De ce oare uneori orgoliu e mai presus decit ratiunea si sentimentele? dc nu putem renunta la principii(chiar daca iubim enorm) si nu putem uita tradarile celor dragi? dc nici iubirea(cel mai puternic sentiment[dupa parerea mea])nu poate ierta si trece peste tradare? dc prefer sa sufar si sa iubesc in taina, in loc sa iert si sa o iau de la inceput(chiar daca am fost ranita profund si de nenumarate ori)? ce e mai important p. u dv:dragostea sau principiile?

Dragostea. Daca iubesti, ai mereu puterea de a ierta. Insa unii vin cu principiile in fata, intrucat daca te-a tradat cineva te temi sa nu se intample si a doua oara.Nu le putem uita, fiindca din moment ce aceste lucruri au facut parte din vietile noastre...Multi si-ar dori sa uite lucrurile rele de care au avut parte.Insa am mai invata ceva? Daca am fi pe punctul de a face un pas gresit ce l-am facut deja candva, ne-am mai da seama de pericolul, imprejurimile la care ne expunem?
Iubirea poate ierta, dar cateodata nu ne lasa constiinta.

Pentru ca iubirea daca nu este reciproca nu este implinita. Nu e satisfacator sa fie doar unul cel care iubeste intr-o relatie. Si tradarea este concretizarea lipsei de iubire. Doare, pentru ca vine de la cineva care conteaza. Principiile sunt reguli de viata de care ne folosim ca repere, oamenii au mereu nevoie de repere si de constante in viata, altfel se simt rataciti. Din moment ce tu stii ca principiile tale, desi pot fi gresite - tu esti convins ca sunt bune, iti sunt necesare - daca iubirea intra in contradictie cu ele devii confuz, iritat, nemultumit, pentru ca evident ceva nu e in regula: ori iubirea te duce intr-o directie gresita, ori principiile tale sunt gresite. Nimeni nu vrea sa creada ca a judecat gresit - iti spulbera siguranta, puterea deciziei.
Orgoliul? sau teama de a fi ranit, sau rezistenta la schimbare, sau contradictia intre dorintele tale si realitate? Nu suntem una sau alta, ci toate imbinate la un loc.

Depinde şi de circumstanţe. Totuşi, dragostea nu trebuie să întunece gândirea... dacă te-a înşelat şi nu faci niciun gest, fii sigur că o va mai face o dată... dar dacă ţi-a greşit şi îi pare rău, ar fi mai bine să îl ierţi. Totul are un motiv, la fel cum totul are o rezolvare.

Deci...chiar azi mi s-a intamplat ceva asemanator, deci pur si simplu am observat ca prietenu meu iesea in pauze fara mine si am stat suparata toata ziua, in clasa, iar in ultima pauza am iesit si am stat cu o colega de'a lui si m'a intrebat de "NOI" si i'am spus ca ne'am despartit si m'a intrebat de ce si tot facea presupuneri el fiind intr'un loc in care ne putea vedea, dar nu auzi, pana la urma m-am dus la el ca era negru de suparare si mi-a spus anumite cunvinte care au durut mai mult decat crede el, pana la urma el a vorbit cu un amic si l-a intrebat ceva de mine.Se sunase si eu ma rugam de amicul nostru sa'mi spuna ce i-a spus. L'am alergat toata scoala ca sa'mi spuna si pana l-a urma mi-a zis ce va gen ca s-a convins si de mine, ce fel de fata sunt(probabil vreo parasuta ).
Am trimis pe cineva sa'l cheme, el fiind in ora, deci eram disperata.
Insa am reactionat astfel doar fiindca tin la el si tine la mine, altfel nu m'as fi dus dupa el ca sa vorbesc cu el sau sa ma rog de cineva.Cred ca uneori ar trebui sa lasam orgoliul si mandria la o parte pentru iubire si pentru o persoana care face parte din viata noastra la care tinem, pana si eu am renuntat la orgoliu si credeti'ma sunt foarte orgolioasa.Deci sa ma rog de o persoana care i'a facut mult rau prietenei mele cele mai bune(fostul prieten) sa'mi spuna care e treaba, desi noi vorbeam insa intodeauna doar la misto'uri, oricum a meritat.

Bafta.

Uneori e nevoie ca la inceput sa fi orgolios... dupa care daca e cazul sa lasi garda jos...eu una asa sunt