Dupa parerea voastra, e un lucru rau sa empatizezi foarte mult cu cineva?
Un baiat cu care am fost impreuna a patit un necaz si sufera foarte mult si pe mine ma doare enorm de mult doar ca eu nu mai vorbesc cu el in momentul de fata de cateva luni bune pentru ca mi-a gresit, i-am gresit si nu am mai vorbit.
Doar ca de cand a patit acel rau, doar acolo ma gandesc, am plans acum vreo ora la ce rau imi pare pentru ce a patit. Mi-e greu sa-i scriu acum dupa atata timp in care nu am vorbit, i-am provocat multa suferinta, ne-am jignit etc sa-i scriu sa-i spun ca ii sunt alaturi? Nu cred ca ar fi un lucru bun.
Imi pare atat de rau ca sufera, parca ma doare pe mine tot acolo imi sta gandul, nu ma pot gandi la altceva, mancam ma gandeam tot acolo, faceam curat ma gandeam tot acolo, faceam dus ma gandeam tot acolo acum cand stau in pat la fel.
De ce credeti voi ca imi pare atat de rau pentru ce a patit? Eu nu mai am sentimente pentru el, ne-am despartit de mult si nu cred ca am avut sentimente extrem de puternice incat sa mai fi ramas ceva pana acum.
Ce sa fac? Si de ce credeti ca ma doare si ma gandesc tot la suferinta lui? Multumesc ca ati citit atat

Buna.In general empatia este un lucru pretios, pozitiv, care tine de omenie si de bun simt, atat timp cat nu depasesti linia aceea fina care incepe sa te afecteze negativ si pe tine, atat de mult pana in punctul in care amandoi mergeti in jos.Atunci nu mai este ok.Nici eu nu cred ca ar primi gandurile tale de bine cu ochi buni daca v-ati despartit in mod nu prea frumos, acum multa vreme. Apoi, eu am observat in timp ca una e sa empatizezi si alta sa fii alaturi de cineva, chiar daca aceste actiuni par interconectate, acelasi lucru la prima vedere.Cea dintai optiune inseamna sprijin numai cu gandul, a doua inseamna sprijin prin fapte, ceea ce este mai de ajutor pentru persoana implicata, un mesaj clar ca iti pasa, esti acolo.Asa consider la momentul prezent, insa e posibil sa ma insel.Chiar daca nu mai ai sentimente in sens romantic, e de asteptat sa iti para rau pentru persoanele care au fost candva in viata ta.Mai linistitor este sa stii ca fiecare sunteti bine, pe propriul drum, insa in viata nu asa merge lucrurile, din pacate.

Viata merge inainte si nu te intorci niciodata acolo unde te-ai despartit sau ti-a fost rau, ca asta este prostie si vei suferii mai mult decat inainte.

Empatia este normala, dar la tine este deja depresie, odata ce te agati cu disperare numai de probleme si necazuri ca sa urli si sa-ti planagi de mila.

Iti scrisesem si pe topicul celalat, ca ai nevoie de un servici, de o munca zilnica care sa te epuizeze mental si fizic, sa pleci de acasa zilnic si sa nu mai pierzi timpul inutil, ca de aia esti nefericita si in depresie.
Apoi ai datoria sa lasi trecutul si obsesiile in pace, daca vrei sa iesi la liman si sa te vindeci, fiindca depresia asta evolueaza si duce la atacuri de panica, paranoia, schitofrenie boli mentale serioase chiar si cancere.

Un psiholog sau psihiatru ti-ar spune clar ca trecutul este TERMINAT, INCHEIAT si IMPOSIBIL de schimbat, este necesar sa intelegi acest lucru si sa nu mai faci obsesii din el, fiindca duc numai spre boli mentale, de aceea esti sfatuita sa traiesti PREZENTUL si sa-ti faci planuri pozitive de viitor.

Nu ai voie sa te mai gandesti la rele si lucruri triste de azi inainte, ci la prezent si ce este mai frumos, facndu-ti planuri pentru maine, sa-ti iei job si sa iesi zilnic afara din casa, ca sa traiesti frumos si normal.