Era o seară de toamnă târzie.
Copacii dorm în nepasarea adormită de soare;
E noapte -
Afară, doar un felinar burează lumina îngălbenită pe-o bancă din parcul secular.
Pe cerul întunecat o noantă de gri citesc ca-n cartea veche ce s-a uitat.
Plec...
Soarele portocaliu însângerat tocmai si-a dat suflarea,
E mort...
Vremea ploioasă mă prinde.
Vântul rece tremură toate încheieturile legate-n mine;
E bine... sunt încă aici.
Ajung de unde am plecat.
Privesc lumina felinarului ce aruncă scantei fosforescente spre mine;
E frig -
Scanteia se stinge în bezna ce mă ascunde si simt cum corpul se asează pe banca cu scânduri ude.
Copacii pustii trezesc în mine fiorul rece al frunzelor pătate de boală;
Cad triste în vânt-
Plâng... zgariate de negrul ce le ia suflarea.
Privesc pierdut în întunecata zare.
Eu sunt;
Mă uit în zare...
Regasindu-mă în gândurile mele rătăcitoare.
Andrei67y5 întreabă: