardele de " calitate " la oameni! Sunt adulți care dupa 2 sau 3 ani considera un om prieten altii dupa 10 ani!
Dusmanii prieteniilor? Banii, femeile si datoriile neplătite la timp!
Depinde. E discutabila treaba. Sunt parinti care isi vand copii sau ii maltrateaza, si prieteni care si-ar dona si sange pentru tine. Nu cred ca e un lucru general pentru toata lumea, in a avea parinti prieteni.
Eu de exemplu, am un prieten cel mai bun pe care il cunosc de cand aveam 3 ani ( am 25 de ani si el are 26 ). Am avut perioade cand eram plecati in alte tari diferite si tot am tinut legatura. ne-am ajutat si ne ajutam de fiecare data atunci cand am putut sa o facem. Cat despre parinti, nu pot spune ca am avut o legatura la fel de stransa. Nu am fost tratat rau de parinti, dar nici nu am fost foarte apropiati. Aveam ideologii diferite si prioritati la fel de diferite. Daca cineva iti da viata, nu inseamna ca e obligatoriu sa ai o legatura puternica. Pana la urma, nu eu am cerut sa fiu nascut si probabil ca nici ei nu si-au dorit, dar pe timpurile cand era considerat pacat sau imoral sa faci avort, nu prea aveai de ales. Asa ca m-au crescut si educat din obligatie oarecum. Si la fel sta treaba cu majoritatea care au fost nascuti din sarcini nedorite.
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
