| ineedyoudear a întrebat:

Din nou cu același subiect...
ei bine, azi am fost doar într-o pauză pe coridor la băiatul de care-mi place happy și când ma văzut, nu știu, dar dintr-o dată brusc începuse să zâmbească cotinuu și tot îi dădea umeri unui coleg de-al lui (foarte buni pr. ei 2) apoi el se uita la mine, iar prietenul lui nu că râdea laughing dar zâmbea așa laarg laughing înțelegeți voi laughing
Așa, iar la un moment dat, se dusese după un perete, mai încolo spre clasa lui, apoi mă tot uitam după el... și nu îl mai vedeam, eram așa supărată laughing pentru. că, crezusem că plecase în clasă din cauză ca venisem eu iar laughing :-s apoi tot continui eu să mă uit după el, și dintr-o dată îl prind (fără ca el să-și dea sema) că se apleca puțin cu capu după perete (adică lăsa să i se vadă foarte puțin din caplaughing dacă ințelegeți) și se uita la mine. Și cam a4a oară, când mă văzuse că-l prinsesem că se uita la mine, imediat a luat capu, poc, ca și dispărut laughing iar prietenul ăla al lui rămăsese în același loc, adică pe el încă îl vedeam, și eu vedeam că pr. lui se uita la băiatul de care-mi place mie, și râsese când vă zisei eu faza ca imediat luase el capu câdnd văzuse că mă uit la el laughing imediat după, prietenul lui s-a uitat la el și a început să râda :3 laughing Într-un fel toată chestia asta mi se păru așa copiloăroasăbatting eyelashes adică el, nu știu, dar așa de adorabil puppy dog eyes Ââh laughing dau în altele laughing mă rog, acum vreau să vă cer părerea în legătură cu ce credeți despre părticica asta pe care v-am spus-o :3
Fundă:*

3 răspunsuri:
| xBlindBeauty a răspuns:

Pai baiatul probabil ca te place, oricum dragute "copilarile" astea big grin

| ronniii33 a răspuns:

Parerea mea, baiatul te place, intr-un mod timid, si incearca sa creeze un joc intre voi daca a facut acel lucru de 4 ori, cum zici tu. laughing Ma astept ca prietenul sau sa-ti zica acest lucru, deaorece el nu pare genul de tip care sa abordeze o fata de care ii place. Sau du-te tu la el. De ce nu?

| ineedyoudear explică (pentru ronniii33):

1. Chiar este timid.
2. El ştie că eu îl plac, de la o prietenă care i-a spus happy
3. El chiar nu abordează o fată, m-am și interesat mai mult despre el de la prieteni, amici, care mi-au zis că el este foarte timid și foarte rușinos cu fetele big grin
Dar sincer, nu știu cum aș putea să-mi dau seama că și lui îi place de mine ( DACĂ îi place, bineînțeles ) :-