De cele mai multe ori se întamplă să nimerim peste un colectiv în care predomină tupeul, lipsa de bun simț, și fițele. Noi, cei mai modești, care ne vedem de ale noastre, suntem considerați sălbatici, neintegrați în societate, de către toți acești paraziți. Eu spre exemplu, am avut parte doar de patru colegi mai calumea in toți acești patru ani de liceu, iar restul, în număr de peste 20, habar n-au câte mâini și câte picioare au, în schimb știu să batjocorească limba română și să iasă în frunte cu arma lor cea mai bună...prostia. Am mai spus-o, și o mai repet - asta e generația în care trăim, nu mai există părinți responsabili, nu mai există bun simț, nu mai există educație, iar acum toți coconii de 4-5-6 ani stau cu țigara în gură, și când se trezesc adolescenți, încep să se creadă zmei, că vai Doamne, cine-s ei în fața lor.
În concluzie, pe noi educația și simțul responsabilității ne desparte de nimicurile alea. Să nu cauți să te integrezi în colectiv, dimpotrivă, ignoră-i cât se poate de mult, și demonstrează-le că nu dai doi bani pe existența lor, și în același timp că ești peste ei la orice oră din zi.
Pentru ca unii sunt invidiosi si incearca sa faca persoana respectiva sa isi piarda curajul. Ca sa ajunga la nivelul lor.