Cum va intelegeti cu parintii vostri? Ce le reprosati? Ce va place la ei? Bine-nteles fundoi gras!

Question

aleeee · Accepted Answer

Pe la 15-16 ani eram extrem de revoltata ca toate prietenele mele (cel putin mie asa mi se parea) au voie sa mearga in cluburi, pe cand eu aveam reguli stricte de venit si de iesit din casa. Binenteles, mai ieseam pe la un chef aniversar, mai scapam pe la un club cand dormeam la o prietena buna, dar iesirile mele erau mereu "furate", construite cu minciuna, cu construirea unor scenarii sustinute de diverse prietene; cu senzatii tari. Si cu multe telefoane de supraveghere.

Slava Domnului ca mobilele nu erau ca acum si nici nu aveau abonamente de acest tip, ca probabil ai mei ar fi ales un serviciu prin care ar fi trebuit sa am mereu o linie deschisa cu ei, ca sa stie ce fac si unde sunt. Exagerez, binenteles, dar cam asta e ceea ce simteam. Mult timp am avut sentimentul ca parintii pur si simplu ma urasc si fac acest lucru pentru ca pot sa il faca sau ca puterea celor "mari" e un miracol odios si ca adultii au o placere sadica de a-i chinui pe copii, atat cat isi pot permite.

Am plans, am implorat, am santajat, am facut crize de furie, nu am avut rezultate. Dar mi-am dezvoltat o dorinta de independenta de neinvins care m-a ajutat de multe ori cand a fost sa ma descurc singura, dar m-a incurcat serios cand a fost vorba de a lucra cu oameni si mai ales cu sefi. Acum, desi nu am copii, inteleg ca regulile nu erau facute impotriva mea, ci pentru ei. Era modul in care isi demonstrau ca sunt parinti buni. Ca au grija de mine. Unii parinti considera ca nu pot avea grija de un copil decat controlandu-i viata. Ai mei au fost cam de felul acesta. Nici nu stiu daca e bine sau nu modul in care au inteles ei acest lucru, dar stiu ca mi-ar fi fost mult mai bine daca ar fi avut mai multa incredere in mine. Nu lasandu-ma in cluburi, dar dandu-mi din cand in cand posibilitatea de a alege.

Cred ca de fapt asta ma durea cel mai mult, faptul ca nu puteam alege, nu puteam arata niciodata ca sunt capabila sa iau hotararile bune si sa fiu un copil bun. Eram doar obligata sa fiu unul. Rigorile prin care au considerat ca ma protejeaza la varsta adolescentei m-au dus la o perioada destul de zbuciumata la inceputul facultatii. Aveam sentimentul ca nu mai am timp sa le traiesc pe toate si ca am de recuperat ani de experienta pierduti prin interdictii. Nici macar nu stiu daca am pierdut de fapt anii de liceu sau anii zbuciumati din facultate. Dar, stiu ca extremele duc fie la frustrare, fie la saturatie. Si nu e bine nicicum. Dupa fiecare din ele te resimti cu o oboseala lunga si un sentiment de deznadajduire.

Libelle · Answer

Cu mama am momente in care ea e ca o scorpi :)) si nu-i convine nimic iar cateodata parca am fi cele mai bune prietene iar cu tata
... el e prea sever cateodata, ca tatiice sa le faci? nu ma lasa cateodata sa imi fac ungiile, sa ma fardez dar doar candi i se pune lui pata. uneori le zic adevarul in fata tot ce cred despre ie sh le inchid eu pliscu:))

baru · Answer

Buna intrebarea, Indiferent ce ne place la ei sau nu ne place ori cum noi nu vom pute schimba nimic la ei Dupa o viata intreaga foarte greu vei reusi sa schimbi ideile si apucaturile parintilor Cei cre avem parinti cu care ne mandrim este OK dar ceilalti -----? Ori cum eu spun sa nu le reprosati nimic deoarece maine poimaine vom ajunge si noi ca ei sa ne judece Asa ca sa fim mai buni si mai intelegatori Pa Pa Pa

kongeriket · Answer

Poate pentru că m-am maturizat eu mult mai repede (am avut primul loc de muncă la 12 ani) pot povesti altfel.
Cu părinţii mei nu pot să spun în acest moment nici că mă înţeleg rău nici bine. În perioada asta pare că mă înţeleg mai bine cu tata, după ce o vreme am avut nişte divergenţe mari.
Ce le reproşez?
Nu e nevoie să le reproşez eu căci îşi reproşează singuri chiar dacă asta nu mă face pe mine mai fericit. Le reproşez că au avut divergenţe când poate aveam nevoie de ei pentru mine.
Le reproşez că şi-au dat seama mult prea târziu că nu mă apreciază la adevărata mea valoare sau mă apreciază numai atunci când dă bine pentru ei.
Le reproşez că nu-mi oferă nici jumătate din cât merit.

Sunt multe aspecte de reproşat dar, din păcate, nu ne alegem părinţii. Au fost momente în care chiar mi-a părut rău că nu a avortat mama şi momente în care mi-am cerut scuze că exist dar am trecut peste ele, nici eu nu ştiu prea bine cum şi mai ales de ce.

Partea bună este că părinţii totuşi mi-au fost şi-mi sunt prieteni. Nu le-am ascuns nimic niciodată şi nu le ascund nimic.
Chiar pot vorbi orice cu părinţii mei fără să mă simt stânjenit sau aiurea.
Salutare!

Marii · Answer

Cu tata nu prea ma inteleg pentru ca el inca nu realizeaza ca am crescut si mereu se poarta cu mine ca si cum as fi inca de 12 ani. Cu mama n-am nimic, ma inteleg super-bine cu ea, vorbesc cu ea zilnic si despre orice. Tu?:)

Ana-Maria94 · Answer

Destul de bine, adica ei incearca sa-mi ofere tot ce e mai bun, numa ca eu exegerez c-am mereu si comentez si nu-i ascult, in rest este ok.Nu prea le reprosez nimic, doar ca sunt prea insistenti cu unele chestii.

masly · Answer

Da ma inteleg bine ca aman2

laura_9178 · Answer

Asa si asa. uneori bine, uneori rau.mai bine ma inteleg cu tata deoarece mama este o fire cam enervanta uneori si mai ales nu pot sa ii zic niciun sewcret ca ii zice tatalui.si in plus o prefera pe sora mea mai mare.:-D. nu-mi place la parintii mei ca sunt de moda veche. si ceea ce imi place este ca incearca pe cat posibilul sa imi faca pe plac.

Rock_4403 · Answer

Eu ma inteleg foarte bine cu parintii mei. ii ascult si ii ajut la nevoie.imi place la ei ca sunt parintii mei:)) si ca au grija de mine.
sper s iti fie de folos raspunsul




bye