Sunt un singuratic, am 16 ani si stau numai in casa,nu prea am prieteni (nu pentru ca lumea e rea, ci pentru ca nu gasesc oameni ca mine). Nu merg la petreceri, nu pot sa stau intr-un loc in care sunt mai multi prieteni. Daca e doar 1-2 prieteni e realtiv ok.
Cateodata ma apuca singuratatea,devin trist,imi vine sa turbez. Ma gandesc ce fac oamenii cand devin foarte tristi,probabil vorbesc cu cel/cea mai buna/a prieten/a. Asta nu e o optiune,nu am incredere in nimeni. Simnt o frica constanta cand vorbesc cu lumea (nu chiar cu totata lumea).
Mi-as dori sa fi fost un tip de treaba,sociabil si normal.
Cand ma intreaba cineva ceva de cele mai multe ori raspund rece.
Ieri seara am fost invitat la o petrecere organizata de niste prieteni pe care nu i-am mai vazut de mult,si nu am putut sa merg, cred ca mi-a fost frica sau ceva. Si nu e un caz particular, asa se intampla mereu.
Ce sfaturi aveti pentru mine?
Thanks!

Salut! Anxietatea socială este tipică adolescenților din ziua de azi. Sunt foarte multi care suferă de asta. Exista medicamente care iti pot înlătura frica de oameni dandu ti incredere, nu in ei, ci in tine! De asta ai tu nevoie, de incredere in propria persoana pentru a socializa. Antidepresivele iti pot da curajul, energia si calmul necesar. Ramane la alegerea ta ce faci.

Sunt de acord cu ce zic ceilalți, du-te la un psiholog. Eu am crezut ca imi trece cu timpul si nu s-a întâmplat. Azi tremuram si transpiram vorbind la telefon

Ramai asa cum esti.
Crede-ma, e extrem de bine sa fii asa. Nu incerca sa fii ca si ceilalti, adica nu fi prost.

Esti un psihopat

Cauta un psiholog O sa iti placa sa mergi si in plus o sa iti rezolvi problemele

Asa sunt si Eu, am max 3 prietene si doar cu una sunt cat de cat apropiată,dar tot nu.i pot spune exact ce simt,nici eu nu am incredere in nimeni, sunt de părere că cine imi va cunoaște slăbiciunile, ma va putea distruge atunci când nu va mai exista beneficii de pe urma mea, eu sunt buna si la scoala, în timpul liceului le.am dat colegilor tot ce au avut nevoie, de ex daca imi cereau bani sau vreun pix, luăm 10 pixuri sa le am acolo si am ramas fara ele,asa imi este firea sa ii ajut, chiar daca ei nu au facut o atunci când am avut nevoie,si nici macar nu.mi erau prieteni,si mereu am crezut si am vrut să devin prietena cu ei dar nu am putut,ceva imi spunea ca nu trebuie sa am incredere in nimeni,si eu stări nasoale cand ma simt singura,imi vine sa ma blestem uneori ca nu stiu ce se intampla cu mine,ca nimeni nu reușește să mă înțeleagă, ca e mai bine sa stau Asa, singura, cu gândurile mele, ca oricum nimeni nu ma va intelege vreodată