Mi se pare un lucru normal sa iti para rau dupa un actor pe care l-ai indragit mult mai ales ca a murit de tanar, stai linistita e normal o sa treaca de la sine.
Nu mi se pare nimic anormal in asta, Chiar daca nu este o persoana pe care sa o fi cunoscut, totusi este o persoana pe care ai admirat-o si este normal, cel putin din punctul meu de vedere, sa fii trista ca a murit. Imi pare rau pentru situatia in care te afli si sper sa o depasesti cat mai curand.
Bună.
Nu mi se pare absolut nimic ieşit din comun faptul că suferi din cauza decesului unui actor atât de bun şi de tânăr precum Paul Walker, că bănuiesc că la el te referi. Stai liniştită, va trece.
Pa-pa.
E normal sa suferi dupa cineva care ti-a placut mult ca om sau ca actor, am fost socata si eu de moartea lui si ai dreptate...viata asta este nedreapta
Este un simţământ uman firesc, din partea unui fan sincer pentru idolul său artistic. În general, persoanele cu priză la public (actorii; interpreţii de muzică; anumiţi politicieni; interpreţii de marcă în artele frumoase; etc.) pot induce publicului lor unele sentimente, care depăşesc simpla lor apreciere doar pentru prestaţia artistică.
Nu de puţine ori în viaţă, fanul se confundă cu o persoană, pentru care idolul său ar face parte din propria sa viaţă. Dar nu trebuie să ne pierdem totuşi cu firea, deoarece fiecare om îşi are viaţa şi trăirile sale, puternic ancorate în realitatea cotidiană!
Acel actor nici nu ştie că exişti, sau că reprezinta ceva pentru tine, iar părerea de rău pentru cineva de care te-ai legat emoţional este în firea omului (nu este ceva anormal), doar că eşti o persoană mai sensibilă d.p.d.v. sufletesc şi va trebui să încerci să depăşeşti acest moment mai delicat din viaţa ta.
Realităţile vieţii nu sunt întotdeauna conforme cu dorinţele noastre cele mai intime, viaţa poate oferi şi experienţe mai dure, dar vorba zice: "apa trece, pietrele rămân"(trebuie să trăim cu picioarele pe pământ şi să încercăm să nu rămânem cantonaţi în himere)!
Părerea de rău, suferinţa, compasiunea, fac parte din natura umană, dar mai presus de toate rămâne realismul vieţii pe care o trăim! Dacă nu ne străduim să înţelegem această dură lecţie a vieţii reale, ne putem îmbolnăvi la propriu, de grave maladii psihice (depresii; melancolie; tendinţe suicidare; autoizolare emoţională; etc.) şi nu cred că este cazul la vârsta ta!
Nu ai pierdut pe nimeni din familie şi nici nu îţi doresc, gândeste-te doar la acest aspect şi cât de norocoasă eşti, iar gândurile negre vor dispare de la sine, dar trebuie să depui şi tu puţin efort în acest sens!
Îţi doresc numai bine, şi te asigur că sufleţelul tău sensibil va reveni la matcă cu timpul ("timpul le rezolvă pe toate"). Dumnezeu să te ajute şi să te îndrume în acest sens. Cu multă prietenie şi înţelegere tibi45.
Iti multumesc foarte mul. voi lasa timpul sa treaca ca altceva nu pot face din pacate..iti multumesc si ai dreptate in tot ce mi-ai spus. o sa il plang in continuare pana imi trece..asta simt eu i momentul asta ca trebuie sa fac
E normal sa iti para rau totusi gandeste-te ca in lume mor zeci de mii de oameni zilnic, nu e timp sa iti para rau pentru fiecare dintre ei
Da, inseamna ca l-ai cunoscut destul de bine. Si eu am avut un sentiment ciudat cand am auzit ca un baiat tanar a murit intr-un accident, desi nu il cunosteam m-am gandit cum ar fi sa fiu eu in locul lui. Stiu sentimentul dar o sa treaca. E normal, mai ales daca ti-a placut de el si l-ai urmarit intodeauna. Lacrimile nu o sa il aduca inapoi, nu mai plange ca nu se schimba nimic, asa e viata trebuie sa accepti, toti murim odata.
A si inca ceva, faptul ca plangi dupa el inseamna ca chiar ai fost un mare fan pentru el, deoarece oamenii care nu ii sunt apropiati ( fanii in general) nu cred ca au plans dupa el, nu le-a pasat ca e mort acum, l-au iubit doar cand au fost viu dar tu il iubesti si cand e mort, sigur Paul Walker ar fi fost mandru sa aiba un fan ca tine.
Doar oamenii imbecili sunt afectați de moartea persoanelor pe care nu i-au cunoscut în viața reală și cu care nu aveau nicio legătură.
Crede-ma ca nu imi pare rau pentru toti! de asta si ma intreb de sufar atat de mult cand am auzit de el...Cand aud de alte persoane, imi pare rau dar dupa aia tot la ale mele ma gandesc.
Imi pare rau pentru tine si pentru el, dar accepta viata! Asta e! Si nu e chiar anormal sa-ti para rau, doar esti om!
E absolut normal sa regreti moartea unui actor pe care l-ai indragit si l-ai apreciat foarte mult.Incearca sa-ti ocupi timpul cu altceva si va trece de la sine in putin timp.
peace2013 întreabă: