anonim_4396
| anonim_4396 a întrebat:

Am o intrebare pentru baieti: Cum arata fata,, visurilor voastre"?

Răspuns Câştigător
| xRaduC a răspuns:

Ce întrebare frumoasă! : ^)
Păi, ar fi ideal să fie cât mai apropiată caracterului meu. Din nefericire, la 16 ani se pare că nu e vârsta potrivită relațiilor serioase, lucru la care țin foarte mult și trebuie să mai aștept... Nu mi-ar plăcea să intru în "jocurile iubirii" care țin doar o lună și apoi gata. Odată ce găsesc acea persoană, da păi nu o voi lăsa să plece așa ușor din viața mea, fără motive puternice. Aș vrea să fie loială, în primul rând. Dacă odată greșește în acest sens, "Pa, pa, mi-a părut bine" și trec peste. Apreciez sinceritatea, DETEST MINCIUNILE, exceptându-le pe cele mici și inofensive, probabil cu rol de tachinare și atât (dar iar, nu foarte exagerat). Apoi, punctez foarte mult bunul simț. Dacă este tăcută, nu e nicio problemă, admir liniștea, dacă îi place să vorbească, nu e o problemă nici asta fiindcă poate compensa cu temperamentul meu de "melancolic-flegmatic". Nu m-aș uita cine știe ce după "mere" și după "pere". Fața este singura priveliște de care am nevioie (poate și mâinile și picioarele, nu întreba).
Ar fi frumos ca ea să fie o romantică, cum sunt și eu. Să scrie tot cam așa ca mine de mult. Nu mi-ar plăcea genul "Yo, ce mai faci?" ci mai degrabă "Bună, ce faci? happy".
E bine să fie muncitoare, îngăduitoare cu cât mai mulți oameni și totuși isteață. Ar fi fain, de asemenea, să fie mai mică de 24.07. 2000 și mai mică decât 1, 73 m. Apropo, am un fetiș cu rochii de 3 sferturi cu modele florale și părul mov spre alb, nu întreba...
Ideea e că am așteptări foarte mari să găsesc o fată cu care să pot progresa în viață împreună cu ea, dar m-aș putea descurca și singur fără probleme.
Rar mai găsești asemenea buburuze, dar sper la un viitor cât mai bun. Spune-mi, te rog, dacă te regăsești în cele de mai sus și cum ești tu și ce ai diferit. Sper că ți-a plăcut ce am scris. happy

| Inimadeflori a răspuns (pentru xRaduC):

Mi-a placut răspunsul tau asa ca o sa imi fac o prezentare asa cum mi-ai cerut. Eu am 1, 53m (stiu, sunt scunda), am parul lung si ochii căprui. Sunt FOARTE timida si imi e greu sa vorbesc cu persoanele noi pe care le întâlnesc. Sunt o fire copilăroasă si ma imbrac colorat si niciodata lumea din jurul meu nu crede ca am 16 anilaughing. Nu pot sa ma descriu exact si incerc sa spun câteva trăsături pe care eu le observ. Am puțini prieteni si as face orice pentru ei si posibil ca din acest motiv nu am avut niciun iubit pana acum pentru ca mi-e frica sa nu fiu rănită. Sunt sensibila si plâng redepe. Sunt mulțumită de mine in anumite limite dar cred ca mai am de lucrat la unele lucruri.

| xRaduC a răspuns (pentru Inimadeflori):

In principiu, sunt si eu timid. Nu ies din clasa aproape niciodata (din 100 de zile, daca ies de 10 ori doar ca sa imi iau ceva precum o carte de la biblioteca scolii ori evenimente sportive), nu imi place sa stau cu ceilalti copii de la celelalte clase, cu toate ca sunt constient ca pot fi multi care sa aiba lucruri in comun cu mine, si nici din casa nu prea ies - nu am cu cine, oamenii de pe aici par un pic respingatori in sensul ca daca au vazut odata pe cineva ''tinta usoara'' se iau de el cat prind cu ochii, e in cazul unui tip mai mare ca mine cu vreo 8 ani pe care nu-l suport (acum nu mai am probleme asa de mari, pare sa fi venit cu picioarele pe pamant catusi de putin). Odata pornit, nu mai pot fi oprit din a vorbi, decat daca sunt intrerupt sau nebagat in seama.
Uff, esti asa draguta! Oamenii sensibili imi sunt foarte simpatici. De multe ori ma supar si eu, doar ca intr-un mod mai discret. Din nefericire, nu pot sa plang asa de des (cum stiu? m-am uitat o saptamana in continuu la videoclipuri cu mesaje emotionale, si n-am putut plange de loc, habar nu am de ce). Singurele lucruri care m-ar putea face sa plang sunt: incheierea unui Anime foarte bun (un pic fortat, da-n fine), frica de viitor (daca ma gandesc ca voi ajunge in cel mai nefavorabil caz, pe strazi, singur etc.), frica de cutremure (in special, efectul de dupa cutremure, cazul cel mai nefavorabil), tradarea (acum aproape un an i-am marturisit fetei de care imi placea mie ceea ce simteam, dar nu a reactionat la fel si m-a refuzat politicos - credeam ca e doar o incercare de a ei pentru a vedea cat de determinat sunt, asa ca am mai incercat din nou peste cateva luni, in ianuarie anul acesta; am aflat la inceputul anului ca prietenul meu cel mai bun era de fapt cu ea si am inteles de ce nu m-a vrut pe moment, si mi-am spus sa ''atac prada din nou'' si i-am spus ce simt, doar ca de data aceasta intr-un mod muuuuult mai ''Romeo''; si ghici ce? de data asta nu mi-a raspuns, dar de la cine primesc mesaj in schimb? de la prietenul meeeu; ce se afla in mesaj? ia ghici, amenintari ''daca te mai dai la ea, se va lasa urat''! am incercat sa ii explic ca greseste - fiindca mi-a ascuns iubirea si nu se face asta daca tii la prieteni - si drept consecinta fiindca m-a amenintat, cu toate ca nu stiam despre ce era vorba intre ei 2, ''Bine, iti urez sa ai o viata frumoasa, sper sa nu ne mai auzim niciodata, pa!'' si apoi, am plans in pat pret de o saptamana... dupa inca o saptamana, revenise la mine cerandu-si iertare, si l-am acceptat totusi cu bune si rele, dar nu mai facem acum ceea ce faceam de obicei impreuna, adica petrecem timp mult mai putin unul cu altul, iar pe fata aceea am dat-o uitarii - fiindca, in cele din urma, ea s-a dovedit a fi ''zazania''... ce poveste trista, nu? laughing ) si decesele ma mai fac sa plang.
Ai vreun Facebook, skype sau ceva? Ar fi frumos sa tinem legatura si as putea sa te ajut si in rezolvarea mai multor probleme big grin Poti sterge ce ai scris in mesajul cu datele tale, inlocuind ce ai scris cu simbolul ''MaiMic3'' si apoi poti sa il stergi si de pe site daca vrei sa fie cat mai privat. ^_^

| anonim_4396 explică (pentru xRaduC):

Sper să fiți din același județ.

| xRaduC a răspuns (pentru anonim_4396):

Stai, ce? big grin

7 răspunsuri:
| 6Anonim9 a răspuns:

Depinde de persoana... Fiecare fata e "fata ideala" pentru vreun individ.
Pentru mine, fata ideala are intre 1.55-1.65 inaltime, par saten/blond, ochii albastri. Sa fie altruista si sincera. Asta-i descrierea pe scurt. Asta ar fi doar o idee de "fata ideala", dar m-am indragostit de multe ori de altele care erau diferite cu mult de descrierea pe care ti-am prezentat-o.
Sper ca ai inteles ce voiam sa zic. Numai bine! big grin

| mandache1997 a răspuns:

Nu canteaza daca este iubire de ex la mine fata e verde si miroase si o cehema maria si numele de familie ioanawinking

| Alecs123youtube a răspuns:

Cu o țața cat un tanc

Întrebări similare