Hei.
M-am gandit să vorbesc puțin despre viața mea, o scurtă povestioară despre ce am simțit și simt. La varsta de doar 12-13 ani frecventam site-uri de socializare, fiind o persoană mai închisă, retrasă și neînțeleasă, cel puțin așa vedeam eu lucrurile. Și, umbland de la un site la altul, socializand, un băiat s-a băgat în seamă cu mine, mi-a scris în privat și a insistat să-i dau adresa de messenger, pentru că atunci mess-ul era la modă. Eu inițial vorbeam cu toată lumea, nu mă dădeam eu, cea adevărată, pentru că-mi plăcea doar să-mi pierd timpul, tastand la mișto, în niciun caz nu să mă îndrăgostesc. Mai ales că-s tipul de fată care se îndrăgostește greu, și într-un final am acceptat, i-am dat id-ul meu, m-a adăugat și stătea conectat. Oarecum îmi făcea în ciudă, atat de dornic de a mă adăuga ca apoi să nu scrie nimic, și, desigur, i-am scris. Am vorbit, am avut un dialog așa cum trebuie să fie, ne-am dat poze, avea o poză la avatar cu el și-un amic. Cel de langă era urat, iar speranța mea era să fie cel slăbuț, fără să știu încă care este el, oarecum aveam siguranța că este el cel slăbuț, ceva îmi oferea certitudinea asta. Așa a și fost, mi-a plăcut cum arăta, era fix tiparul pe care mi-l doream eu, la randul meu i-am arătat cu cine socializează. Totul în regulă, i-a plăcut cum arăt, dar eu la început i-am zis că am 16 ani, avand doar 13 ani, și din poză se vedea că-s mai micuță, dar nu foarte mult. A zis că oarecum par mai mică, dar eu am insistat că nu, nu, și într-un final m-a crezut. Probabil, vă întrebați de ce mințeam în legătură cu varsta, uhm, pentru că la început cand am dat de acele site-uri de socializare, eram sinceră, îmi spuneam varsta și cei de acolo fiind puțin mai mari, mă ignorau, spunand că n-au ce discuta c-un copil de 12-13 ani, cu toate că mintea mea nu era una de 12-13 ani, puteam duce o conversație constructivă fără probleme, dar oamenii o au în caracter, să judece înainte de a cunoaște. Lăsand asta, tocmai de aceea nu doream să-i spun varsta mea, de teama de a nu mă respinge, de a nu-mi da block, pentru că, să fiu sinceră, îmi trezise interesul, singurul băiat din cei, nu știu, 100 cu care socializam pe acel site, a fost singurul care a putut să mă captiveze, dar într-un final i-am spus și a acceptat. Timpul a trecut, tastam din ce în ce mai mult, deveneam din ce în ce mai mult eu, nu mă mai ascundeam, îi ofeream sufletul pe tavă, ofeream tot ce ținea de mine. Ah, am uitat să menționez, el era plecat în altă țară, iar eu în Romania, deci era ceva la distanță. Dar pe mine nu m-a afectat cu nimic, simplul fapt că-l vedeam online mă făcea fericită, așteptam să vină de la muncă, el fiind mai mare ca mine, avea vreo 18-19 ani și lucra. Îi invățasem programul și intram pe mess așteptandu-l. Era singurul lucru care mă făcea fericită, era cel mai frumos *lucru* din zi. Doar că am trecut prin multe, mă mințea, era indiferent. Cu toate că mă plăcea, se vedea și mi-a spus-o, nu era sigur de el, nu era sigur de mine, nu l-am condamnat de asta, pentru că nu poți să cunoști un om așa repede, tot ce-i ceream era timpul său. A vrut să se despartă de mine de foarte multe ori, îmi vorbea atat de indiferent încat simțeam cum inima mi se spulbera, ca și cum nu exist. După un timp s-a simțit vinovat și mi-a recunoscut că avea iubită real, m-am simțit distrusă, nu am de ce să mint, abia în momentul acela am realizat că de fapt niciodată nu voi fi îndeajuns pentru el, pentru că el e înconjurat de atatea fete care îi pot oferi mai mult decat un mesaj pe messenger. A acceptat să vorbim, spunandu-mi că nu mai e cu tipa respectivă, eu de asemenea am trecut peste. Au fost foarte multe lucruri pe care mi le-a făcut, mă mințea foarte mult și eu de fiecare dată îmi dădeam seama și-l prindeam, pe moment îi părea rău și-și cerea scuze, probabil observa că eu chiar eram acolo, dedicată. Așa mică cum eram, nu mai simțisem niciodată acel sentiment, și pe fiecare zi devenea mai puternic. Ca să scurtez, deoarece aș putea scrie o carte aici și știu că nimeni nu are răbdare să citească atat, pe scurt mi-a făcut foarte multe, iar eu nu, într-adevăr mai tastam și cu altii, pe site-uri, dar mă dădeam mai mare, adică nu mă dădeam eu, nu mă implicam, ci era pentru a-mi pierde vremea, iar el, era el, niciodată nu l-am neglijat, nu l-am rănit. Ajunsesem să țin așa mult la el că mi-am făcut și rău pentru el, aveam problemele mele de familie, iar el era singura fericire, și atunci cand îmi spunea că vrea să dispară din viața mea, simțeam că n-are rost să trăiesc așa, am luat pastile, etc. Acum nu-s mandră de asta, dar asta am simțit. Oricum, anii au trecut, am vorbit pe Facebook, skype, whatsapp, telefon, web, tot ce doriți. Sentimentele din ce în ce mai puternice, ne certam des, în timpul acela doar din cauza lui, din cauza nesiguranței lui, faptul că azi mă iubea, maine nu mă mai voia, și multe altele. Am trecut mereu peste orice, am iertat orice și am încercat să fiu cea mai bună variantă a mea pentru el. Odată ne-am despărațit 4 luni, atunci mi-a rupt inima, mi-a zis pa. Am trecut foarte greu peste, încercam să vorbesc cu alții pe site-uri, să-mi reiau tabieturile, dar nimic nu mă ajuta, mă simțeam sictirită de orice băiat și orice vrăjeală. Plangeam noaptea, reciteam conversațiile, îl sunam cu pv uneori doar pentru a-i auzi vocea. Apoi, într-o zi i-am dat cerere, voiam doar să-l mai am la prieteni, mi-a respins-o, eu nu știam, am crezut c-a fost de la netul meu și nu s-a trimis. Așa că am trimis iar, a doua oară mi-a acceptat și mi-a scris că ce vreau, i-am zis că nu vreau nimic, ci doar să-l mai am la prieteni. Mi-a cerut să ne împăcăm că îi este dor de mine, că regretă tot ce mi-a făcut și că nu meritam asta, am vrut să fiu puternică să nu-l accept în viața mea, să trăiesc fără el în mintea și inima mea, dar n-am putut, n-am putut s-o fac M-a bufnit plansul foarte tare și am acceptat, dar cu condiția de a veni să ne vedem, pentru că în ritmul acela ne-am fi desparțit din nou. Deoarece știam că o să-și revină la vechea atitudine, aceiași gandire, că-s mică, că nu-l aștept, mai era și influențabil. Eu i-am cerut să vină de sărbători, n-a reușit și a amanat cateva luni, dar într-un final s-a ținut de cuvant, ne-am văzut. Am uitat să menționez că după 1 an - 2, după ce l-am cunoscut el s-a întors în Romania, cu familia sa. Dar era tot o distanță enormă între noi, dar măcar eram în aceiași țară. Într-un final ne-am văzut, l-am plăcut, știam că n-o să-mi schimb sentimentele și că o să mă îndrăgostesc mai tare, pe-atunci eu deja aveam 16 ani, crescusem, și lui i-a plăcut de mine. Lucrurile s-au schimbat după ce ne-am văzut, ne înțelegeam mai bine, nu mai era atat de negativist, dar certurile erau în continuare.și tot la fel de grave. Era genul de bărbat și este, care la ceartă arată cea mai mare indiferență, cel mai dur și ca să zic așa, cel mai mare măgar, spunand orice-i trece prin minte fără să-i pese de cum se simte persoana iubită. Și așa mă rănea mereu, cu vorbele. Ne-am văzut și a doua oară, și a treia oară, și tot așa. Am făcut 17 ani și am trecut și la pasul următor, s-a întamplat. Știți bine la ce mă refer, nu m-am gandit nicio clipă că voi regreta, pentru că știți foarte bine că pentru o femeie prima dată contează enorm, dacă o face, o face pentru că are încrederea deplină și este sigură de sentimentele ei. Am făcut-o pentru că-l iubesc și nu regret asta, nici nu voi regreta niciodată, doar îmi doresc să nu-și bată joc de ce-am construit. În prezent am 17 ani jumate, se fac 5 ani de cand vorbim și suntem împreună. Doar că și-n prezent ne certăm, el crede că din cauza mea, eu cred că din cauza lui, deoarece el nu mai este atat de apropiat, nu vă gandiți că s-a schimbat de cand s-a întamplat actul in sine sau ceva. Pur si simplu așa este el, e puțin schimbător, să zic așa. Cand dorește și are chef de mine, să zic așa, mă iubește, exact cum s-a întamplat ieri, din senin îmi scria încontinuu că mă iubește, că-s-a lui, că n-o să mă lase niciodată. Iar asta n-a mai făcut-o de mult timp, abia dacă-mi mai spunea te iubesc, este și cu munca, unde lucrează el e un stres enorm, știu asta, nu-s egoistă. Dar știi, pentru ființa iubită mereu ai sufletul deschis, ai o vorbă bună. Cand vrea se comportă cu mine așa cum trebuie, și asta e rar, iar cand ne certăm, chiar dacă ne luăm din ceva mărunt, se ajunge la o ceartă mare, deoarece aruncă vorbe care nu ar trebui gandite, cu atat mai puțin spuse. Vorbe de genul * dacă nu-ți convine du-te la altul*, *nu-mi pasă, mă doare-n... *, * poti face ce vrei, e viata ta*, și multe altele, la ceartă îmi arată că nu dă doi bani pe mine, că-s ultima femeie care contează și că viața lui cu sau fără mine e aceiași. Mă face să cred că nu-s cu adevărat ceea ce vrea și ca oricand mă poate lăsa. I-am spus lucrurile astea, și logic că mă contrazice și zice că-s eu aia nebună, aia care nu apreciază, care nu-mi pasă. Dar eu niciodată nu i-am vorbit așa, niciodată nu am vorbit în modul ăsta, pentru că nu mă lasă inima, și dacă aș face-o mi-ar zice pa, pentru că el nu acceptă să fie luat de *prost*, dar pe mine să zic așa, mă ia
Nu știu. e foarte greu, am început să am senzația că niciodată nu pot fi sigură dacă el va rămane cu mine și va face așa cum a promis. Pentru că la o ceartă mai așa îmi va da imediat cu șutul, și e aiurea, doare doare să știi că n-ai nicio putere în ceea ce vă privește, e dureros cand tu știi că n-ai putea spune niciodată pa, dar știi că el da. Cam asta ar fi pe scurt povestea mea, îmi cer scuze c-am tastat atata, uit sa mă opresc. Ty.

Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro

Logare cu email şi parolă

Creare de cont nou

Logare cu Facebook