Hei. Aș putea să-mi maschez cumva depresia, anxietatea, crizele de anxietate, etc, în așa fel încât să nu-mi mai afecteze relațiile cu cei din jur? Prin ce metode aș putea să mă liniștesc singură, cât mai repede, când am apucături? Încă nu există posibilitatea să fiu tratată cu medicamentație, pentru că părinții mei comuniști refuză să accepte că am o problemă, oricât le-aș zice, și bineînțeles că le pasă și de gura lumii care ar auzi că eu am fost la psihiatru și ar zice că "sunt bolnavă mintal" sau "nebună". Sunt foarte încuiați la minte. Și așa nu pot ajunge la un psihiatru din alt oraș, pentru că aici nu este, și astfel, parcă problema se tot agravează. Iar de înțeles, absolut nimeni nu mă înțelege și nu ajung decât să fiu învinovățită pentru apucăturile mele, dar de ajutat nimeni nu mă ajută. Am mai încercat eu să explic "Cănd mă apucă, fă asta, încurajează-mă" etc, dar desigur, când ajung la un moment de genul, ajung doar să fiu ignorată și apoi învinovățită pentru tot ce am zis.
M-am apucat și de fumat, pentru că știam că nicotina îmi dă o stare de bine și mă mai liniștește, dar a funcționat doar o săptămână.
Am nevoie de sfaturi. Mulțumesc.

Ai o șansă mare de vindecare, ești inteligentă.
O afecțiune de acest gen este și ea o boală.
O boală nu este rușinoasă, este o boală.
Am avut un asemenea episod o vară întreagă.
Aveam atunci un psihiatru cu care făceam psihoterapie, dar pe alte teme.
Despre această anxietate nu i-am spus nimic, căci am dorit să o rezolv singur, fără ajutorul lui.
Am luptat cam 6 luni. Am învins, singur.
Am căutat în mine cauza și i-am găsit soluția,
Mâncam, mergeam la serviciu, petreceam după masa cu familia, cu un prieten, dar suprapuse peste acestea era lupta mea să rezolv problema anxietății. Un singur prieten îmi știa toată povestea, familia, nu.
Am luptat pur și simplu să devin mai curajos, am folosit tot ceea ce știam în domeniul psihologiei și am aplicat.
Am căutat să aflu de ce îmi este frică, dacă este ceva real, și am găsit și destui dușmani reali, și am făcut diversiuni sociale ca să anihilez acțiunile lor, am găsit și dușmani imaginari, din mintea mea și i-am rezolvat și pe aceștia.
Nu am tratat, nu am gândit ceea ce mi se întâmpla ca pe o boală, ci ca pe o cale de cunoaștere, care mă ajută să înțeleg mai bine ce se întâmplă în lumea aceasta și ce se întâmplă cu mine. Mi-a deschis calea unei înțelegeri la care nu puteam avea acces altfel.
Ca să înțelegi ceva mai mult.
La vechii greci ca o inițiere într-un cult religios, se practicau așa zise mistere, niște treceri ale neofitului, elevului prin situații care ptovocau antietate, ca educație spirituală. Astfel îl băgau într-un labirint întuencat, lunecos, cu primejdii mai mult imaginare decât reale, care să provoace groaza. Ca să poată ieși de acolo trebuia să își pună mintea la contribuție, să găsească soluții. Dar nu putea, de groază. Astfel prima grijă, trebuia să își învingă propria groază, să o auto controleze.
Asta se așteaptă de la tine acum.
Ai o șansă mai mare decât dacă ai avea acces la un psihiatru.
Acesta a învățat la școală ce medicamente să îți dea. Despre labirinturi interioare din mintea omului, a învățat prea puțin. Iar despre labirintul tău personal, nimic.
Dta ești singură acolo.
Dar eu am fost acolo.
Dacă lupți, vei găsi ieșirea.
Succes.