Hei.
Sunt supara, fara nici un motiv.Am vrut de multe ori sa ma sinucid. M am taiat si la vene, dar dupa mi am dat seama ca asta e o prostie, asa ca m-am oprit.Din perspectiva mea noi traim degeaba. Ma gandesc ca totul e distrus..Cu mama nu ma inteleg..Are 50 de ani, nu am la ce sa ma astept de la ea..Are necazurile ei, nu o mai stresez cu ale mele.Nu am avut o stransa legatura ..Nu am curaj sa i spun prin ce trec, pentru ca m ar judeca, m ar face nebuna, alte jigniri..Cu fratele meu, nici nu mai discut..De fiecare data cand mama ma bate, ma cearta, el vine si rade de mine si spune 'Mai dai!' mno, as putea zice ca ma inteleg bine cu tata, dar, la fel ca mama are necazuriile lui.De multe ori as vrea ca cineva sa ma imbratiseze, dar nu e nimeni.Am o prietena, foarte buna, care mai discut cu ea uneori.Dar totusi..Simt cum am un gol in mine..Nu pot iesi afara sa imi fac pieteni, nu ma simt bine cand sunt afara, mi-e frica, simt ca sunt privita si judecata.Si mi-e frica mereu, fara motive de ziua de maine. Uneori plang, si ma descarc.Ma culc, gandindu ma la ziua de maine.
La psyholog nu m as putea duce..Ar trebui sa vorbesc cu mama, si asta nu o prea pot face.Nu am incredere in ea.
Am fost la psyhologul scolii anul acesta.Mi a spus ca s ar putea sa am anxietate, bipolaritate si depresie majora..totul s-a agravat..Nu stiu ce ar trebui sa fac.Simt ca nu mai am ce face.

Sunt si eu la fel, am avut stari proaste in care credeam ca traim degeaba, m-am taiat la randul meu, cu mama nu vorbesc despre problemele mele pentru ca are o mentalitate proasta, am incercat sa i explic cum si-ar putea rezolva usor problemele ei dar nu ma asculta, prieteni nu am, si eu m-am culcat noaptea plangand. Tata e indiferent in legatura cu ceea ce fac, mama crede ca tot ce fac e o prostie. Imi era teama de ceea ce cred altii, mai ales colegii. Mi-am schimbat putin lookul si am prins incredere in mine. Am muncit mult pe unde am apucat, m-am apucat de sala sper ca la finalul sa se vada diferenta. Eu o numesc dezvoltare personala, fac toate astea pe ascuns caci parintiu mei ar crede ca e o prostie ca ma intereseaza sanatatea mea. Sala nu o fac la mine in oras, o fac la 3 orase departare. Parintilor mei li se pare o prostie cam tot ce fac, si ma tin in gura cu amandoi, pana le dau argumente sa le inchid gura sau folosesc ironia, ei sa-si vada de ale lor si eu de ale mele. Am 18 ani de aproape 6 luni si nu am card de sanatate, iti vine sa crezi cat de mult le pasa? Am fost sfatuit sa mi-l fac singur. Mai tot ce fac de un an, fac on my own. Le zic sunt deciziile mele, consecintele eu le primesc nu voi. Habar nu am cum sa mai vorbesc cu ei. Parintii mei rad de mine ca sunt slab, si le-am zis lasa ca vedeti voi ce bine o sa ajung. Gandeste te mai mult la tine, asculta muzica, plimba te (chiar si singura) si eu la fel am facut

Poate dacă îți spun că te înțeleg perfect nu m-ai crede. Însă îți înțeleg la perfecție situația. Adevărul e că în situația ta nu se pot face prea multe pentru că nu ai un suport pe care să te poți baza. Ai sentimentul că nimeni nu te înțelege și te lupți între dorința de a-ți pune sentimentele pe masă și frica că dacă o faci toată lumea va fi oripilată. Nu ai nici o perspectivă că viitorul va fi mai bun și nici nu vezi o soluție ca să scapi cumva. Din nefericire, nu am destule detalii ca să te pot ajuta. Dar dacă vrei să discutăm mai multe trim un private cu adresa de Facebook sau un nr de What'sUp ca să încerc să te ajut mai bine. Tot ce pot să îți spun e că și eu am trecut prin ce treci tu Și-acum sunt married, două maștere în psihologia și lucrez în UK.

Iti recomand un psiholog adlerian

https://www.medicover.ro/detalii-medic/adriana-carmen-badea