Dar bun ești, mă. Mai ales în liceul în care te afli... mai rar.
Cui îi pasă de notele din liceu? Media mea liceală a fost sub media clasei. La bac am fost al 2-lea pe liceu, fără a copia un singur cuvânt. Cele 2 facultăți la care-am dat admitere (până acum ) nu dau 2 bani pe media liceală sau aia de la bac. Mai încolo, nici atât. Te p... pe ele de note, până la urmă.
L-aș fi dat pe dirigintele meu, dar și-așa era prea veștejit și n-aveau ce face cu el.
(Dirigintele meu se numea Mita)
Pă interes.
Nu, tată. Liceul chiar e perioadă de ars aiurea, fiindcă nu contează pentru viitorul tău. E perioada în care ai timp de citit la discreție, mai o beție, mai o orgie, cum ai zis și tu. Atunci e ultima parte a vieții - și cam singura - în care poți face cum și ce vrei tu.
La facultate da, acolo poți să te implici cum trebuie, dacă ai interes să faci o brânză - dar bineînțeles că nici asta nu vine cu garanție.
Am luat bac-ul fiindcă nu-s retardat; cred că asta e singura condiție pe care trebuie s-o îndeplinești, ca elev la uman. Am citit materia în ultima săptămâna dinaintea bac-ului și asta a fost tot ceea ce mi-a trebuit. Nu m-am strofocat niciodată cu școala, lucru care-i exaspera pe profesori, care ziceau că e păcat că nu mă iau în serios; în gândul meu: "eu mă iau în serios, dar nu vă iau pe voi în serios." Cu toată treaba asta, mumiile vânătoare de note de la mine din clasă tot la mine veneau să se consulte, când era vorba de teme la română sau istorie.
Eu am noroc că prind repede și nu trebuie să citesc de n-șpe mii de ori; că dac-aș fi ca alții, care au nevoie să tocească materia să le rămână și lor ceva-n cap, m-aș duce pe Dâmboviță.
Nuie, nu-e, nu-i e, nuia...
L-ai înjurat pe Teo? Vezi că mă supăr și mă dezlănțui.
Hey! Mi-a iesit 9, 86.10 in ambele teze.Dar mi-au iesit mediile 9 la fizica si 9 la bio(cu un 2 pentru suflat)
Sall La multi ani
Ce norocoasa esti! Mie mi.a iesit media generala 8, 60. La teza de la mate am luat 6 si la romana 9, 15. Eu sunt desteapta di invat bine in general dar anul asta am luat 2 de 4 si m-am suparat rau de tot. Nu imi place deloc medi mea generala. Anu trecut mi.a iesit 9.32.
Succes in continuare. Nu te abate de la invatat ca si eu am vrut sa nu mai fiu "tocilara" si acum regret asta.
Hey Mie mi-a iesit media 9, 93.La matematica in teza am luat 9 in catalog(8, 55) iar la romana in teza am luat 10 in catalog(9, 70)
Un An Nou fericit!
Multumesc, la fel! La multi ani!
Teze:Romana:8
Matematica 5
Biologie 6
Chimie 6
Engleza 8 media semestriala 8, 11
Hey! Mie mi-a iesit media 10 teza la romana 10 si la mate tot 10.
Diana48 întreabă:
tedi12345678 întreabă:
Penaaaa1 întreabă: