Zilele fără tine trec cum trece apa peste pietrele râului.Stau zile întregi gândindu-mă la tine ca la un prinţ zburător care vine noaptea şi îmi fură visele.Chipul tău este atât de fin parcă acum îl ating şi ochii tăi asemeni perlelor îmi fură inima şi gândul.Cuvintele sunt şoapte dintr-o lume a visurilor care îmi dau uneori speranţele unei iubiri eterne precum cea a Julietei cu Romeo. Iubirea ta îmi este destinată mie precum scrisoarea îi este destinată destinatarului.Simt atâta neputinţă-n jur,cu vorbe,iar mă amăgeşti, cu şoapte, iar mă vrăjeşti, dar în final vrei doar să mă răneşti. După un timp te-am întâlnit şi am crezut că reuşesc să te privesc sperând că sufletul mi-l ajut s-aştern dorinţe nemplinite, dar inutil eu am luptat şi cu o simplă amintire tu iarăşi m-ai uitat.Rătăcesc în negură şi ceaţă,n-aud nimic oare mai sunt în viaţă? Tu vii din nou ş-aprinzi în mintea mea acea parte din mine care încă te mai vrea.Îmi este atât de geru când vorbesc cu tine s-ascund tot ce simt,dar nu îmi trebuie decât un cuvânt să pot să zbor spre tine. Zorii se scurg în genele timpului,iar eu respir parfumul vântului.Mă tem pentru tine,pentru noi, mă tem de sfârşit, deşi e doar începutul până şi acest cuvânt mă îngrozeşte"începutul".Mă tem pentru sfârşitul iubirii, al viselor, dar nu îmi trebuie decât o privire pură şi dragostea noastră va dura la infinit.
Funda?
anonim_4396 întreabă: