Te-ai gandit ca poate si baiatul respectiv pe care nu-l saluti din cauza acestei idei tampite, dupa parerea mea, vrea sa vada ca iti pasa de el? indiferent daca e doar un amic sau iubit. Sunt multi baieti care, desi nu spun asta, se simt dati la o parte Daca ai un prieten foarte bun baiat, ce faci? nu vorbesti cu el chiar si o luna daca el e intr-o pasa proasta si nu are chef de nimeni? Sau daca iti e dor de iubitul tau, nu ii arati asta?
Parerea mea e ca sunt foarte multi baieti care merita sa fie si ei bagati in seama, mai ales daca la inceput ei te "streseaza", interesandu-se de persoana ta, ce mai faci, cum o mai duci etc
Deci, tu vrei să spui că dacă eu salut prima un băiat, sunt penibilă? Mi se pare normal să am aceleași drepturi ca un tip, iar dacă eu vreau să-l salut, îl salut.
Mi se pare prostesc să gândești astfel! Nu trebuie să aștepți un tip să facă primul pas, îl poți face tu, nu vei muri din asta!
Saluturile alea aiurea sunt oricum pe degeaba. Te întâlneşti pe stradă cu cineva cu care în urmă cu vreo 4-5 erai amic, iar tu trebuie să-l saluţi chiar dacă ştii că poate el nici nu te mai ţine minte şi cu siguranţă n-o să purtaţi o discuţie în urma acestor saluturi.
Dacă vrei să începi o discuţie cu cineva, începi cu un salut, indiferent că eşti fată sau băiat, indiferent că cel cu care vrei să vorbeşti e fată sau băiat.
Acuma depinde si de situatie. Poate sunt momente cand baiatul chiar nu observa acea fata si nu o saluta si nu mi se pare nimic penibil sa salute fata. Dar daca se intalnesc si au contact vizual conform bunelor maniere fara dar si poate baiatul trebuie sa salute primul. Eu cel putin m-as simti penibil sa ma intalnesc cu o fata pe strada sa o vad si sa ma salute ea prima.
Pot sa salute si fetele primele, asta nu inseamna ca sunt penibile, dar de obicei baiatul ar trebui sa salute fata, nu invers.
Eu zic ca nu conteaza... Poate sa salute si fata primul si baiatul. In codul bunelor maniere scrie ca baiatul ar trebui dar in ziua de azi am observat ca nu se mai tine cont