~Nu sunt perfectă. stiu! Am o grămadă de defecte! Dar n-am obligat pe nimeni să mă accepte.
~Uneori suntem prea mândri să mergem să cerem iertare. Chiar dacă am greşit, de multe ori punem orgoliul pe primul loc. ~Zi de zi câte un cocalar se crede băiat de băiat.~Mă vorbesc toţi de parcă mă cunosc
Fără să ştie cine sunt sau nici măcar cine am fost. ~~Şi realizez că pot să uit tot ca şi cum n-ar fi existat deloc. Întorc privirea peste umăr, întâlnesc un altu’ în drum. Poate am pierdut ce aveam, pentru ceva mai bun! #~Nu-mi pasă..Am nevoie de o pauză, să închid ochii şi să zic 'duceţi-vă cu toţii dracu'!' şi să fug cât mai departe de toată nebunia asta. Sunt adolescentă lasaţi-mă să fac ce vreau şi să mă bucur de anii aştia. La naiba cu iubirile adevărate, suferinţele, maturitatea si tâmpeniile astea. O să am o viaţă să fiu matură. Deocamdată vreau sa fiu tânără! Lasaţi-mă să cad de o mie de ori, mă voi ridica de fiecare dată, promit. Nu vreau 'iubire adevărată', ştii de ce? Pentru că la vârsta mea nu există asta, la vârsta mea nu fac decât sa ma imbăt cu iluzii ca mai apoi acestea să mă distrugă. Am iubit, fals sau adevărat, habar n-am, dar ştiu că am suferit enorm, iar acum nu mai am chef de asta. Da, m-am închis în mine, da, mi-am sigilat sufletul ca nimeni să nu mai intre acolo, poate greşesc, dar momentan nu-mi pasă! ~~Într-o lume mare cu prea puţine uşi deschise, sunt încă o puştoaică ce trăieşte prin vise! ♥~Si. dacă mă uit în pungă, ce găsesc? -. Toate visele mele -. ~~Si decât să mă gândesc la ce a fost Si la cât am de regretat mai bine mă gândesc la viitor Si la ce am de câstigat. ~Pretinde că n-ai inimă... asa nu te va rănii nimeni!~Crezi că mă impresionezi cu ceva?! E doar viata ta.
~Nici nu stii de câte ori am visat Că viața mea alb-negru e plină de culori. ~Dacă bati, din palme crezi că acel coșmar se sfârșește? NU!
Începe unul mai rău. ~Poate acum nu ai chef nici să o bagi în seamă! dar dacă mâine dispare, ai să vezi ce mult înseamnă. ~# şi vei privi în ochii mei. eşti liber să crezi şi să simţi ce vrei. ~În final, oamenii devin exact ce spuneau ca N I C I O D A T A nu vor deveni...:-J ~Ma gândesc ca nu credeam ca pot s`ajung la asa nivel. c`am trecut pâna-n prezent prin viata ca`ntrun carusel.~Te-ai uitat în ochii ei spunându-i : Ai fost odată!
♥ Nu ştiu să fiu numai pentru tine. Greşesc mereu. nu mă pot abţine!
• Am invatat sa respect • ea respecta doar banii • Eu am invatat sa lupt singura • ea e zero fara tati si mami •
♥ El: Care este defectul tău cel mai mare?
Ea: Plâng din orice prostie. :[ Al tău?
El: Că plâng odată cu tine şi nu îmi pare rău.
Ce este iubirea?
♥ Iubirea este o chestie care te face sî râzi când eşti obosit. Iubirea este atunci când îi spui unui băiat că îţi place cămaşa lui, iar atunci el o poarte în fiecare zi. Iubirea este atunci când căţeluşul tău vine şi te linge pe faţă chiar dacă l'ai lăsat singur toată ziua. Iubirea...este ceva minunat!
♥ Dar ochii? Ochii sunt ai tăi. Ai în tine un aeroport de pe care vin şi pleacă zâmbete, porţi tatuat pe obraz primul sărut. Ai ziua de mâine de partea ta. Ai câţi ani vrei tu să ai. Eşti... cine vrei tu să fii!
♥ El: Care e visul tau?
Ea: Sa ma sarute cineva sub ploaie. ♥ Al tau?
El: Sa inceapa sa ploua!
♥ O fetiţă de 5 anişori şi-a întrebat fratele mai mare:
« Ce e "iubirea"? »
El i-a răspuns:
« Iubirea e atunci când tu îmi furi ciocolata din ghiozdan în fiecare zi şi totuşi. o ţin în acelaşi loc mereu.»
♥ De-ai privi adânc în ochii mei
Ai vedea ce-nsemni pentru mine
Aş renunţa la toate pentru noi
Nu pentru iubire.
♥ Dacă iubeşti două persoane în acelaşi timp, alege-o pe a doua. Daca o iubeai pe prima, nu ar mai fi existat a doua.
~Love is not something you can run away from. It’s something you have to stand up to and realize there is no more running.
~I don’t miss him, I miss who I thought he was.
● Nu merita sa plangi pentru nimeni, iar cei care merita nu te vor face sa plangi.
● My heart and I lie small upon the earth like a grain of throbbing sand.
● Iubirea a fost inventata de nebuni si de poeti.
~Si astazi tot tu ramai, motivul care m-a schimbat!
~Nici nu iti imaginezi cat de tare ma doare tacerea ta.
~Cheama un pictor sa-mi arunce in viata culoare!
~Las`o sa cada sa se raneasca sa planga sa simta ca traieste. Caci stii mai bine ca oricine EA intr-un sfarsit mereu se ridica si zambeste.
~Suntem piesele perfecte intr-un joc de sah pervers unde nu exista reguli si toti merg pe interes.
~Nu sunt periculoasa, dar gândul meu e criminal!
~O mie ca ea, niciuna ca mine, iar tu sti asta foarte bine
~Parfumul meu in bluza ta si stilul meu in viata ta, vei cauta privirea mea in orikare ea din viata ta.
~Acum răman regrete, ce-a fost intre noi: FALSE SENTIMENTE!
~Te uiti la mine pe sub breton, dar eu te vad mai pierduta decât un apel pe telefon!
~Nu e singurul băiat din Univers, dar e singurul care contează! ♥
~Aminteste-ti sa-i tii pe cei dragi de mana si sa pretuiesti acel moment, pentru ca intr-o zi acea persoana nu va mai fi langa tine!
~Si chiar daca avem parte de dezamagiri si cateodata vedem lucrurile intr-un mod nu tocmai optimist, totul face parte din universul nostru.
Cred ca sunt destule )))))
a1n2d3r4e5e6a7 întreabă: