"pot avea aviz medical de la psihiatre" - adică ești dintr-ăla special, așa numit cu "ces"?
Pai trebuie sa stii cam multe lucruri! Si sincer eu nu stiu de unde ai putea sa le afli asa online. Ar trebui sa afli mai intai la ce clasa vei ajunge apoi sa vorbesti cu dirigintele / diriginta si sa ii spui ce aviz medical psihiatric ai si mai ales care sunt problemele tale. Doar el / ea iti pot spune daca vei fi acceptat in colectiv sau nu.
De ce să aibă o treabă? Eu știu că orice copil indiferent de boala de care suferă trebuie acceptat, doar dacă hai să zici că ar avea gânduri criminale, acolo da, ar trebui să stea sub supraveghere, dar dacă nu e vorba de așa ceva, problema nu este la copil ci la școală pentru că nu sunt în stare să se adapteze în funcție de ce probleme au elevii.
Problema nu este nici la copil nici la scoala ca institutie, ci trebuie stiut exact daca va fi acceptat de catre colegi.
Nu poti obliga acei copii sa accepte noul coleg cu probleme, orice ai face, si de asta zic sa se intereseze direct la sursa ca sa stie cum e noul colectiv.
Eu m-am referit în cazul în care să se ajungă să facă mișto sau chiar să îl lovească, acolo ba da este vina școlii pentru că nu se ia nici o măsură, ca el să nu sufere, că nu trimiți copilul acolo ca să fie sac de box și batjocora unora mai bolnavi ca el, pentru mine aşa sunt oamenii de genul.
Eu chiar asta voiam sa spun, scoala si dirigintele stiu mai bine si ei trebuie sa dea un verdict, adica sa spuna "mai bine nu ".
Si scuza-ma ca te contrazic oarecum dar hai sa evitam si situatia inversa, cand elevi absolut nepotriviti pentru invatamantul normal au nimerit in scoli normale si au facut circ. Nici eu nu am chef ca plozii sa imi vina acasa batuti de colegul acela deosebit, cu probleme psihice dar acceptat in scoala fiindca "hai sa fim incluzivi "!
Nu are nicio legătură școala cu avizul de psihiatrie, tu cumva te referi și la faptul că nu vei fi acceptat de profesorii și de copii?
Robert71 întreabă: