Helo >8-.
Vreau si eu o poveste mai lunga de dragoste . Poate fi trista, de dezamagire... . Orice.
Va rog mult

Ce să nu faci „din dragoste"

Stau și mă întreb: oare care este cea mai mare durere care poate exista? Oamenii se refac destul de repede după o boală fizică sau după ce suferă o pierdere financiară. Pentru dureri fizice avem medicamente, pentru bani muncim și facem alții. Dar când este vorba de inimă, de suflet? Când ești rănit în inimă eşti terminat… Dacă cel mai important om din viaţa ta îţi întoarce spatele, dacă persoana pe care o iubeşti te respinge, dacă cel căruia i-ai împărtăşit cele mai adânci taine ale sufletului te trădează… te simţi devastat; ești gol şi singur. Nu cred că vrei să treci prin așa ceva…

Dar… oare ai vrea ca persoana pe care o iubești să pățească asta? Sunt convins că ai răspuns deja cu un „Nu!" hotărât și răspicat. Nimeni nu dorește așa ceva pentru persoana iubită. Dar vreau să te conștientizez de faptul că te-ai putea totuși afla în pericolul acesta. Și doresc să te ajut să-l eviți spunându-ți ce să Nu faci „din dragoste".

E foartă frumoasă perioada așa-zisă de cucerire. Acel timp de început. Când un băiat vede o fată și nu o mai poate uita… Când o fată vede un băiat și el se potrivește perfect cu prințul din visurile ei… Apoi acele gesturi mici, cuvinte jucăușe, complimente deosebite… toate menite să-i dea un semnal celuilalt: „hei, te plac!". Odată cu frumusețea momentului apare însă și pericolul…

Îndrăgostit fiind, se poate să uiți că nu cunoști suficient de bine fata sau băiatul respectiv și te implici serios în relație. Îi promiți partenerului marea și sarea și luna de pe cer! Îl faci să viseze cu ochii deschiși la viitorul roz bonbon pe care-l veți avea împreună… Voi Doi! Se pun în joc sentimente, energie, timp, resurse… Totul pentru iubire! Graba aceasta însă duce deseori la despărțiri urâte. Ajungi să cunoști cu adevărat persoana și să nu-ți mai placă. Nu degeaba se spune că dragostea e oarbă.

Și cum să-i spui acum că dragostea de care vorbeai adineaori… nu era chiar dragoste? E prea târziu acum să te retragi fără să provoci în viața celuilalt sentimentele de care vorbeam mai sus. Sfatul meu este să păstrezi mereu echilibrul între rațiune și sentiment. Da, e frumos să iubești! Dar așa cum spune și înțeleptul Solomon: toate lucrurile sunt frumoase la vremea lor. Ai răbdare să vă cunoașteți mai bine. Așteaptă să fii sigur pe ceea ce simți. Asigură-te că nu vei răni persoana pe care o iubești!

Concluzia mea cititorule: nu te grăbi niciodată „din dragoste"!




Povestea LOR de dragoste

"Oficial ne-am cunoscut in toamna lui 2008, dar inca din primavara-vara anului 2008, EL ma zarea prin statia din apropierea strazii noastre. Nici macar nu stiam ca suntem vecini, si daca ieseam pe balcon foarte usor am fi putut sa ne vedem, dar nu s-a nimerit vreodata. El ma zarea prin statie, ma admira si parca ii eram familiara. Putin mai tarziu, m-a vazut in Timisoara, la festivalul sperantei, unde, culmea s-a nimerit sa stau chiar cu un rand mai jos de el (pe un stadion imens), si cand am ajuns cu surorile acolo, prietenii lui i-au facut semn: "uite-o pe vecina noastra", la care El a spus: "hey, ce mai faci? aici e locul tau,langa mine" – era un loc liber langa el, dar el nu vorbea in asa fel sa-l aud (din pacate, dar oricum l-as fi crezut nebun daca imi zicea personal) )))
Personal, l-am cunoscut la un concert Decean in Deva, spre finalul lui septembrie, apoi a mai urmat un concert Decean la Timisoara dupa o saptamana si jumatate, unde am fost prezenta pentru ca fusesem la o nunta cu cateva zile inainte. Din nou ne-am vazut, ne-am salutat, am povestit asa cum fac cu majoritatea prietenilor mei, chiar daca nu ne cunosteam, dar il simteam apropiat. Dupa scurt timp incepuse scoala, toti studentii din nou la Cluj, dar EL tocmai in vara aceea s-a mutat si nu mai eram vecini. Amandoi simteam la fel de fiecare data cand ieseam in oras: speram sa ne vedem, sa ne zarim, si tresaream la fiecare om ce semana cu el/ea. (asta mai tarziu ne-am marturisit unul altuia, bineinteles EL a inceput sa-mi spuna ca ii bate inima continuu crezand ca urmeaza sa ma vada, sa ne intersectam drumurile). In sfarsit a venit timpul pentru prima Conferinta Torent, conferinta ce mi-a facut invitatia catre Casa Tamplarului. Aveam o dorinta imensa de a ajunge acolo inca dinaintea conferintei, dar imi era rusine, sau credeam ca EL va crede ca merg acolo sa-l vad pe el. Mi-am propus chiar din ziua conferintei ca duminica urmatoare merg acolo la biserica, impreuna cu o prietena. Prima intalnire cu EL insa a avut loc dinainte de mersul la biserica, marti, chiar dupa conferinta s-a nimerit sa fie liber, iar eu imi faceam "ritualul", ma plimbam. El a realizat ca daca nu hotaram noi sa ne intalnim, niciodata nu ne vom intalni din senin, pe strada, doar din dorinta noastra puternica de a ne zari macar o secunda, asa ca s-a oferit sa-mi tina companie. Nu pot uita ziua noastra speciala, zi in care am stat 6 ore impreuna si nu vroiam ca seara sa se termine. L-am invitat joi seara la tineret, in alta biserica la care obisnuiam sa merg. Incepeam sa-l vad asa special, si inima-mi batea asa puternic cand il aveam langa mine. Colega mea de apartament a fost innebunita de cat de mult a auzit: "ce scump e!"
Am inceput sa merg acolo la biserica, prietenii lui au devenit prietenii mei. Il vedeam cum se comporta in public, cum se comporta cu toti din jurul lui si-ncepeam sa-l apreciez si sa-mi placa tot mai mult. M-am rugat mult, si ziceam ca daca voi auzi vreodata ca merg la biserica aceea doar pentru el, atunci voi pleca de acolo, dar daca Domnul ma vrea in biserica asta, atunci va face orice si nu vor ajunge la urechile mele vorbele negative. Si asa a fost, Domnul m-a vrut acolo!
Nu dupa mult timp toata lumea a inceput sa observe ca e ceva intre noi, sau cel putin ne placem. Dumnezeu mi-a dat si o ocazie buna in care sa o cunosc bine pe una din surorile lui, si sa ne imprietenim. EL deja vorbise cu parintii lui, le-a povestit despre "o fata speciala". Ne-am rugat impreuna, de fapt, am inceput in fiecare zi sa ne rugam impreuna. Aveam ora noastra, lasam totul deoparte si ne rugam pentru noi, pentru relatia noastra. Am primit multe semne, multa pace si confirmare de la Dumnezeu ca noi doi avem un destin impreuna. I-am cunoscut si parintii, mai neoficial, dar erau asa de scumpi. Eu nu stiam ca stiu despre mine, dar am fost atat de fericita sa-l vad pe EL ca vrea sa-i cunosc parintii.
In ianuarie 2009 am hotarat sa facem relatia asta oficiala, el cerandu-mi prietenia intr-un mod asa special si emotionant: "Vrei sa fii prietena mea ca mai apoi sa-mi fii sotie?" – wow, ma cere deja de sotie? dar da, stiam deja ce vreau si m-am bucurat sa-l cunosc bine in lunile ce-au trecut. Stiam ca relatia asta duce la casatorie pentru ca cresteam tot mai mult, si ne iubeam tot mai mult. Avandu-l pe Dumnezeu in relatie nici ca ar fi putut sa fie diferit.
El isi termina si ultimul an, din 5, de facultate si speram la un job pentru el sa ne putem "lua" curand. Eh, planurile Lui nu sunt intotdeauna cum credem noi. Dupa ce a absolvit, a durat inca un an pana sa isi gaseasca de lucru, an in care am investit in relatie, si da, am fost fericiti chiar daca stiam ca nunta se amana mai mult (inca un an dupa ce a avut un job), dar n-am disperat, ci am stiut ca Dumnezeu are un timp pregatit pentru fiecare, iar noi aveam de gand sa asteptam si sa facem voia Lui, chiar daca am fi putut sa ne casatorim. Stiu ca Dumnezeu ne-a ferit de multe in timpul acesta, si faptul ca am asteptat ne-a adus binecuvantarea. Acum suntem cei mai fericiti si simtim cum Dumnezeu are mana Lui intinsa peste noi, si chiar daca acum trecem din nou printr-o incercare cu privire la job, dupa doar cateva luni de la nunta, Dumnezeu are modalitatile lui extraordinare prin care ne arata cat de mult ne iubeste si ca ne poarta de grija. "

Aceasta este încă o poveste de dragoste, a unor tineri care au preferat să rămână anonimi, dar care sunt convinsă că v-a impresionat cu povestea lor de dragoste şi cu încrederea lor în Dumnezeu. Să aştepţi până vine dragostea, să nu o stârneşti este lucru mare. Ei au reuşit şi mai mult de atât, sunt frumoşi, tineri şi credincioşi. Un cuplu care este extraordinar de frumos, când îi vezi întorci privirea după ei şi de la care avem ce învăţa. Prin urmare, merită să aştepţi ca El să-ţi scrie povestea de dragoste!


Singurătatea cui o las?

Bine, bine…aleg să rămân singur, să aştept dragostea adevărată şi totuşi…ce fac cu singurătatea? Ce să fac cu acele momente în care mă simt singur, în care am nevoie de cineva? Ce să fac atunci când simt că trebuie să îmbrăţişez pe cineva, când vreau ca cineva să fie alături de mine şi ce să fac când vreau să mă simt iubită?
Sunt întrebări care răsar în mintea fiecărui tânăr, fie că este fată sau băiat. Întrebări la care putem găsi un răspun sau… nu putem găsi unul.
În primul rând, nu este bine ca omul să fie singur. Asta şi Dumnezeu a zis-o! În mod sigur ştia foarte bine ce aduce singurătatea cu ea şi că nu vine singură. Ea vine cu prietenii ei: decepţia, tristeţea, amărăciunea, complexele şi gândurile negre. Tocmai de asta nu trebuie să o lăsăm să pătrundă în viaţa noastră prea adânc deşi…ea apare inevitabil la un moment dat. Trebuie să ne înconjurăm de prieteni, să ne înconjurăm de persoane de la care putem învăţa câte ceva!
În al doilea rând, trebuie să profităm de această perioadă în care suntem singuri! Trebuie să înţelegem că a fi singur, nu înseamnă neapărat că trăim în singurătate! A fi singur nu înseamnă tot timpul că trebuie să te simţi singur! Concentrează-te asupra lucrurilor pe care le poţi face doar în perioada în care eşti singur. Caută să ieşi cât mai mult, să citeşti mult, să faci lucruri la care tot timpul ai visat!
În al treilea rând, a fi singur, înseamnă perioada în care tu trebuie să te pregăteşti pentru viaţa în doi! Te-ai gândit vreodată că încă nu ai întâlnit persoana potrivită pentru tine din cauză că nu eşti pregătit pentru aceasta? Poate că încă trebuie să-ţi şlefuieşti caracterul, încă trebuie să înveţi cum să iubeşti corect o persoană, încă trebuie să devii cât mai bun pentru ceea ce te aşteaptă!
Important nu este că toţi cei din jurul tău au pe cineva iar tu eşti singur! Nu asta e baza. Baza este ca tu să fii pregătit pentru o viaţă în doi, să fii pregătit să-ţi asumi responsabilităţile şi să fii conştient permanent că nu vei mai fi "eu" ci "noi".
În concluzie, ce faci cu singurătatea? O iei frumuşel şi o întorci în favoarea ta, ca pentru mai târziu Dumnezeu să-ţi dea ceva mult mai minunat! Totul depinde de tine.


De ce merită să aştepţi dragostea adevărată?

De mult ma preocupă întrebarea asta. Şi de fapt mi-o pun când îmi este greu. Dar ştiu de ce. Vrei să-ţi spun?

În primul rand deoarece dragostea este indelung rabdatoare, este plina de bunatate: dragostea nu pizmuieste; dragostea nu se lauda, nu se umfla de mandrie,
nu se poarta necuviincios, nu cauta folosul sau, nu se manie, nu se gandeste la rau,
nu se bucura de nelegiuire, ci se bucura de adevar,
acopere totul, crede totul, nadajduieste totul, sufere totul.

Daca nu ar fi o dragoste adevarata, autentica…cum am putea noi sa mai trecem peste defectele celui de langa noi? Cum am putea sa iertam daca nu il iubim indeajuns?

Dragostea adevarata merita toata asteptarea din lume, merita perseverenta si eforturile pe care le facem. Ne permite sa visam si chiar si sarutul este mai dulce. De asemenea, daca zburam din floare in floare…. ce farmec va mai avea cand ne vom intalni sufletul pereche? Deja dupa ce am explorat terenul, nici macar nu va mai fi atat de interesant.

Dragostea este o motivatie deosebit de frumoasa si buna. Dar din pacate, principalul motiv pentru care nu asteptam dragostea adevarata este singuratatea. Aceasta este una dintre cele mai teribile si raspandite boli. Cei ce fug de singuratate pe usa alegerilor gresite s-ar putea sa-si dea seama mai tarziu ca cea mai amara singuratate o pot trai intr-o relatie nefericita, alaturi de un partener nepotrivit. Al doilea motiv ar fi presiunea exterioara. Exista o idee in general acceptata care vorbeste despre faptul ca ai fi un fraier daca esti singur, daca nu ai prieten/prietena. Datorita acestei idei neintemeiate, s-ar putea ca sa auziti foarte mult si des intrebarea "Dar ce astepti tu, sa-ti cada din cer?" sau "Ce fraier/fraiera esti ca astepti dragostea adevarata cand poti avea atatea relatii" sau "Chiat nu esti capabil sa-ti gasesti una?". Repetarea acestor intrebari, glume mai putin sarate pe care le fac colegii, prietenii sau dusmanii, pot fi o cauza care sa ne grabeasca alegerea partenerului. Al treilea motiv ar fi aparentele fizice. Aspectul acesta nu trebuie neglijat, dar nici nu trebuie sa fie pe prim plan. E mult mai usor ca cineva sa se schimbe din punct de vedere fizic decat din punct de vedere comportamental. A avea o relatie cu cineva doar pentru ca este stea de cinema, inseamna a-ti asuma riscul de a plati scump fiecare "spectacol" la care vei lua parte in relatia ta.

"Daruirea dragostei implica mai mult decat exprimarea verbala. Ea trebuie evidentiata in cai tangibile care sunt identificabile si recunoscute de ambele parti."

" Iubirea este cel mai real lucru din viata. Mai real decat realitatea insasi."

Romane sentimentale, telenovele, talk-show-uri, barfe, mii de reviste nu fac decat sa ne convinga sa credem in orice fel de iubire, o iubire ieftina si pangarita de toata pornografia care ne inconjoara. M-am scarbit ca oriunde privesc sa dau cu ochii de un nud sau scene sexuale. Unde mai este misterul de alta data? Curiozitatea?

E greu sa astepti dragostea adevarata da. Dar cu cat asteptarea e mai grea, cu atat regasirea e mai dulce. Vreau ca sa-l pot privi in ochi si sa simt ca plutesc, sa simt ca pot alerga mii de kilometri si sa nu obosesc. Sa ma trezesc cu el in minte si sa adorm cu el in gand. Sa nu pot dormi noaptea deoarece ma gandesc la el non-stop si dimineata…sa o iau iar de la capat si sa nu fiu obosita deloc. Asta e dragostea adevarata. Dragostea pe care o astept…dragostea pentru care ti-ai da viata

Iubire sau pedeapsa?

e poate spune ca a ajuns obsesie? Se poate spune ca totul a fost o iluzie? Cat de departate sunt obsesie si iluzie una de alta asa cum suntem noi acum...
"Cum a inceput?" Asta m`a intrebat fiica mea ieri, cand a aflat despre prima mea dragoste.
mi-am zis in gand "Mai bine ai intreba de ce a inceput? Dar tu inca nu stii nimic."
Sa va spun si voua. Eram a 9a. prima data l`am abordat eu, neintentionat, la balul bobocilor. Imi uitase`i biletul acasa si aveam nevoie de numele strazii ca sa mi`l aduca mama. L`am prins de brat si l`am intrebat daca stie cum se numeste strada. mi-a spus ca nu.
Au trecut 2 ani fara sa ne spunem absolut nimic, desi amandoi simteam ceva unul pentru altul. Acei doi ani au fost cel mai mare chin pentru mine. Al treilea an, am inceput deja sa vorbim. Am iesit la cate un suc, dupa ore stateam impreuna mai mereu, ne vedeam in fiecare zi. Am avut o relatie frumoasa de o luna dupa care am ales sa-i spun ca vreau sa ne despartim pentru ca nu il simt aproape de mine. Adevarul era ca il iubeam atat de mult, incat dragostea ce mi`o oferea nu o mai simteam. Aveam impresia ca se foloseste de faptul ca eram frumoasa. Credeam ca sentimente exista doar din partea mea. Ma inselam.
M`a intrebat de ce si nu a ripostat. Am luat asta ca pe un semn care imi dadea un raspuns clar.
Au trecut doua saptamani in care de fiecare data cand il vedeam in liceu, il priveam in ochi si imi dadeam seama ca il durea. Nu mai spun ce era in sufletul meu.lacrimile imi dadeau aporpae in fiecare ora. Nu ma puteam concentra, nu mai mancam, simteam cum se scurge bucata cu bucata toata energia din mine. Noroc ca aveam niste prietene extraordinare cu care ma mai luam si timpul trecea. Dar nu am rezistat prea mult; nici eu si nici el. Intr`o dimineata, inainte de ore, am chiulit amandoi. El mi-a spus ca nu poate trece peste mine, ca sun t cu adevarat oarba daca nici acum nu vad cat de mult ma iubea. Cat de dulce a fost impacarea! Au continuat luni superbe in care ne-am fost alaturi la mai mult rau decat bine. Eu am facut accident de masina, mai bine zis a dat peste mine o masina. Venea in fiecare zi la spital si statea cu mine. El, a ramas fara parinti si a trebuit sa se descurce singur cu un copil de 7 ani (sora lui). Avea deja 18 ani impliniti, eu doar 17. Pentru el era ultimul an in oras, a hotarat sa se intoarca in tara pentru facultate (el era din ucraina). Asa ca ultimul an petrecut impreuna a fost scurt, dar ne-a unit pe vecie. Cand a plecat, am ales sa continuam relatia. i-am promis ca o sa fac faucltatea in acelasi oras unde o facea si el, iar el mi-a jurat ca o sa ma viziteze de cate ori are bani. De fetita m`am atasat si ea de mine. Dar nu a putut ramane cu mine oricat de mult am fi vrut. Trebuia sa mearga cu el pentru ca acolo ii era locul. Nu am crezut ca o sa mai pot iubi un alt baiat. El era totul pentru mine. Cu toate astea, vedeam capatul relatiei. La doua luni dupa plecarea lui am decis pentru a doua oara sa o rup de el. Simteam ca innebunesc fara sa-l simt aproape.
M`am aruncat in bratele altuia, sperand ca o sa-l pot uita. De fapt era chiar prietenul lui mai bun, care trecuse a 12 la fel ca mine. In vacanta de Pasti a venit sa ma vada. Cand a aflat ca aveam pe altcineva dar mai ales cand a vazut cu cine eram s`a schimbat atat de tare la fata incat am crezut ca o sa-l bag in mormant. Il iubeam inca. Asa ca m`am despartit de el si ne-am impacat. ne-am facut planuri de viitor: cum de terminam a 12 urma sa merg la el, sa ma inscriu la facultate. El avea un apartament isi gasise de lucru; eram acoperiti la o adica. Singura greutate era cresterea micutei, dar asta ne-a maturizat foarte mult. Am terminat a 12, m`am inscris la facultate si am plecat la el.
Intr`o zi a spus ca nu mai poate rabda, nu mai vrea sa ma piarda si mi-a pus celebra intrebare :"Vrei sa fii sotia mea?". Eram in culmea fericirii. ne-am casatorit saptamana care urma, singuri, fara vre`o ruda. Hotaraseram sa fie totul oficial in fata parintilor cand vom mai creste si cand vom avea bani. Am decis sa adoptam fetita, sa o crestem impreuna, alaturi de copii pe care urma sa-i avem, Acum vad totul cu alti ochi: eram doi copii care viata i`a maturizat devreme dar care inca se credeau in clasa a 10.
Dar. fericirea nu este lumeasca. Nu a durat decat 2 ani pentru mine. A murit intr-o deraiere de tren. Am ramas singura, cu un copil de crescut care nu era al meu. Eram pierduta. Ai mei au avut un soc cand au auzit ca ma maritasei si pe deasupra am mai ramas si cu un copil pe care trebuia sa-l cresc.doar nu era sa-l abandonez. Dar m`au ajutat. Aveam deja 23 de ani, o slujba, si un apartament. M`am recasatorit cu actualul meu sot pe care nu l`am iubit, nnu il iubesc si nu cred ca voi putea sa-l iubesc vreodata dar care imi este sprijin si de care am avut o mare nevoie. mi-a ramas in inima si nu il pot scoate de acolo. a gandesc zi si noapte la el, de mult ori nici nu dorm. Astept sa il revad ca sa-i spun cat de greu mi-a fost fara el. Mi`l imaginez si acum langa mine, imi imaginez ca suntem impreuna, fericiti ca inainte dar ma trezesc la realitate si imi dau seama ca nu e asa. Atunci, din fericirea in care urcasei cad intr-o prapastie in care ma lovesc de durere si disperare, singuratate si agonie. Nimic nu ma mai poate bucura, nici macar copii pe care ii am. Ma gandesc de fiecare data ce pacat trebuie sa-l spal prin atata suferinta sau daca o voi putea vreodata rascumpara.


ti-am dat cateva povesti , mie imi plac foarte mult si sper sa iti placa si tie :*:*:* Funda? Byee