De la începutul anului până la sfârşitul lui iunie am avut o perioadă foarte proastă, presupun că am fost în depresie.
Apoi, odată cu venirea vacanţei de vară, mi-am făcut tone de prieteni care m-au ajutat să mă simt mult mai bine. Iar acum cred că intru iar în depresie.
Fac exact aceleaşi lucruri pe care le făceam când eram în depresie: stau toată ziua în casă, mănânc mult *dar nu mă îngraş deloc. :3*, stau pe tumblr, ascult muzică tristă, mă uit la filme, citesc, refuz să ies afară, nu am chef de nimic.
Nu mai vreau să trec încă o dată prin asta. Cât am fost în depresie a fost cea mai proastă perioadă din viaţa mea, mă gândeam zilnic că ar trebui să mă sinucid.
Mă gândesc că dacă ar apărea o persoană specială care ar putea să mă ajute nu aş mai intra în depresie. Asta dacă nu am intrat deja.

Prin gandurile pesimiste care le emiti nu vei avea parte de acea persoana de care ai nevoie, fi optimista si o sa vezi ca vei avea parte de un gagic.

Buna.
Si eu de curand am avut o depresie miraculoasa, eram fericita, si dintr-o data mi-a venit sa plang si multe lucruri. Deci vreau sa te ajut.
Nu te mai gandii la lucruri rele.
Iesi prin oras, fa-ti prieteni, iubit.
Cu timpul vei reusi sa-ti construiesti o viata perfecta. Probabil depresia vine dintr-o cauza buna si deprimanta, dar treci peste. Pierzi mult timp, iar timpul e foarte scump. Pretuieste-l! Si iubitii, trebuie sa ti-i faci repede, iar pe timpul relatiei trebuie sa incepi sa tii la ei, ca sa nu mai suferi atat de mult dupa o "despartire". Ma refer ca nu trebuie sa fii maxim de indragostita dupa un baiat, iar apoi sa reusesti sa fii cu el. Trebuie sa tii la el pe acea perioada cand esti deja in relatie cu acesta. Ca dupa, sa nu suferi si sa intri in depresii.
Fa-ti o prietena, BFF, cu care sa iesi in oras, va impartasiti secrete, impartiti lucruri de fete, radeti. Nu mai sta in casa, te rog. Bafta!

În general, astfel de manifestări de "nelinişte", de "dezorientare" sunt stări foarte vulnerabile, şi indiferent de originea lor, trebuie să vezi în ele şi ocazia unei alte "aşezări" a "lucrurilor" esenţiale din viaţă, a priorităţilor, a valorilor, modul în care te raportezi la ceilalţi, modul în care te raportezi la Dumnezeu, aşteptările pe care le ai de la tine...
Într-o astfel de situaţie de lipsire de sens sau de dificultati este esenţial să cauţi sprijin moral. Nu sta aşa. Nu trebuie să îngădui nici o şansă pentru vreun gând al sinuciderii, nici în fanteziile şi nici în glumele tale.

Trebuie să fugi de un astfel de „început" de gândire, ca de sinuciderea însăşi, pentru că fiecare „început" de gând este ca o „toartă" pentru stări de mai târziu.

Stările de depresie sunt inevitabile în viaţa oricărui om, dar ele se primesc cu maturitate, demnitate, curaj şi înţelepciune (fiecare astfel de stare vrea să ne avertizeze şi să ne repare lipsuri)!
Este vital să ceri şi sfatul unui duhovnic, al unui preot cu experienţă, de exemplu, dar într-un moment liniştit în care să aibă timp să-ţi asculte şi să-ţi înţeleagă bine dificultăţile afective.


Şi trebuie să te mulţumeşti cu paşii mici dar siguri şi definitivi, ai aflării răspunsurilor, la întrebări esenţiale ale vieţii...