Am cerut si in modul amabil si sweet si n-am primit nici un raspuns. la asta macar au raspuns 3 pers )
Strategia cea mai inteligentă pe care o poţi adopta este prevenţia. Folosind cu regularitate produsele cosmetice special create pentru a menţine compacteţea pielii -mai ales în timpul sarcinii sau a curelor de slăbire -vei fi mai la adăpost de apariţia vergeturilor. Însă aceleaşi tratamente pot continua şi în cazul în care vergeturile şi-au făcut deja apariţia, pentru a le face mai puţin vizibile, dar şi pentru a continua să dai mai multă elasticitate pielii.
Cum apar
Vergeturile sunt adevărate cicatrice, care-şi au originea în dermă, ca urmare a unei rupturi a fibrelor elastice de elastină şi colagen. Iar în punctul în care pielea se rupe, se formează un ţesut cicatrizat care la suprafaţă se prezintă ca un semn şerpuitor, de culoare roşiatică. Încetul cu încetul, aceasta trece de la roşiaticul palid la un alb translucid, semn că în acea porţiune a pielii nu mai ajunge aproape deloc sânge şi oxigen. Altfel spus, vergeturile nu sunt nimic altceva decât nişte cicatrice, vizibile şi destul de adânci, pentru că se produc în stratul mediu al pielii.
De ce apar
Cauzele care stau la originea apariţiei vergeturilor sunt diverse. Primii factori sunt cei de ordine constituţională, mai precis cei care ţin de natura pielii: există unele care sunt mai elasitice, iar altele mai puţin elastice. Acestea din urmă sunt şi cele care au tendinţa de a se "marca" cu vergeturi.
* Oscilaţiile bruşte de greutate sunt un alt mare pericol pentru elasticitatea pielii, care "simte" imediat când acul cântarului sare: fibrele elastice, supuse la o tensiune excesivă, ajung să se rupă. Acelaşi lucru se întâmplă şi în timpul sarcinii, când pielea este întinsă la maximum şi apoi se "relaxează" brusc, după naştere. Nu întâmplător, zonele cele mai afectate de vergeturi sunt acelea care resimt majoritatea variaţiilor în greutate, cum ar fi abdomenul, sânii, coapsele şi, în unele cazuri, interiorul braţelor.
* Dar şi schimbările hormonale pot avea efecte nedorite asupra tonusului pielii: în unele cazuri, striaţiile îşi fac prima apariţie în adolescenţă, atunci când şoldurile, coapsele şi sânii încep să se rotunjească.
Cosmetice «pe măsură»
În comerţ, poţi găsi o mulţime de tratamente cosmetice speciale, dar care, folosite cu regularitate, e adevărat, nu vor şterge definitiv vergeturile, însă, cu siguranţă, le pot atenua. Mai mult decât atât, cu ajutorul principiilor active conţinute de acestea, vei reuşi să dai mai multă elasticitate pielii, prevenind astfel apariţia unor alte vergeturi. Este vorba despre creme şi geluri care dezvoltă acţiuni diferite, capabile să prevină rupturile profunde din interiorul pieli şi să le "repare" pe cele deja formate.
Păstrează elasticitatea
O piele elastică se poate întinde fără a se umple de vergeturi. Algele, substanţe naturale -cum ar fi drojdia, aminoacizii, proteinele din grâu şi din mătase -activează producerea de fibre elastice şi le pun la adăpost de degradarea apărută o dată cu înaintarea în vârstă: sunt utile pentru conservarea tonicităţii epidermei şi pentru favorizarea autoreparării.
Hidratează şi hrănesc
Doar o piele bine hidratată şi hrănită îşi poate conserva elasticitatea naturală, în ciuda trecerii timpului. Acidul hialuronic, amestecurile de aminoacizi, uleiurile vegetale de jojoba, germenii de grâu sunt de mare ajutor atunci când este vorba de hidratarea şi hrănirea în profunzime de care pielea are nevoie pentru a-şi menţine tonicitatea.
Protejează
Atacurile externe, îndeosebi a radicalilor liberi, accelerează îmbătrânirea pielii şi a pierderii tonicităţii acesteia. Iată de ce este foarte important ca un produs cosmetic împotriva vergeturilor să conţină vitamine, cum ar fi vitamina E: pentru a contrasta atacurile externe şi pentru a preveni îmbătrânirea precoce a epidermei.
Cum se aplică
Pe abdomen
Produsul se aplică printr-o mişcare rapidă, circulară şi energică, executată cu palma. Apoi, cu ajutorul ambelor mâini masează bine zona afectată, de jos în sus. La final, "ciupeşte" uşor pielea între arătător şi degetul mare.
Pe şolduri şi coapse
Aplicarea cremei împotriva vergeturilor se face cu mişcări line circulare, de jos în sus. Se continuă cu o frecţie uşoară şi se finalizează cu o ciupire lejeră a zonei afectate.
Pe sâni
Produsul se aplică printr-o mişcare delicată a vârfurilor degetelor, desenând un opt cu mâna dreaptă, astfel: porneşte de la baza superioară a sânului stâng spre cea inferioară, urcând şi repetând mişcarea de două ori. La final, masează delicat sânul dinspre stern către subraţ. Pentru sânul drept, execută aceleaşi mişcări, însă cu mâna stângă.
Când se folosesc
Tratamentele împotriva vergeturilor se folosesc mai mult pe zonele cu risc mai mare, în mod diferit, în funcţie de natura problemei.
Ca prevenţie
În situaţia în care prevezi că pielea are tendinţa de a se "relaxa", cum ar fi atunci când eşti în timpul unei cure de slăbire sau când eşti însărcinată, ar fi ideal să foloseşti, în locul obişnuitului hidratant de corp, un produs împotriva vergeturilor. Acelaşi lucru l-ai putea face şi în cazul în care ştii că pielea ta nu este foarte elastică. În aceste cazuri, tratamentul ales va fi folosit zi de zi pe partea inferioară a abdomenului şi pe sâni, dimineaţa şi seara.
Ca tratament
În cazul vergeturilor, cu cât intervii mai repede, cu atât vei obţine rezultate mai bune: o cicatrice roşiatică, tratată cu un produs special, poate dispărea aproape definitiv. Dar chiar şi pe o vergetură albă, un produs cosmetic poate da rezultate, în sensul în care o poate atenua. În aceste situaţii, aplicarea trebuie făcută de două ori pe zi, dimineaţa şi seara, timp de cel puţin două luni, sau până când cicatricele se mai atenuează.
Dieta, un ajutor de nădejde
Alegerea atentă a alimentelor poate duce la creşterea elasticităţii pielii. Mai precis:
- îndreaptă-ţi atenţia către proteinele din carne, ouă, peşte şi lactate.
- nu omite din dieta ta uleiul de măsline şi nici acizii graşi prezenţi în uleiul de floarea-soarelui.
- fructele şi legumele trebuie consumate în mod regulat: bogate în antioxidanţi, previn acţiunea radicalilor liberi.
- foarte folositoare este şi vitamina C, care stimulează producţia de fibre elastice - o găseşti în kiwi, citrice, roşii şi ardeii graşi.
- un optim supliment alimentar este drojdia de bere, bogată în vitamine din grupul B, care ajută metabolismul natural al celulelor cutanate.
Foto: Shutterstock
Trimite pe: Share on facebookShare on twitterShare on emailShare on printMore Sharing Services1
Taguri: vergeturi, dieta, cosmetice, creme, abdomen, coapse, sani
Vizualizari: 3882
ARTICOLE SIMILARE
Cum să ai un abdomen de fier cu Richmond Bachia – Top 3 serii de exerciţii ca să dai jos burta
Frumuseţe: Cum scapi de cicatrici și vergeturi?
Uite ce secret inestetic ascunde decolteul cântăreţei Leann Rimes!
SfatulMedicului.ro
Tulburarile alimentare la adolescenti
Ghid de cumparare a alimentelor congelate
Plan de detoxifiere pentru 7 zile
Lizette royale - Maggie Sottero
2.000,00 RON
Bratari Shamballa Modele Noi!
70, 00 RON
GECI GEACA dolce gabbana D G PIELE BARBATI SUPER CALITATE! SLIM FIT MODEL 2013 NEGRU MARO
299, 00 RON
ADIDAS POLACT
80, 00 RON
COMENTARII
Sursa: Cum scapi de vergeturi | Unica.ro http://www.unica.ro/......10584.html