FUNDA+VOT...Am si eu nevoie de un text scurt despre Congresul de la Viena
Sa fie scurt va rog eu mult. imi trebuie pentru mainee URGENTT!

Europa si lumea s-au schimbat in multe privinte; s-au incheiat si desfacut aliante; s-au intocmit, semnat si parafat acorduri si tratate; s-au convenit intelegeri si s-au instituit forme de cooperare, care - nu de putine ori - au fost incalcate; s-au stabilit si „s-au rupt" relatii diplomatice si consulare...

Continua diplomatia sa joace un rol important in aceste evolutii? Au dreptul popoarele sa cunoasca menirea acestei institutii, cu luminile si umbrele ei? Evident ca da.La unele dintre aceste intrebari vom raspunde in continuarea analizelor gazduite de Lumea Magazin.

„Diplomatia clasica" in viziunea Congresului de la Viena
Charles Maurice de Talleyrand Périgord (1754-1838), unul dintre cei mai mari diplomati ai Frantei si ai lumii, a avut un rol important in conturarea si adoptarea hotararilor Congresului de la Viena (1814-1815).

Intre altele, Congresul a contribuit la cristalizarea unor forme stabile si a unor reguli ce caracterizeaza „diplomatia clasica": 1. autonomia; 2. caracterul secret; 3. relatiile specifice ale „elitei alcatuitoare". Congresul de la Viena - avea sa observe mai tarziu Nicolae Titulescu - are meritul de a fi recunoscut „cele doua ipostaze ale diplomatiei clasice, cea deschisa si cea secreta".

Karl W. Deutsch observa ca „dintotdeauna diplomatia deschisa s-a imbinat cu diplomatia secreta", adesea trimisii diplomatici avand de transmis: 1. atat un mesaj public; 2. cat si unul confidential (External Involvement in Internal War)

Dar, dincolo de mesajele confidentiale, diplomatii au un rol activ in convorbirile diplomatice, in cursul carora „argumentele specifice" (in multe cazuri, confidentiale) au avut si continua sa aiba un rol important in a. sugerarea solutiilor si b. convenirea acestor solutii cu partenerul sau partenerii diplomatici.

Congresul de la Viena (1 noiembrie 1814 - 9 iunie 1815), conferință a statelor europene desfășurată la sfârșitul războaielor napoleoniene cu scopul de a restaura ordinea conservatoare existentă înaintea izbucnirii Revoluției Franceze, prin restabilirea vechilor regimuri absolutiste, și de a înlătura, prin stabilirea de noi granițe, urmările ocupației franceze în Europa. Preocupările majore au fost:

* realizarea unui echilibru al relațiilor de forțe între state, fără a ține seama de particularitățile lingvistice, religioase, de tradiții ale teritoriilor pe care și le împărțeau;
* favorizarea autorității tradiționale, adică forțele feudale, conservatoare și clericale.

Cuvintele cheie ale Congresului au fost "restaurație" și "legitimism". Restaurația consta în readucerea pe tron a dinastiilor care fuseseră îndepărtate în urma unor revoluții sau a altor evenimente cu rezonanță, iar legitimismul era o teorie monarhică ce considera drept principiu fundamental al statului dreptul la tron al dinastiilor legitime și puterea absolută a acestora. Ședințele oficiale au început la 1 noiembrie 1814, fiind purtate între cancelarul Austriei, Klemens von Metternich-Winnerburg, lordul Castlereagh al Angliei, ministrul de externe al Franței, Talleyrand, țarul Alexandru I al Rusiei și baronul prusac von Stein, cel care avea să transfome Prusia într-o mare putere europeană.
Congresul de la Viena a instituit o nouă ordine în care Europa era sub controlul unui ansamblu de patru puteri: Austria, Prusia, Rusia și Anglia. Pentru a păstra vechile regimuri dinastice, neluând în seamă dorințele și aspirațiile națiunilor care doreau să-și creeze state proprii, naționale, monarhii Prusiei, Austriei și Rusiei creau, în 1815, Sfânta Alianță, un pact de asistență mutuală între monarhii absoluți europeni îndreptată împotriva frământărilor revoluționare, și care, până în 1823, a permis împiedicarea tuturor mișcărilor liberale sau naționale europene. Tratatul "Sfintei Alianțe"a fost semnat la 26 septembrie 1815, la originea lui aflându-se țarul Alexandru I al Rusiei, care i-a reunit și pe împăratul Francisc I al Austriei și pe regele Frederic Wilhelm al III-lea al Prusiei. Chiar dacă textul "Sfintei Alianțe" este ambiguu și nu aduce precizări practice care să asigure prevenirea unui nou conflict european, fiind doar un îndemn la sprijin reciproc bazat pe dogmele creștine de iubire de oameni și existența unui singur Dumnezeu pentru toate popoarele, însemnătatea acestui tratat este deosebită, deoarece marchează încercarea Marilor Puteri europene de a înceta conflictele majore. "Aerul mistic" al tratatului a fost sugerat de țarul Alexandru I, însă rolul practic, foarte important, l-a avut cancelarul Austriei, Metternich, a cărui operă este „Noua Europă", care se întemeiază pe marile principii ale legitimității, dar este și o încercare de raționalizare a hărții Europei și de organizare a „concertului european". Marile puteri victorioase își arogă dreptul de a interveni pentru menținerea pseudo-echilibrului european realizat la Viena și să pună sub observație Franța, acea „peșteră de unde suflă vântul ce răspândește moartea asupra corpului social". Congresul de la Viena a deschis o nouă eră în istoria „Continentului" prin care s-a pus capăt ultimei încercări a Franței de a-și impune hegemonia asupra Europei. Din punct de vedere al securității europene, Congresul de la Viena, din 1814-1815, reprezintă o noutate absolută, constituindu-se într-o primă încercare a unui organism politic de securitate. Fără a încheia un tratat formal, prin instituția Congresului, marile puteri europene au ajuns la un consens, în sensul de a-și respecta reciproc interesele, fiecare în interiorul propriilor granițe și în zonele adiacente de interes, adică a sferelor de influență în accepțiunea modernă a sintagmei. Consensul marilor puteri, respectiv, Marea Britanie, Rusia, Austria și Prusia, avea să fie consemnat de istorie ca fiind „Concertul european", având rolul de a asigura menținerea echilibrului de forțe în Europa și, pe acest fond, asigurarea stabilității și păcii. Independent de criticile pe care unii istorici le aduc Congresului de la Viena, ideile de creare a unui organism internațional pentru rezolvarea conflictelor au fost reluate cu un secol mai târziu, întâi prin crearea Ligii Națiunilor, apoi a Organizației Națiunilor Unite.