Fiecare secunda pe care o trăiesc reprezintă un sfârșit tragic al existenței mele. Am discutat despre același subiect cu mult timp in urmă, dar mi-a ajuns până peste cap. Tot timpul îmi spun "Fi puternic, rezistă și mergi mai departe. Continuă căci viața este frumoasă cu bune și cu rele". Se pare că "bunul" in această sintagmă nu-și are rostul în viața mea, deoarece răul și energia negativă a altor oameni mă împinge să-mi pun capăt acestei vieți neînsemnate. Da, aparent sunt tensionat, datorită unor "mici" defecte sa le spun..., pe scurt "aspect fizic".

Când merg pe strada stau retras de lume, mergând cu gluga deasupra capului, pentru că nu-mi doresc să fiu iarăși criticat. Din casă am refuzat să ies în ultimele 2 luni, decât când vine vorba de liceu, in rest mă închid în mine cat sunt acasă, eventual când ies din "n" motive. Chiar regret că fac asta, și tata m.a întrebat ce am pățit, evident că este o problema confidențiala, din moment ce ies pe ușă ajung victima altor proști critici.Din pricina asta am devenit timid și mi-am pierdut curajul.
Fiecare zi de "judecată" din partea altora este un chin pentru suflețelul pe care-l am, știu că sunt judecat pe la spate, dar daca la atât îl duce mintea pe omul prost, omul "Român". Am probleme cu acneea și punctele de pe față. Acum un an am fost judecat de 1 fraier, pe motiv că "Arăți că un **y; "Ești înalt că bradul /prost că gardul, crăcănat"" Am incercat masca de săpun și apă termală, nu prea au dat efect decât temporar, după aceea au reapărut punctele. Am 16 ani.

Sincer, când merg pe strada sau pe culoarele liceului și privesc cum alții de aceeași vârstă sunt atrăgători, mă refer la cupluri. Sunt destule, acei tipi au fost înzestrați de la mama natură perfecți încă din fașă, eu trebuie sa trec prin perioada adolescentei, să sufăr până la sinucidere pentru o problemă de sănătate precum acneea și punctele? Ei cum de n-au această problema?
Voi aștepta până la 20 de ani, după ce-mi dispar eventualele întârziate transformări hormonale, voi ieși de sub carapace. Alta soluție nu găsesc. Recunosc, până la 14 ani eram atrăgător. După pubertate, a apărut adolescenta, cea care mi-a destrămat speranța și mi-a distrus existența. Sa mai sufăr încă 4-5 ani până la definitivarea creșterii?
Am incercat forțat să-mi aplic doze de somnifere, dar a fost o doza prea mică ca să-mi provoace comă.

Rog seriozitate din partea voastră, pentru că mă aflu la marginea prăpastiei, nu departe de a păși spre sfârșit.

Mi-am transpus în mare parte istoricul social și personal.
Aștept doar verdictul, adică sfaturile.
Întrebarile: Ce pot sa mai fac? Asta este sfârșitul? Atât mi-a fost? Există cu adevărat speranță?

Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro

Logare cu email şi parolă

Creare de cont nou

Logare cu Facebook