Hey! Îmi Spune-ți povesti dintre relațiile voastre, prim sărut sa îmi povestiti cum s-a întâmplat la ce vârsta, unde mai exact povesti de dragoste din adolescenta funda la cea mai frumoasa si dacă e povestita frumos p

Ah, asta s-a intamplat vara asta. La 15 ani.
Deci, eram intr-o tabara in Germania, una de 6 saptamani. Eram in jur de 35 de copii. Majoritatea faceau parte din clasa mea, dar mai erau si unii de la alte scoli din oras.
Locul era foarte frumos, undeva destul de izolat. Erau multe lacuri in zona aceea. Un fel de padure, insa exista o "sosea" neasfaltata, suficient de lunga pentru a ajunge pe un drum "oficial". Trebuia sa mergem pe jos aproape 20 de minute pana ajungeam la restaurantul unde mancam, in cel mai apropiat oras, care era mai mult destinat turistilor (multe hoteluri, restaurante, chestii de genul asta).
Prin a doua seara a avut loc un incident, iar eu nu imi mai puteam stapani lacrimile, asa ca am "fugit" si am inceput sa inspectez zona. Am gasit o intrare in ceea ce am numit "adevarata padure". Desi mai era destul de putin pana la apus, am gasit curajul sa intru. Erau copaci cat vedeai cu ochiul. La un moment dat, trebuia sa treci printr-un fel de "cununa" de frunze, lucru care ma facea sa ma simt ca intr-o poveste. La putin timp dupa ce am intrat, am dat de un fel de poienita. Era un iaz dragut acolo si se vedea ca locul nu era foarte public. Era cam singurul loc din acea padure in care puteai vedea cerul, in care nu aveai copacii deasupra ta. Ma simteam exact ca intr-o padure dintr-un basm. Era minunat. Nici macar nu imi mai era frica. Din contra, ma simteam mult mai in siguranta decat ma simtisem de cand ajunsesem in tabara.
Cand deja puteam vedea luna oglindindu-se in iaz, mi-am dat seama ca este noapte si ca am un drum destul de lung pana la cabana. A trebuit sa intru pe geam si se pare ca era ora 11 noaptea. Destul de tarziu pentru a fi singura intr-o padure.
Am inceput sa imi petrec mare parte din timpul liber acolo. Imi place sa ma consider o artista, asa ca ma duceam cu niste caiete de desen pe care le port mereu dupa mine, niste carioci cumparate de acolo si am inceput sa schitez tot mai multe locuri. M-am indepartat de luminis si am ajuns la un lac, langa care puteai sa te asezi pe un trunchi de copac daramat care ajungea pana la jumatatea lacului. Ma simteam libera.
Desigur, nu am spus nimanui. Dar lumea a inceput sa isi dea seama ca lipsesc. Asadar, intr-o zi, cam la o saptamana de cand eram in tabara, ma simteam urmarita in timp ce ma duceam la "locul meu special''. Dar nu am dat importanta sentimentului. Insa, la vreo 5 minute de cand am ajuns acolo, am inceput sa aud niste strigate: "*numele meu*, stiu ca esti aici." M-am catarat cat de repede am putut intr-un copac. Exact cand am ajuns la o inaltime potrivita, am vazut ca unul din copiii de la alte scoli - un baiat, dragut as putea spune - a intrat in poienita. Tot striga lucruri, imi spunea ca stie ca sunt aici, dar nu ma vedea. Nu avea cum. Ceva din ce a spus m-a facut ca, intr-un sfarsit, sa cobor.
Am ajuns sa petrecem foarte mult timp acolo. Prin a patra saptamana era ziua mea. Am ajuns sa ne cunoastem asa de bine, incat a organizat o "petrecere" undeva prin padure *departe de locul nostru*. A folosit vreo 5 prelungitoare, dar a reusit sa atarne niste luminite pe langa un loc amenajat pentru facut focul. A fost o petrecere excelenta, totul de ziua mea, seara, fara ca eu sa stiu absolut nimic. La sfarsit, pe la ora 11, cand toti au plecat inauntru, am ramas doar eu cu el. I-am multumit pentru petrecere si mda... A existat un mic moment de tensiune (nu ne-am certat sau ceva, intelegi tu) si intr-un sfarsit, mi-a dat o bratara drept cadou. Nu o bratara speciala, dar era de la el.
Cateva zile mai tarziu, m-a auzit cum ii spuneam unei prietene ca nu sunt chiar genul care sa poarte bratari. Pe a lui o purtam, dar el nu stia asta.
Am continuat sa mergem in poienita, totul bine-mersi.
In ultima zi dinainte de plecare, ne-am dus acolo ca sa ne luam "ramas-bun" de la locul respectiv. Stateam pe doi busteni diferiti, aproximativ fata in fata, la vreun metru distanta unul de celalalt. Asta a fost conversatia noastra:
El: *numele meu*, sincer, tu ce parere ai despre mine?
Eu: Doua lucruri iubesc eu cel mai mult pe lumea asta. Somnul si ciocolata. Deci, daca renunt la ore de somn ca sa stau cu tine sau ne impartim ciocolata MEA, trebuie sa fii al naibii de special pentru mine.
El: Deci... Sa inteleg ca ma placi? *perv face*
Eu: Nu-ti forta norocul, *numele lui*.
El: *observa bratara* Hei, o porti? Dar parca ai spus atunci ca nu esti genul cu bijuteriile.
Eu: Pai, nu sunt. Dar asta e de la tine.
El: *fata de derutat*
Eu: Pff, normal ca te plac. Nu ca as fi singura, oricum. Doar ca eu o fac de mai mult timp...
Chiar atunci incepe o ploaie din aceea de vara *adica incepe brusc si dupa 5 secunde deja e ploaie torentiala*. Cum eram in poiana, ne ploua destul de rau. Chiar atunci m-am ridicat, ma pregateam sa plec si am spus: "Hai sa mergem, oricum e deja tarziu". Se ridica si el, dar eu deja mergeam *alergam* si eram cu spatele la el. Ma ajunge in doua secunde, ma ia de mana si ma trage spre el *stii tu, ca-n filme, nene, ca-n filme