Hei,tpu.Imi este destul de greu sa vorbesc despre asta cu cineva, sper sa cititi acest mesaj, daca o faceti, va multumesc din suflet.
Sunt intr-o stare psihică foarte urâtă de mai bine de 3 luni, am mai avut astfel de episoade cam de cand am intrat in clasa a 9a, acum fiind clasa a 11a.
În clasa a 9a efectiv am început prost cu scoala deși în generala eram mereu prima pe clasa,mergeam la olimpiade,concursuri, toți ma știau un copil deștept, dedicat, ambițios. Chestia e că am ajuns intr-o clasa de orășeni, eu sunt de la tara si am fost bullied, s-au luat super rău de mine, mi-au pus eticheta de la tara deși nu era nimic în regulă cu mine.Imi dobandisem si acolo in statut bun, am mers si la olimpiade, am luat premii si in urma lor am avut un boost de incredere pentru ca am castigat bani de la primărie datorita rezultatelor.In fine, nu aici e miezul problemei, va spuneam ca am început clasa a 9a destul de prost cu un 3 la fizică, a trecut, bun,doar ca eu nu ma puteam integra,ma simteam un nimic,un om care nu poate nimic si e prea slab, nici nu ma puteam concentra la scoala si orice ma demoraliza, iar mama m-a vazut cum sunt suparata.Pt mine e groaznic să iau o nota mica, ma descurajează. Cu 3 ul la fizica chiar m-a certat, dar mi-am reparat situația. Apoi, am văzut că multi copii si mai buni ca mine au luat note mici la fizica si m-au inteles ambii părinți. Dar eu nu mai eram aceeasi persoana, scoala pentru mine era un chin si este si acum.Am avut o prietena foarte buna in clasa care s-a transferat, am crezut ca supraviețuiesc, dar din a 10 a ma simteam iar rau, iar am fost bullied pentru un motiv nefondat, asa ca din sem 2 m-am transferat la o clasa cu același profil dar putin mai slaba. M-am simtit foarte bine acolo, am dat dovadă că sunt un elev foarte bun, ma știau toți asa si imi făcusem prieteni, ceea ce m-a scos din stare.In a 11a am ajuns sa ma simt iar singura,neputincioasă si neînțeleasă...
Mama ma cearta ca ma plâng prea mult, ca mereu ma plâng ei ca am dureri de cap si ca diavolul face din mine ce vrea ca sunt un om slab si rușinos si imi e super frica sa fiu certata, simt ca mi-am pierdut scopul in viata si nici daca m-as sinucide nu as fi ok pentru ca eu stiu ca nu am dreptul sa imi iau viata, dar de la Dumnezeu.Va rog un sfat ce sa fac?

De ce lași ca toate aceste gânduri negative să îți umbrească existența?
Draga mea, esti in clasa 11, tin minte cât eram eu de fericită, mergeam la petreceri, majorate, mă distram cu colegii și visam să intru la facultatea dorită, respectiv și la un viitor frumos.
Chiar îmi părea rău că s-a terminat, dar ulterior studenția a devenit o experiență mai frumoasă de atât.
Faceți orele online, nu ai foarte mult contact cu colegii tăi, și chiar dacă ai avea, orice are o rezolvare.
Am trecut la rândul meu prin bullying, dar în scoala generală, tot din motivele enumerate de tine.
În schimb, la liceu, elevii dispun de au o altă mentalitate.
Eu iti sugerez să lasi deoparte gandurile negative, sau daca nu, atunci sa incerci să meditezi asupra lor.
Pur si simplu poarta o discutie cu tine insăti si exprima cu voce tare ce anume te deranjează si care este motivul temerilor tale.
Ai sa vezi ulterior ca tu esti singura persoană care te tine pe loc.
Legat de colegi, nu poti avea pretentia ca sa te aplaude toata lumea, mai sunt si vor fi persoane care nu o sa te placă.
In schimb, daca se i-au de tine, nu ezita să ceri ajutor, orice problema are si o rezolvare.
Viata asta nu este doar lapte si miere, s-ar putea să ai parte si de episoade mai dure de atat. Nu are sens să te plafonezi încă de pe acum.

Cei care te-au hartuit nu sunt mai presus decat tine. Sunt niste persoane frustrate. Si ce daca au domiciliu de oras? Buna crestere nu li se vede! Nu te descuraja din cauza unor colegi nesimtiti.
Sunt atatia scriitori, poeti, medici, ingineri, oameni care au avut succes in viata si care au invatat, crescut la sat. Era si o vorba...natura ne aseamana, dar educatia ne deosebeste.
Nu te rusina sa vorbesti atunci cand ti se face o nedreptate.
Pentru tine a fost un soc sa iei acel 3 din moment ce erai elev de nota 10. Nu putem fi buni in toate domeniile. Invata pentru ceea ce iti place mai mult. Te-ai gandit la ce facultate sa dai? Mergi la psiholog sau la un consilier vocational. Ar trebui si mama ta sa faca o vizita fiindca modalitatea ei de a te "impaca" nu-ti face bine. Ea cand era de varsta ta lua numai 10? De ce te cearta? Intreab-o ce isi doreste: un copil sanatos cu note fie bune, fie rele ori un copil bolnav?
In viata vei da de multe obstacole. Niste amarate de note nici nu conteaza pana la urma. Eu am avut numai note mari, dar si mai proaste la fizica, matematica cand am dat la liceu. Plangeam si eu ca tine. Pentru ce? NIMENI nu te va intreba de notele din generala, liceu. Am fosti colegi care lucreaza in domeniu desi au terminat anii de facultate cu 6! Niste note nu definesc omul! Ce sa faca toti studentii care au restante? Viata are multe parti frumoase, nu le ignora/lasa umbrite de astfel de experiente. Trecem peste greutatile vietii cum putem, insa e important sa ne pastram un gram de optimism. Gandurile negative aduc/produc cu evenimente negative.
INVATA pentru o facultate pe care ti-ai dori sa o urmezi. Consoleaza-te cu gandul ca vei putea studia ce iubesti mai mult si sa reusesti sa profesezi in domeniu. La facultate faci practica, poti sa lucrezi. Vei cunoaste multi oameni. Dintre atatia, sigur poti gasi macar o persoana care sa iti fie prietena.
Lasa neputinta, infrange-ti temerile si prinde curaj sa vorbesti. Incepe sa ii vorbesti mamei tale. Spune-i ca ai nevoie de prezenta si afectiunea ei.
Poti sa-mi scrii, te ascult cu drag. Imi pare rau sa vad atatia adolescenti ca tine care se lasa descurajati de parerile altora. Sensul vietii nu-i dat de niste calificative sau dorinta arzatoare a parintilor de a fi primul din clasa.

Hei! Capul sus!

Parcă ai povestit puțin și din experiența mea cu liceul. Știu cum e să fii boboc și să iei primul 3... și pe al 2-lea, și pe al 3-lea. Să nu mai vorbim că am avut și un 2 la mate. Știu, mirific. Plângi oleacă, apoi mergi mai departe, până ajungi să te doară în cot de note. Notele nu înseamnă aproape nimic, mai ales când îți alegi un profil neinspirat și mai ești și un om care se teme de schimbare. Așadar, transferul pică.
Tot, dar absolut tot ce contează este ca tu să treci cu bine această etapă critică pentru ceea ce însemni ca om, să îți găsești echilibrul, să te ții cu amândouă mâinile de Dumnezeu ca de o Ancoră în nebunia lumii, să te înconjori de oameni pozitivi și să afli ce trebuie să faci în viața asta, ca să știi pe ce să te axezi.
În rest, trăiește frumos, învață cât poți, fă sport, ascultă muzică, scrie un jurnal...chestii de adolescenți. Într-o zi toate aceste drame de acum (gen 3-ul de la fizică) vor fi niște amintiri.

Mergi la terapie, ce ai tu nu se rezolvă cu sfaturi pe net

Nu cred ca mai am ce sa adaug la ce au zis ceilalti. Ar mai fi asta:
- nu da vina pe asa zisul diavol... diavolul nu exista, exista doar Dumnezeu (legat de partea "religioasa"), tot ceea ce s-a intamplat si ce o sa se intample a fost doar un moment si atat, ceva fizic, logic. Nu da vina pe altcineva;
- iti garantez ca atunci cand o sa scapi din liceu o sa vezi aceasta perioada ca pe ceva din trecut si atat, nu o sa iti mai pese asa de mult, mai ales cand o sa recitesti intrebarea. Iti garantez asta 100% ^_^