Eu unul nu am trăit așa ceva. Adică chiar m-au afectat și mă afectează uneori extrem de mult unele lucruri dar sunt genul de persoană care poate păți de toate, nu intră în depresie. Uneori mă salvează nebunia, alteori Dumnezeu, dacă înțelegi la ce mă refer.
A durat o saptamana sau ceva de genul. Totul era vid. Nu mai aveam ganduri, nu mai spuneam nimic nu simteam decat nimicul din mine. E o senzatie coplesitoare.
Sufar din cauza depresiei de multi ani, cateodata ii fac fata, cateodata nu.
Un episod trait :
Am vrut sa mor in sensul ca mi-a ajuns cu tot si am stat numai in casa, in camera mea neiesind decat sa ma duc la baie si 20 min din cand in cand o data la multe zile sa imi mai aprovizionez frigiderul.
Telefonul pe silence ca sa le raspund doar parintilor iar celorlalte persoane direct respins, Facebook-ul inchis, Skype inchis, tot inchis. Efectiv nu aveai cum sa dai de mine. Nici sa vii la mine acasa nu puteai da de mine pentru ca imi decuplasem soneria si casa parea pustie.
Am stat in casa o luna si ceva. Nu aveam chef de nimic si de nimeni, nu voiam sa fac nimic, ma gandeam doar la unele idei ce imi puteau face rau daca le materializam pana cand un prieten mi-a sarit gardul si a intrat dupa mine in casa. Mai mult nu zic.
VisSs întreabă: