Heiii.Nu sunt sigura daca am mai postat asa ceva dar oricum ar fi, tot "nelamurita" sunt.Ideea e ca eu sunt cea mai timida persoana pe care o cunosc, cea mai vulnerabila, emotiva si nesigura.Ma simt naspa.Am o stare de spirit naspa.Toate astea din cauza neincrederii in propria mea persoana.Am mai incercat sa imi depasesc temerile dar nu reusesc pur si simplu.Ma blochez in fata anumitor persoane din cauza timiditatii,ma ascund prea mult de teama de a nu fi judecata,daca sunt judecata ma afecteaza si daca nu sunt tot am impresia ca sunt. Poate un psiholog m-ar ajuta mult mai mult dar nu pot merge pur si simplu la ai mei si sa le zic asta,pentru ca nu ar intelege,nu pentru ca nu sunt parinti buni dar e aiurea(cel putin din punctul meu de vedere).
Postez asta pentru ca vreau cat mai multe sfaturi de la cei care sunt in masura sa le dea, sa ajute, de la cei care au trecut prin ceea ce trec eu si au scapat de asta sau chiar si povesti.Nu am dat prea multe detalii pentru ca cei care s-au confruntat si ei cu asta stiu destul de bine prin ce trec, asa ca astept pareri, cat mai multe.
Multumesc!

Si eu eram la fel acum 2 ani.Eram timida,nu eram prea agreata in clasa, imi doream sa fiu ca celelalte colege ale mele, sa vorbesc usor, sa rad, sa socializez cu celelalte persoane si sa ma inteleg cu toate.Nu imi puteam dori pur si simplu, trebuia sa fac ceva.Imi imaginam cum o sa arat vara, cum o sa fiu imbracata, si intelegandu-ma si dansand cu toti prietenii dintr-un parculet.
Primele zile la scoala, din clasa aceea au fost un calvar, pana dupa o luna cred.Auzisem o melodie la televizor, de la rebelde sau nu stiu ce, La 5a estacion-Donde Iran, mi-am descarcat-o pe telefon, imi placea foarte mult, era tonul meu de alarma dimineata, ma trezeam cu acea melodie.Pe melodia aceea imi imaginam cum as vrea sa fiu, comportandu-ma cu colegii, razant, si facand lucruri nebunesti.Am inceput putin cate putin sa pun in practica, am inceput sa imi dau drumul la gura, nu a fost usor, dar a mers pana la urma.Am inceput sa ma inteleg bine cu ceilalti. Dupa,fiecare dimineata cand ma duceam la scoala ma bucuram pentru ca va fi o zi noua cu noi intamplari.Mi-am dorit sa devin,si asa am devenit,sunt sociabila,agreata,am multi prieteni, ma pot imprieteni repede cu oricine, rad si sunt fericita. Tinand cont de faptul ca la gradinita la un teatru de papusi, toti radeau, iar eu ranjeam putin si imi spuneam in minte ca nu trebuie sa rad . Orice se poate face.Incepe cu carnetele, scrie si bifeaza cand indeplinesti ceva.gen: sa vorbesc cu baiatul acela.bifezi,treptat toate se vor bifa, asa am facut si eu, si crede-ma, nu vei mai avea nevoie de carnetel, pentru ca asa vei deveni.Cu oamenii timizi nu prea poti face multe, dar cu cea care vei deveni, da. Daca iti vei dori intr-adevar, fa ceva pentru visul tau.Cu socializarea incepe cu un chat online, dar dupa treci la fapte.Mult succes,dupa ceva timp, cand te simti in stare, si simti ca ai devenit, da-mi un mesaj xD, te pup :* >

Poti sa consulti un psiholog pentru problemele tale, sa stii ca nu e o rusine.
Bafta!

Eu am fost exact ca tine pana cand intr-o zi am zis STOP! Trebuie sa fac ceva. Asa ca de atunci am inceput sa vorbesc sa ma deschis in fata oamenilor. M-au ajutat si unii preteni. Recunosc a fost destul de greu chiar si acum mai sunt timida dar incerc ss trec peste. Mereu cand mi-e teama imi spun: "Asta e viata, da-o naibii, de ce sa ma chinui, asta sunt eu... deci nu am de ce sa ma tem" Si ce daca nu te plac toti? Da-i incolo de cand m-am "deschis" am mai multi prieteni. Tot ce conteaza e sa fii tu si sa incerci s aiesi din carapace ca altfel viata te va lovi cu putere si sunt sanse sa cazi daca nu te grabesti :3 FII LIBERA, FII TU!