Pai... eu sunt o persoana care incearca sa uite trecutul, ceea ce a fost, adica momentele triste prin care am trecut, insa exista unul pe care nu il pot uita si anume atunci cand am pierdut o persoana la care tineam foarte mult. Incerc sa imi fac viata cat mai colorata si sa ma bucur de orice lucru marunt, dar care imi permite sa fiu aproape de familie. De exemplu - acum cateva zile stateam cu mama mea si ne uitam la TV, iar intre timp povesteam. Am fost asa fericita pentru. ca simteam ca in momentul acela as putea sa ii spun totul despre mine, doar ca daca i-as fi spus unele lucruri doar o necajeam. Sunt foarte suparat atunci cand mi se face o nedreptate si cand da cineva vina pe mine si eu sunt nevinovata ( ca acum cateva saptamani cand profesoara a dat vina pe mine pentru. galagia care se facea in clasa, insa eu eram nevinovata ). Simt cel mai rar sentimente de ura pentru. ca eu cred ca acesta e cel mai urat lucru sa urasti pe cineva, dar cel mai tare urasc o persoana la care am tinut foarte mult, ca la o sora, insa mi-am, dat seama de adevarata ei valoare. A fost la o ora de chimie, iar ea era suparata pe mine si pe inca o fat care statea cu ea in banca, iar ea i-a spus unei colege sa ii zica sa mearga de langa ea si sa se mute cu mine. Fata care statea cu mine trebuia sa se mute langa ea, dar ea nu vroia si atunci i-a spus,, Lasa, nu e nimic daca nu vrei sa stai, poate veni inapoi ca doar bancile se pot separa!,,. Atunci cand am auzit asta imi venea sa intru in pamant de rusine ca am fost prieten unei asemenea persoane. Simt admiratie pentru persoanele care muncesc mult pentru a ajunge departe, iar iubire pentru cel ce stie sa ma pretuiasca, iar pana acum nu a facut nimeni asta.
Sunt o persoană cu simțuri destul de complexe, însă partea sentimentală mi s-a închis treptat.
Nu mai pot simți atât de profund fericirea și tristețea.
Fericirea pentru mine înseamnă atunci când iau cea mai mare notă din clasă, şi mă uit la ceilalți cu o privire superioară lor, sau când pot lua decizii logice în fața unui pericol, asta numesc eu fericire.
Sunt însă tristă atunci când cineva îmi spune că greșesc, că nu am dreptate, ceea ce se întâmplă foarte rar.
Simt ură, şi dezamăgire faţă de persoanele care mă bârfesc pe la spate, care chiar dacă nu știu adevărul spun doar ce cred ele că e adevărat.
Simt iubire față de cei patru pereți în care trăiesc, sperând că poate cândva le voi schimba starea lor banală.
Simt sentimentele clar, însă nu mă afectează cu nimic.
Pai eu...
Am fost trista cand mi-am pierdut cea mai buna prietena...
Am fost fericita cand... stai, nu prea am fost, aici nu stiu ce sa zic, sincer.
Nervoasa sunt mereu cand ma contrazice cineva iar eu stiu sigur ca am dreptate.
Ura simt pentru profesorii care fac diferente intre elevi.