"De ce TOATE fetele/femeile sunt considerate ca fiind niste regine de restul lumii dar si mai enervant de ele insasi? "
Că așa au fost obișnuite de ratații și libidinoșii și ușuraticii societății. Să fim serioși, foarte mulți bărbați sunt așa. Iar dacă foarte mulți bărbați le tratează astfel normal că și ele își iau anumite aere (arhicunoscutele bășini de prințesă, ca să mă exprim elegant). Nu e numai vina lor că sunt așa ci și a noastră, poate chiar mai mult a noastră. Ele fiind tratate mereu așa normal că se învață așa, e ceva absolut de înțeles, logic, la minte cocoșului.
"Nu intelegeti gresit insa de ce fetele par mai,, importante" si ce ar trebui sa fie ele mai respectate decat baietii? Si de ce ele primesc mai mult ajutor decat baietii?"
Ca să fim corecți ele din punct de vedere fizic sunt mai slabe ca băieții și de aia e normal ca cei puternici să le ajute și pe cele slabe însă uneori lucrurile degenerează, tot din cauza bărbaților de tipul descris de mine mai sus, ele ajungând să nu poată să țină nici o sacoșică în mână. Mulți le ajută nu doar că sunt ele slabe și nu știu ce ci ca să facă impresie bună. Majoritatea bărbaților în ceea ce privește femeile nu acționează din înțelegere, din bunătate, ci pentru a da bine.
"Ideea e ca unele prea si-o iau in cap cu chestia asta si incep sa se creada persoane importante si ii privesc pe baieti ca fiind niste insescte si nimic mai mult. Mai ales cand incep ele cu teoriile lor cu. " respectul fata de o fata sau vai Doamne nu da in mine ca sunt fata sau... ce? cum sa fac eu asa ceva? sunt fata! :/ " "
Cum ți-am spus, noi le împingem să și-o ia în cap, de fapt societatea în general pupincuristă cum e ea. Respectul e normal să fie reciproc și să fie acordat pe merit. Adică dacă ești ultima târfă nu vei avea în veci respectul meu doar pentru că ești femeie. Voi respecta în funcție de fapte și comportamentul față de mine. Pornești cu un respect pentru fiecare persoană necunoscută pe care persoana aia îl poate pierde sau îl poate mări, indiferent dacă e bărbat sau femeie. Nu e ok să dai într-o femeie, dar nici într-un bărbat. În general nu sunt de acord cu violența. Unele femei vor profita de avantajul lor și vor lovi. De exemplu în anumite experimente sociale s-a văzut că dacă o femeie agresa un bărbat, bărbatul acela era luat în râs căci nu era în stare să se apere el fiind bărbat. Însă dacă reacționa săreau toți babuinii cu mentalitate cretină pe el. Asta e societatea iar schimbarea eu zic că se află la fiecare dintre noi.
"1. Respectul fata de o fata. Sunt sigur ca unii dintre voi cunosteti baieti care sunt mai draguti cu fetele, nu? Insa sunt curios daca sunt la fel de draguti si cu baietii? Adica daca ii ajuta, daca-i respecta. etc. Dupa parerea mea unii sunt chiar niste sclavi, deci sa mor eu de nu. Ok. inteleg ca ajuta o fata care ti-e prietena/ colega de clasa sau nu stiu. Insa de ce nu face acelasi lucru si cu baietii? (bine, unele lucruri nu pot fi facute si la baieti) insa sunt unii care ar face orice pentru o fata care le pun pe ele mai sus decat propria persoana, dar cu prietenii lui e alta treaba. Poate unii nu realizeaza asta, insa cum mai sunt fetele din ziua de azi, bineinteles ca profita de prostia/bunatatea acelui baiat "
Aici cu într-ajutorarea ajung la ce am spus eu mai sus. Pe o parte vor să impresioneze iar pe alta se lasă copleșiți prea ușor de ele. E ok să ajuți o fată daco o placi și eu am făcut asta și aș face asta, însă nu e ok să umbli pe la fundul tuturor. De asemenea dacă ajung să profite de tine iar tu nu observi asta e pură prostie.
"2. Sa nu dai intr-o fata. Pe bune? Asta-i ceva lege sau ce? Daca X are un conflict cu o colega de clasa si aia sare la bataie, si-i da pe unde apuca, el nu are dreptul sa se apere sau sa faca si el acelasi lucru? Ca vai de mine e,, o fata neajutorata si ca nu e voie sa dai in fete". Mhm. dar daca s-ar plimba pe hol si un baiat ar da din greseala peste el, atunci de ce sare la bataie? "
E clar mai puțin indicat să dai într-o fată decât într-un băiat căci ea e mult mai sensibilă. Nu e ok violența în general cum am spus. Sunt femei nebune care sar aiurea la bătaie sau care te lovesc aiurea. Păi dacă vine una pe stradă și îmi dă o palmă, eu fiind destul de impulsiv are mari șanse să îi lipesc și eu una în cel mai rău caz sau să îi sucesc mâna ca să nu o mai folosească ziua aia. Recunosc nu sunt gentleman cum se vor unii însă eu în general am o limită, fie că e vorba de o femeie sau un bărbat, iar mie chiar îmi poate sări țandăra la așa ceva mai ales dacă sunt și într-o stare proastă. Însă eu în general sunt pacifist, nu am nicio treabă cu tine dacă mă lași în pace.
"
Sper sa nu intelegeti gresit. Nu sunt badaran cu fetele nu sunt genul de om rau, sunt corect. Eu ma bazez pe vorba,, ma respecti? atunci te respect si eu pe tine". Nu pot sa fiu un sclav si sa-i fac uneia toate mofturile in timp ce ea s-ar **** pe mine. Sau sa dau intr-o fata. Ok, inteleg ca fetele sunt mai,, slabe" decat baietii. Eu nu as da intr-o fata doar daca ar fi o amica/ foarte buna prietena / iubita. In rest pe celelalte le vad ca pe niste simpli oameni. SI nu am nimic cu cei care sunt amabili cu fetele, insa sper ca sunt la fel si cu baietii."
Nu ești bădăran dar să vezi ce mult vei fi considerat misogin de fufele feministe de pe aici. Tu ești pentru corectitudine, pentru tratament egal, pentru respect acordat egal, dar ele nu vor asta, ele vor să fie pupate în cwr toată ziua și să fie lăsate să își dea aere cât vor. Nu le lua în seamă, așa au fost învățate și asta e și din vina noastră, cum am zis! Sunt însă destule fete ok, respectuoase, care nu sunt profitoare, pe alea să le ai în jur. Pe celelalte e bine să le eviți. De asemenea mereu am considerat ok să lăsăm anumite stereotipuri la o parte, însă cum am zis schimbarea pleacă la fiecare dintre noi iar unii au o mentalitate extrem de idioată, ca să nu zic și înapoiată.
Fiecare are dreptul să se comporte cum vrea, cu cine dorește totuși iar tu ar trebui să fii indiferent și să te comporți după propriile valori, principii și să nu renunți la ele doar pentru că societatea nu e ca tine, ar trebui să ți le aperi. În rest evită-i pe cei ce îți displac fie că sunt ei bărbați sau femei. Indiferența e cea mai bună. Vezi-ți de viața ta atâta timp cât ceilalți nu te afectează în mod direct și lasă-i pe ceilalți să își vadă de viața lor. Unii preferă să fie tratați ca niște sclavi și nu mă refer doar ca fantezie ci și ca principii morale. Sunt așa slabi încât se lasă dominați în fiecare secundă de o femeie ce știe să îi joace pe degete. Bravo ei, fată deșteaptă! Nu am de ce să o critic pentru asta. O critic doar dacă își permite să fie nerespectuoasă și nesimțită și cu cei care nu îi permit lucrurile astea.
Ai scris foarte mult și în primă fază nu am vrut să răspund căci era interminabilă întrebarea. Însă am văzut că subiectul abordat e unul interesant și mi-a fost mai ușor să împart punctele pe paragrafe, fiecare cu citatul corespunzător. Mai fac așa uneori dacă întrebarea e prea mare și atinge mai multe puncte. Mulțumesc oricum. Nici nu ai așteptat să primești alte răspunsuri
Asa sunt eu... Daca-mi dai un subiect despre care sa vorbesc, cum ar fi cel de mai sus, scriu foarte mult. Mai ales daca ma pui sa scriu la tastatura... Cu pix-ul si foaia e altceva sau pe telefon/ tableta. ) Chiar daca ai copiat o mare parte din intrebarea mea in raspunsul tau, ceea ce din priviri, pare ca raspunsul este unul,, gigantic", totusi meriti funda pentru efortul depus si pentru ca raspunsul este unul foarte bun. De asta nu am mai asteptat si pentru altele. Insa asta nu inseamna ca nu am sa le iau in considerare. Bineinteles daca o sa mai fie.
Sunt de aceeasi parere ca userul de mai sus. In mare parte, chiar e vina barbatilor care le pupa in fund.
Si inca o sa continuie pentru ca barbatii, ca sa faca si ei rost de o iubita, bine inteles ca o s-o pupe-n c*r pentru ca na,, asa trebuie sa te comporti cu fetele"
Sunt multi care cred ca daca pupi o fata in fund o respecti sau faci impresie buna. In realitate, insa, e fix opusul.
Eu unul aș prefera să mor singur decât să trebuiască să devin pupincurist ca să am o iubită. Cred că personalitatea și caracterul meu sunt mult mai presus decât o târfuliță ce vrea să fie pupată acolo jos. Mai grav e că tot vezi, și aici pe TPU, mulți care se întreabă de exemplu ce culoare preferă fetele să aibă hainele lor sau cum să se comporte, ce să zică. Ăștia renunță și la personalitatea lor pentru ele. Deci te mai miri de ceea ce ai întrebat măi lupule?
Si eu sunt de aceeasi parere cu tine. Nu am teama aia de a muri singur. Nici la 25 de ani nu o sa fiu ceva de genu',, da vai de mine hai sa-mi gasesc si eu pe cineva cu care sa-mi formez o familie". Cand vine vorba de asta, gandesc ca tine. Prefer sa raman singur, linistit decat cu o (as putea sa-i zic in multe feluri dar ma abtin) care sa-mi faca probleme si viata mai grea. Ok. sper ca nu e ceva gresit dar in marea majoritatea a timpului ma cred prea,, perfect", sau,, special" )))))) Ca si cum numai o norocoasa m-ar putea avea pe mine ).
Da, stiu. Si eu vad aici pe TPU multe chestii gen, ce le place fetelor sau. unii mai exagereaza si cu zodiile sau cum faci o fata sa te placa? Hm. ma intreb, daca as da un raspuns de genu',, trebuie sa te arunci de la etajul 10", oare ar merge? Ce zici? Eu cred ca baiatul ar fi in stare sa faca asta si daca ar face-o, fata l-ar placea. Pentru ca e pe cealalta lume ) if you know what i mean.
Daca prin,, lup" te referi la mine, da inca ma mir ). Ma mir de multe chestii pe care le vad/ aud si imi pun mii de intrebari la care majoritatea au raspunsul,, prostia".
Presimt ca daca as incepe o conversatie cu tine, nu s-ar termina prea curand.
Si imi plac lumii. E animalul care se aseamana cel mai bine cu mine.
Îmi place mentalitatea ta, ce să zic. Văd că și tu ai un caracter puternic. Și mie îmi plac lupii, mereu mi-am dorit un tricou din ăla negru cu un lup pe el. Dar normal întâi o să pun o întrebare pe TPU să văd dacă fetelor le place stilul... Eu știu că nu sunt nici pe departe perfect dar m-a ajutat mult faptul că în mare am reușit să mă accept așa cum sunt. Cât despre mirare, multe au început să nu mă mai mire, până și prostia.
,,Și mie îmi plac lupii, mereu mi-am dorit un tricou din ăla negru cu un lup pe el. Dar normal întâi o să pun o întrebare pe TPU să văd dacă fetelor le place stilul... "
MOR =]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]
Faza e ca unii odata ce vad o fata frumoasa, bineinteles ca se indragostesc de ea. Cum naiba vine asta, nu stiu. Adica nici nu stiu cum o cheama dar totusi se indragostesc. Mai ales cum sunt prostiile alea pe Facebook cu,, com cu ce vrei tu si dau note. Si gen 10 sau 11 e crush" Mda... Si uite ca aparent, personalitatea lui se schimba brust. Gen. ce-i placea fetei, ii place si lui. Tare curios sunt cum ar fi daca s-ar intampla asta si fata sa fie desteapta. Si sa-i placa de exemplu, geografia, istoria, astronomia, fizica, chimia si sa-i placa sa vorbeasca despre asta.
Gen. Fata : Mie imi place astronomia.
Baiatul : Ah. si mie chiar foarte mult
Fata : Zau? Ce parere ai despre big bang crezi ca e adevarat? Si cum s-a format?
Baiatul : ***Pauza***
Ma deranjeaza ca unii apeleaza la falsitatea doar ca sa fie acceptati. Asta se intampla si in ziua de azi. Uite. de exemplu ca sa-ti gasesti prieteni trebuie sa fii,, barbat adevarat". Ca ei nu accepta,, ***". Si prin barbat adevarat ma refer la faptul ca trebuie sa injuri, sa fumezi, sa stai pana la 4 dimineata in club si sa te imbeti. Cam asta e,, distractia". Daca nu faci lucrurile astea esti genul de om care,, nu stie sa-si traiasca viata / nu stie ce e aia viata", CICA!
Eu unul sunt multumit de mine. Imi place foarte mult modul cum gandesc si am cu ce ma mandri. Nu imi treaba neaparat pe cineva care sa ma placa, imi este de ajuns propria persoana. Sunt mandru ca am reusit sa imi creez propria personalitate si ca nu am copiat una la indigo de la altcineva.
Iti imaginezi cu cat ar creste numar de baieti singuri daca fetele ar deveni mai destepte? )))))))
Idee e simpla, cand vezi ca 20 de tipi necunoscuti (fatalai parerea mea) se trezesc sa-ti dea com la fiecare postare cu "frumoasa" sperand ca asa au o sansa sa ti-o puna, e si normal sa ti-se rupa de toti baietii, si sa te crezi o diva, ca deh, toti te gasesc frumoasa si chestii, deci e clar ca ei au o stima cazuta de sine si prin urmare ele incep sa creada ca mai toti baietii sunt niste fatalai in stare sa faca orice pentru o bucata de carne.
Cum nu ati remarcat ca fetele sunt 'INSELE' si nu 'insasi?'Eu trebuie sa fiu 'el insilisi'? Ce premiu este asta intre analfabeti!?
'ele insasi?
Doamne Dumnezeule!
Mai auzi si prin media doctori docenti si chiar academicieni agramati! In ce tara suntem!
De cine ti-e frica?
De analfabeti ca astia? oi fi si tu la fel!
Pentru ca fetele sunt niste regine.
Acum, lasand gluma la o parte, parerea mea este ca baietii care se comporta cu fetele altfel decat se comporta cu baietii este pentru ca fie vor sa le impresioneze. Insa chestia asta se intampla in cazul ambelor sexe. Si fetele se comporta mult mai dragut cu baietii, decat de comporta cu alte fete. Bineinteles asta nu e cazul tuturor fetelor, insa cand o persoana interactioneaza cu o persoana de sex opus se va comporta automat altfel decat se comporta cu persoanele de acelasi sex. Banuiesc ca este un motiv de genul "Eu cu ai mei si tu cu ai tai". Baietii nu se identifica cu grupul fetelor, iar fetele nu se identifica cu grupul baietilor, prin urmare, vor dori sa impresioneze si se vor comporta automat altfel. La fel cum, in general, oricine este tanar se va comporta diferit cand este pus fata in fata cu un batran, comparativ cu felul in care se va comporta cand va iesi cu un prieten de varsta lui la o bere. Bineinteles, exista si baieti care vor sa impresioneze orice fata pentru ca sunt disperati dupa fete, insa asta nu este unicul motiv pentru cineva se comporta altfel. Mai conteaza conteaza rolurile sociale si comportamentele sociale (invatate in mare parte - gen fii dragut cu fetele, fii respectuos cu batranii, fa-ti temele cand esti la scoala), insa conteaza si instinctul care ne face sa fim sfiosi atunci cand interactionam cu persoane pe care nu le consideram parte din grupul nostru.
Din punctul meu de vedere, situatia este un pic mai complexa decat un lingau disperat dupa fete, avand in vedere ca astfel de schimbari de comportament sunt prezente la oricare dintre noi, in functie de situatia cu care ne confruntam.
Cat despre al doilea punct, da, eu as spune ca nu este tocmai normal sa dai intr-o fata. Chiar daca te ataca. Decat in ultima instanta. Esti mai puternic deci teoretic ai putea incepe prin a o imobiliza. Asa mi se pare corect. Daca nu reusesti, atunci da, poti recurge la violenta. Iti voi da un exemplu de ce nu mi se pare corect ca ar trebui sa o lovesti imediat si ar trebui sa o imobilizezi. Banuiesc ca stii povestea pastilei si a pisicii si banuiesc ca ai auzit ca este ingrozitor de greu sa ii dai o pastila unei pisici. Ei bine, pisica mea se transforma intr-un diavol tasmanian cand trebuie sa ii dau o pastila si incepe sa scuipe, sa muste si sa zgarie. Conform teoriei tale, pentru ca pisica m-a atacat prima, ar trebui sa o bat pana se potoleste. Avand in vedere diferenta dintre forta, nu mi-ar fi greu sa o bat pana o las inconstienta sa ii dau pastila. Insa, cred ca amandoi putem fi de acord ca nu asta este solutia. Chiar daca ea a venit si m-a muscat prima si continua sa ma atace. La fel si cu fata, in cazul tau. Prin urmare, imi este mai usor sa il rog pe prietenul meu sa o imobilizeze si sa o tina de labe, pana cand reusesc sa ii dau pastila. Norocul nostru este ca nu trebuie sa ii dam pastile prea des. Insa, personal, mi se pare mai normal ca daca ai un avantaj in forta, mai normal este sa imobilizezi, decat sa stai si sa lovesti inapoi. Pentru ca atunci nu este o lupta corecta, asa cum nu ar fi nici intre mine si pisica mea. Chiar daca pisica mea este un diavol tasmanian cu care nu pot rationaliza.
Iar in ultimul rand, din proprie experienta, in general fetele care isi dau asa multe aere in fata baietilor, isi dau aere si in fata altor fete. O persoana care are o atitudine de superioritate are anumite complexe si nu va face diferenta dintre "Aaa asta este un baiat si asta este o fata". Va avea aceeasi atitudine fata si de alte fete, fie ca-s mai urate sau mai frumoase, fie ca sunt mai slabe sau mai grase etc., doar ca tie, ca baiat, iti va fi mai greu sa ii observi atitudinea asta fata de alte fete.
Sunt de acord, in mare parte, cu ce ai spus. Exceptand partea cu violenta, caci ai pornit dintr-o comparatie gresita. Nu poti compara un om cu o pisica, dar poti compara doi oameni. De exemplu, in timp ce ma plimb pe strada, vine un tip, ceva mai slab ca mine si imi da un pumn, sa zicem. Eu ar trebui sa-l imobilizez, caci sunt mai puternic?
Daca esti mai puternic da. Il poti imobiliza. Pentru ca daca il iei la bataie, ranile pe care i le cauzezi lui, pot fi mult mai grave decat ranile pe care ti le cauzeaza el, din cauza lipsesei de proportie intre fortele voastre. Din punctul meu de vedere poti compara un om cu un animal, mai ales daca pleci de la premisa ca nu toti oamenii reactioneaza la unii stimuli la fel ca tine. Da, oamenii sunt animale superioare si da, ar trebui sa fie capabili sa gandeasca inainte sa actioneze, insa oamenii tot animale sunt iar unii sunt incapabili se se controloeze. Unii sunt pur si simplu mai animalici decat altii, prin simplul fapt ca nu isi pot controla emotiile foarte bine, la fel cum nu isi pot controla reactiile. Eu sunt destul de cerebrala de fel si mi se intampla destul de des sa nu inteleg de ce unii oamenii se enerveaza foarte repede din anumite chestii care pe mine ma lasa rece. De exemplu, nu am inteles niciodata oamenii care arunca cu chestii cand se enerveaza sau dau cu pumnii in pereti. Eu chiar si cand sunt in culmea nervilor, nu as da cu pumnul in perete pentru ca nu vreau sa ajung cu mana umflata mai tarziu. Insa, imi dau seama ca in timp ce eu ma pot controla foarte usor, alti oameni nu o pot face foarte bine, iar alti nu o pot face aproape deloc. Desi ma astept sa se controloeze, pentru ca am asteptari mai mari de la oameni decat de la animale, asta nu ii face mai capabili de a se controla. Asa ca in momentul ala, da, ii compar cu un animal, pentru simplul motiv ca se comporta ca unul si par a fi incapabili sa solutioneze problema altfel, la fel ca si pisica mea.
Da, intr-adevar exista multi care nu se pot controla absolut deloc. Uneori, insa, e bine sa fii impulsiv. Ca in exemplul dat de mine mai sus. Pana il imobilizezi tu pe tipul pus pe scandal, iti iei cativa pumni sanatosi, asta in cazul in care reusesti sa-l imobilizezi. Exista oameni cu care nu interactiona intr-un mod rational.
Daca diferenta intre forte este mare il poti imobiliza, daca nu, atunci poti eventual sa ii dai un pumn. Insa, faptul ca individul in cauza e impulsiv si are probleme de comportament, nu inseamna ca merita clavicula rupta. Daca are probleme de comportament nu va invata sa se controleze nici cu un pumn, nici cu zece. Insa, in general, baietii nu prea sar sa se ia la bataie cu altii, fara un motiv real, mai ales cand vad ca celalalt tip este mai mare decat ei. Decat daca sunt nebuni.
Doar fetele fac chestia asta pentru ca stiu ca baietii nu indraznesc sa le loveasca. Iar cu fetele, asta daca nu sunt cine stie ce exemplare uriase sau superantrenate, ca baiat, in principiu nu ai avea probleme sa le imobilizezi.
Ai fi surprinsa sa afli cati oameni pusi pe scandal exista, care ar sari la bataie la oricine. Stii vorba aia "decat sa planga mama, mai bine sa planga mama ta", deci ar merita clavicula rupta.
Este posibil sa fie intr-adevar mai multi barbati care sa sara la bataie chiar si cand se vad in dezavantaj, decat cred. Nu te pot contrazice pe tema asta. Insa, din proprie experienta, am vazut mai multe fete care sa sara la bataie (atat intre fete, cat fete vs baieti), decat baieti.
N-am vazut fete care sa sara la bataie, pana acum. Nu stiu ce se intampla in "lumea fetelor", caci, dupa cum ai spus si tu, fetele se comporta altfel cu baietii.
Cand vad caracter violent la barbati, il vad in general indreptat spre tinte mai usoare pentru ei, precum femei si copii. Atunci cand este cazul de 1vs1. Desigur exista barbati care se iau de altii si merg in grup. Femeile insa, cand sar la bataie nu prea pare sa le pese daca sar sa se bata cu un barbat sau cu o fata mai mare decat ele, chiar daca sunt singure. Probabil ca se gandesc ca barbatul nu o sa le bata si daca primesc bataie de la cealalta fata, banuiesc ca se gandesc ca o sa fie salvate de altinceva. Altfel nu vad niciun motiv pentru care sa sari la bataie cand este aproape sigur ca esti in dezavantaj fizic.
Eu am avut multe fete in scoala care se "luau" la bataie. In general, din cauza baietilor. Sau de exemplu, erau violente cu baietii si ii bateau. Mai in gluma, mai in serios, uneori ii loveau destul de rau. Si filmulete pe internet vad cu fete care se iau la bataie, mai des decat cu baieti care se iau la bataie. Poate pentru ca oamenii filmeaza mai des fetele care se bat decat baietii?
Penaaaa1 întreabă: