Dacă v-ați despărțit, cât timp nu e o neînțelegere la mijloc, înseamnă că n-a fost să fie, deci inutil. nu există „nu pot să stau fără el", altfel erai moartă acum sau cum de ai trăit înainte să apară? tu te ții lipită de el în loc să-ți conștientizezi valoarea și că meriți mai mult și să treci peste
Chiar nu mai știu ce sa fac, pe altcineva nu cred ca are încă, dar mi-a zis direct ca nu mai vrea nimic cu mine și nu se mai poate împăca niciodată cu mine. Mi-a vorbit cu " c**ie " și apelative de genul ce folosesc băieții intre ei. Niciodată nu a fost așa cu mine, ne am mai despărțit de milioane de ori și am stat certați 1 săptămâna, 2, dar acum deja a trecut prea mult timp. E clar ca s-a dus totul. Cum sa fac sa nu mai am speranța ca ne impacam?
De obicei se comporta frumos și era exact așa cum îmi doream eu un baiat. Doar ca are scăpări atunci când se enervează, ma face proasta / idioata etc, dar el are o problema cu nervii și îl înțeleg pentru ca asta se întâmpla foarte rar, atunci când are o zi proasta sau nu-i ies lucrurile, izbucnește din orice lucru mic. Plus ca sunt și foarte îndrăgostită de el și îl iubesc enorm de asta plâng după el, nu suport gândul ca poate fi cu alta
El are scăpările astea și cu mama lui, și cu bunica sau matusa lui. Și la ele tipa chiar mai tare decât la mine când e nervos.
Ionică întreabă:
Hela întreabă:
JulietteeS întreabă:
ioan18 întreabă: