Heei, ce as putea face daca am niste părinții care imi zic ca nu sunt buna de nimic,ca nu ma voi descurca in viata, ca sunt un eșec si ca nu merita nimic, sa ii mai iau in seama? Am fost in depresie acum ceva timp de la chestiile astea

E hai... nu baga in seama aceste lucruri, multa lume face asta.

Hai sa iti zic o scurta poveste. Oamenii in general, vad doar greselile. Un profesor a scris pe tabla 9 exercitii, toate corecte. Dupa a mai scris unul gresit, 10*9=91. Dupa el a continuat ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat. Evident ca elevii au inceput sa rada si sa vorbeasca despre asta. Dupa, la un moment dat, profesorul se opreste si le zice ca atunci cand a scris 9 lucruri corecte, nimeni nu a zis nimic. Dar atunci cand a scris ceva gresit, toti au inceput sa vorbeasca. Acel profesor cica era Albert Einstein.

Lumea, indiferent de persoana (si in cel mai rau caz) se leaga de ceea ce nu reusesti sa faci, dar de ce sa te intereseze parerea acestor persoane in mod special, incat sa o dai in depresie? O sa dai si de mai multe persoane care fac asta, ce faci atunci?

Lasa-te afectata de acele pareri care chiar conteaza. Stiu cum este sa iti zica un parinte ca nu o sa reusesti nimic si nu esti bun de nimic... este ingrozitor, mai ales cand incepi sa te dezvolti ca persoana. Acest lucru te afecteaza si te urmareste mult timp. Dar in cazul meu, am inteles asta, am inteles de ce gandesc acele persoane asa si ca nu ar trebui sa ma las afectat. Iti sugerez sa faci la fel.

Uite, cineva ti-a zis ca nu esti buna de nimic, acum vin si iti zic eu ca esti buna si perfecta, ca o sa reusesti exact ceea ce iti propui sa faci in viata. Suntem practic unu la unu, asa ca te mai simti rau? Hai ca mai aduc o persoana, uite si ea zice tot ca mine. Este 1 la 2, in favoarea binelui. Acum cum te mai simti?

Intelegi ce vreau sa sugerez? Daca te lasi afectata de unele lucruri care te descurajeaza, de ce nu te lasi afectata si de cele care te incurajeaza? De ce doar o parte? Ca nu este logic, nu?

Deci nu iti face probleme cu asta, tu doar rezista cu ei acolo si nu pune la suflet. Eu te sustin, nu esti singura. Si la fel o face si multa lume. Dupa, o sa te faci mai mare si o sa pleci de acolo, apoi nu o sa mai fie cazul de astfel de "certuri" poti sa faci ce vrei tu


Indiferent de ce o sa alegi sa faci, eu iti urez bafta si o zi frumoasa in continuare! ^_^

Sa le spui cat de mult te supara reprosurile lor. Intreaba-i si tu pe ei cate au realizat cand erau de varsta ta, ce emotii, trairi aveau.
Nu iti cunosc parintii, nu stiu de ce te demoralizeaza, dar pot sa iti ofer sugestii. Cunosc multi parinti care nu au invatat foarte bine cand erau elevi, dar au pretentia ca fiul/fiica sa fie numai de 10. E gresit sa se impuna copilului sa invete mai mult decat poate si mai ales, sa il compare cu alti copii. Ii poti intreba astfel: Voi ce note aveati? Cat de apreciati erati?
Tu poti sa le demonstrezi contrariul. Roaga-i sa inceteze cu gandirea negativa. Scrie-le pe o foaie cum te simti. Totusi, ceva ii supara daca spun asta. Arata-le ca te poti descurca. Gesturile marunte conteaza! Spala vasele, sterge praful, ajut-o pe mama ta cand vrea sa gateasca ceva. Cred ca orice mama apreciaza micul ajutor din partea copiilor.
Sa nu suferi in tacere. Vei deveni deprimata, anxioasa. Continua sa fii cea mai buna versiune a ta. Si nu pentru ca vor altii, ci pentru tine insati. Viata e firava. Pretuieste-o si bucura-te ca traiesti. Sa ai un țel, obiectiv in viata. Sa citesti,, In cautarea sensului vietii" de V. Frankl. O sa te ajute sa intelegi mai bine unicitatea vietii.
Nu te supara pe ai tai, poate iti spun asta sa te ambitioneze si nu isi dau seama cat de mult te ranesc sentimental.